Actualitate

”Profu’ de vin” Cosmin Tudoran, ex-Ca$$a Loco: Vinul de Lechința, cel mai bun

Bistriţeanul Cosmin Tudoran, fost membru al trupei Ca$$a Loco, în prezent artist, blogger și somelier (”Profu’ de vin”), spune că, în opinia sa, cel mai bun vin românesc este cel produs de Liliac, cunoscut în zona noastră sub denumirea de “Vinul Împăratului”.

Cosmin Tudoran, devenit cunoscut în 1999 ca parte a proiectului muzical Ca$$a Loco, a ales să intre pe un nou drum și să învețe o nouă meserie, cea de somelier. În emisiunea “Lumea Europa FM”,  Cosmin Tudoran a povestit cum poate fi transformată pasiunea în meserie.

„Proiectul Ca$$a Loco a pornit dintr-o reuniune consensuală a unor vise, plecat, aşa, pur şi simplu, din liceu. Ne-am făcut plăcerile şi asta cred că s-a văzut lucrul acesta. Din păcate, trebuie să spun că noi, cu câţtigurile, am fost cam aşa, într-o relaţie de-asta de la distanţă. Eram foarte cunoscuţi, dar câştigurile financiare la vremea aceea (acum 16 ani -n.r.) nu erau foarte roz. Era un câştig mediu spre mediu plus, dar e okeiuţ. Nu am putut deveni peste noapte latifundiari. Cel puţin din perspectivă personală, aurul pe care l-am câştigat eu de pe urma acestui proiect a fost cunoaşterea ţării, a omului, o psihologie a mulţimii şi câştigul în natură umană: foarte mulţi prieteni, contacte, poveşti, locuri care îmi generează nişte amintiri plăcute. Dacă e să rezum totul într-o propoziţie, a fost o vacanţă lungă şi mişto aceşti 15 ani de activitate muzicală. (…) Eu continui să am o abordare diferită, nu mă iau nici acum prea tare în serios fiindcă mi se pare că e ca şi cum ai avea o pană, ai pierde multă energie”, a spus Cosmin Tudoran.

Întrebat de unde pasiunea sa pentru vinuri, Cosmin Tudoran a răspuns: „Fiind în lumea aceasta a entertaining, de noapte, ajungi să consumi, evident, băuturi. După o vreme de consum studenţeşte, ajungi la un moment dat să vrei să evoluezi. De foarte multe ori, auzi definiţia vinului ca fiind o fiinţă vie. Şi eu, când am auzit-o prima dată, am făcut mişto, dar după ce ajungi să înţelegi licoarea, ajungi să crezi că aşa este: vinul se naşte, trăieşte o vreme, după care moare. E ceva normal fiind o licoare obţinută dintr-o fermentaţie naturală cu anumite microorganisme care asta fac, duc o viaţă şi mor. Şi licoarea în sine asta face. Şi eu am ajuns la vin dintr-o curiozitate, mi s-a pădut foarte interesant şi trebuie să recunosc faptul că acest microb al pasiunii mi-a fost introdus de alţi oamenio, aflându-mă la discuţii, ca orice om, la un pahar. Am descoperit că oamenii care vorbesc despre vin, atunci când intră în acele discuţii, nu mai ies de acolo. Nu o să auzi discuţii de genul bârfelor sau al microbiştilor. La o masă unde unii vorbesc despre vin, se schimbă subiecte despre vinuri, locaţii, asocieri culinare şi, fiind un novice, stăteam să mă gândesc despre ce vorbesc ei şi mă gândeam că nu ţin nici măcar bine paharul în mână. Aşa am început să citesc din curiozitate. Până am ajuns să înţeleg care sunt soiurile şi ce diferenţe sunt între ele a durat. Sunt omul vinului, curios în domeniu, de vreo 5 ani. Abia acum încep să înţeleg cu adevărat nişte lucruri. Eu am descoperit că procesul de fabricaţie al vinului poate fi asemănător cu procesul producţiei muzicale doar că muzica nu se gustă, vinul se şi ascultă, se şi gustă”.

În studioul Europa FM, Cosmin Tudoran a dus un Liliac din 2015, pe care l-a recomandat a fi şi cel mai bun vin inclusiv la finalul emisiunii în care realizatorul l-a rugat să treacă în revistă vinurile româneşti care îi plac cel mai mult din fiecare regiune, iar din Transilvania el a ales vinul de Lechinţa, cunoscut în zonă drept „Vinul Împăratului”.

Pe blogul personal, cosmintudoran.ro, unde vorbeşte despre noul său proiect muzical “Maga & Tudoran”, Cosmin are o secţiune “Profu’ de vin” unde aduce povești din lumea vinului și explică modul în care trebuie citită eticheta unei sticle de vin, cum se alege un vin în funcţie de ocazie, cum se degustă și cum se potrivește cu felurile de mâncare.

4 comentarii

  • Cosmine, te inseli, cel mai bun vin de Lechinta este FETEASCA REGALA, vinificata in SEC (ceea ce nu-i chiar usor) o face D-l Volcov pentru…..cunoscatori ! Daca n-o poti obtine (Feteasca Regala) decat vinificata in demise, cupajaze-o cu un Risling foarte sec si o sa „te dai pe spate” la combinatia florilor de soc cu merele de vara inca verzi !!!!
    Sarbatori Fericite.
    CRISTOS A INVIAT !

  • Cosmine. Admirabila pasiunea pentru vin, dar sunt necesare niste completari. Vinurile cramei Liliac sunt produse la Batos iar crama face parte din DOC Lechinta. „Vinul imparatului” se producea in Comuna Lechinta, de langa Bistrita si asa cum spune Holberich este o Feteasca regala cupajata cu renumitul Riesling de Lechinta si nu din Sauvignon Blanc. Admirabila (si perfect adevarata) asocierea florilor de soc cu merele de vara inca verzi. As adauga si niste caise proaspete.
    Din pacate, in noile plantatii de vii de la Lechinta nu am auzit sa se planteze soiurile consacarete – Riesling, Feteasca regala, producatorii indreptandu-se spre soiuri mai exotice cum este si Sauvignon Blanc.
    Va astept la Bistrita la o dezbatere de vin, wine bar Old Friends.

  • Bistriteanule nu cred ca ai dreptate, este adevarat ca exista o scrisoare olografa ( extrem !!!! de importanta) a lui Otto von Bismark catre un sas din Heidendorf (Viisoara) prin care-i multumeste pentru vinul excellent trimis de ziua lui. Bismark a fost mai mult decat un imparat, a fost CANCELARUL DE FIER, dar imparat nu a fost. Steiniger-ul a fost un vin extreme de apreciat, sper ca cineva priceput sa-l „reinvie” !
    Pasti Fericite.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.