”Un om de stat pune, mai presus de orice, interesul național. Este de datoria oricărui om politic să evalueze propria situație în care se află şi să acționeze mereu în interes public. Sigur că, până la o decizie definitivă, orice persoană este nevinovată, însă un om politic responsabil ține cont de fiecare împrejurare, de orice, pentru a nu pune în dificultate şi a nu şubrezi în vreun fel credibilitatea țării. Orice presupusă faptă penală a unui om politic aflat în fruntea statului pătează credibilitatea instituțiilor democratice şi a țării”, spune secretarul general al PNL, deputatul Robert Sighiartău.
El a adăugat pe pagina sa de Facebook:
”Dragnea şi PSD nu au învățat nimic din lecțiile democrației, din ceea ce înseamnă un stat al respectării legii, lucru valabil pentru fiecare dintre noi. Președintele Camerei Deputaților este condamnat definitiv, iar astăzi este învinuit oficial de fapte de corupție. În tot acest timp, PSD a găsit de cuviință să legifereze prin vot posibilitatea ca persoane condamnate penal să poată candida pentru președinția României. Probabil că este o premieră mondială de care nu putem fi mândri. Toate acestea se întâmplă astăzi, când societatea este bulversată de măsuri economice pe care oricum nu le înțelege nimeni.
Când eşti acuzat că ai fraudat alegeri sau ai furat bani europeni, lucrurile sunt extrem grave. Riscăm totul prin puterea exemplului negativ. Nu cred că, la 100 de ani de la Marea Unire, societatea românească va putea fi împreună în aceste condiții. România are nevoie, mai mult decât oricând, de reprezentanți credibili la cel mai înalt nivel, pentru ca toți românii să simtă că merită să rămână acasă, că merită să facă sacrificii pentru țara lor. Sunt sigur că cei mai mulți dintre noi ne dorim normalitate, adică o țară unde legea este în interesul cetățenilor şi este respectată de toți cetățenii săi”.
Adaugă comentariu