Actualitate

Cresc impozitele și taxele locale la Bistrița? Primarul Ioan Turc dă lămuriri

Chestionat într-o conferință de presă în legătură cu faptul că impozitele pe locuințe ar urma să se majoreze de la anul chiar și cu 50% prin creșterea bazei impozabile, primarul Bistriței, Ioan Turc, a afirmat că municipalitatea nu merge pe o filozofie a marilor creșteri.

”Am înțeles că majorarea rămâne la latitudinea Primăriei și a Consiliului Local, noi decidem dacă vom majora sau nu. Țin să reamintesc opiniei publice că pentru bugetul acestui an, pentru a veni în întâmpinarea mediului de afaceri din Bistrița, noi am scăzut de la 1,25 la 1 impozitarea pentru clădirile nerezidențiale. Impactul asupra bugetului este de peste 3 milioane de lei. Deci noi nu am mers pe o filozofie a creșterii, a majorării. Pe de altă parte, nici nu pot afirma în acest moment că vom rămâne pe termen lung într-o asemenea filozofie fiscal-bugetară. Avem nevoie de investiții, avem nevoie de bani. Ne vom consulta și cu oamenii din Bistrița, avem aplicația IReport, putem să le prezentăm o listă de investiții și să îi întrebăm dacă umblăm sau nu pe ici-pe colo la anumite taxe și impozite”, a spus Ioan Turc.

Ioan Turc a declarat că bistrițenii nu trebuie să fie îngrijorați. ”Nici pe departe nu vom atinge acel prag de 50%. Rata inflației este obligatorie, este tratată prin lege. Se lucrează în primărie pe mai multe scenarii, se fac analize. Le spun oamenilor să stea liniștiți, nu mergem pe ideea unei majorări semnificative a taxelor și impozitelor locale. Probabil că nu vom majora taxele decât de o manieră nesemnificativă. Nu mă refer la rata inflației. Luăm totul de la nevoia de bani pe care o avem, ținând cont de programul investițional, dar în primul rând de la situația bistrițenilor. Urmează o iarnă grea, știm acest lucru, veniturile oamenilor sunt afectate de creșterea de prețuri. Noi suntem mult sub ceea ce am putea impozita. Nivelul de impozitare în Bistrița este unul mic în momentul de față”.

El a adăugat: ”Nu poți merge pe impozite diferențiate, taxele și impozitele sunt la fel pentru toți cetățenii, indiferent dacă au venituri mici, medii sau mari. Ca să finanțezi programe de investiții ai nevoie de sume considerabile, pe care nu le poți compensa doar prin creșteri de taxe și impozite. Tot orașul este un șantier, anul viitor se vor deschide altele, peste doi ani altele. Din taxe și impozite locale putem finanța sau cofinanța doar într-o anumită măsură. Ca să suplimentezi veniturile la buget pe această componentă de colectare ar trebui ca nivelul taxelor și impozitelor să crească nu cum am făcut-o noi până acum, noi doar am scăzut și cred că am făcut un lucru bun pentru că a fost un semnal pe care l-am dat mediului de afaceri, că municipalitatea este alături de mediul de afaceri. Până la urmă, mediul de afaceri plătește taxe și impozite, plătește salariile oamenilor, oamenii din veniturile pe care le obțin vin la primărie și își plătesc taxele și impozitele”.

7 comentarii

  • Mai nimeni din comentacii fara nume care se balacaresc aici nu au auzit de aplicatia IREPORT. Nici la dezbateri publice nu se arata, ci mormaie din casa aici pe acest online vreo 10 indivizi toxici. Asa ca nu imi ramane altceva de facut decat sa-I aduc multumiti domnului primar pentru anuntul facut scotandu-i din pepeni pe cei cativa urmaritori care
    Jinesc de fiecare data primarul, dar si pe cei care-l sustin un lucru firesc si normal atunci cand auzim lucruri bune.

    7
    35
    • Iti gasesti motive sa te guduri din orice pozitie ca un slugoi .De fapt îi faci un mare deserviciu primarului penteu ca toata duhoarea si greața degajate de postarile tale slugarnice se rasfrang asupra primarului.

      28
      5
    • Ai numărat zece postaci incomozi, acuma ai avea nevoie de adresele lor și de CNP uri. Cam așa era? nu demult!!!

      8
      2
    • Nu ne mai amețiți cu rahatul ăla de aplicație pt. că în cele mai multe cazuri nu-ți răspunde nimeni.În cazul meu că am semnalat riscurile din cauza unei guri de canal nefixată de un an de zile și ce crezi?..exact nk.Apropos tot bateți toba cu reciclarea deșeurilor menajere pe categorii.Am făcut asta doar că mă iau dracii când văd că cei de la supercom pun cartonu și plasticul în aceeași mașină.De ce le mai selectăm

  • Eu zic sa terminati ce ati început ,drumurile,pistele,pasajul Decebal,care va lua ceva timp.Asa ca lăsați ne în pace cu majorarea impozitului.

    18
  • Spune mai primare de impozitul la firme !
    Explica cum se cumulează valoarea clădirilor cu a terenului ? Cu ce procent le vei impozita impreuna ?
    Ai trei angajate la taxe si impozite care înregistrează declarațiile a tuturor firmelor din oras . Trei , din care una știe meserie iar doua sunt cu vaca ! Cum si cand vei aplica modificarea modificării Codului Fiscal ?
    Cand si cum vrei ca firmele sa faca evaluările cerute de tâmpitul ala liberal , ministru de finanțe ?
    Pot intelege ca vreti sa sugeti bani de la prostii care si-au facut firme , ce nu inteleg este batjocura la care-i supuneți !
    Acum o luna ati trimis scrisori la firme sa se prezinte in 15 zile la impozite , sa aducă acte conform ordonanței 16/15.07.2022.
    Acum nu mai e valabilă ordonanța !
    Alte acte, alta batjocura !
    Nerusinatilor !
    Ce -aveti ma cu firmele ?
    Ce rau v-au facut ?
    Mai liberal ca voi era comunistul ilici iliescu !
    P. S
    Impozitul ala mare (de 1,3% )a lui Cretu , era mai mic de 3x decat porcăria si batjocura ce ne-o pregătiți voi !

    6
    1
    • HG.e valabila.Cel mult se va amana .Acum se face propaganda cu grija guvernului pentru pers fizice si guristii sunt pusi sa linisteasca populatia.Realitatea e ca in urma recalcularii pentru pers fizice impozitele vor creste dexzprox 2,5 ori iar la firme ….poate merge cresterea de pana la 8 ori.Liberalismul romanesc a insemnat intotdeauna japca pe majoritate si protejarea camarilei.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.