Crește costul standard per elev/școlar pentru învăţământul preuniversitar
Costul standard pentru fiecare elev/preșcolar pentru învăţământul preuniversitar de stat, particular şi confesional acreditat, pentru anul 2018, crește de la 3.740 lei/an la 4.413 lei, potrivit unei hotărâri adoptate de Guvern.
Finanțarea de bază a unei unități de învățământ preuniversitar rezultă din multiplicarea costului standard per elev/preșcolar cu coeficienți specifici unității de învățământ preuniversitar și cu numărul de elevi.
Costul standard per elev/preșcolar se aplică pentru cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizațiile și alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum și contribuțiile aferente acestora.
De asemenea, pentru anul 2018, valoarea costului standard pentru fiecare elev/preșcolar privind cheltuielile cu pregătirea profesională, cheltuielile cu evaluarea periodică a elevilor, precum și cheltuielile prevăzute la articolul bugetar „Bunuri și servicii” crește de la 330 de lei la 355 de lei.
Majorarea costului standard pentru fiecare elev/preșcolar pentru învăţământul preuniversitar de stat, particular şi confesional acreditat, precum și pentru învățământul profesional, are loc în condițiile creșterii salariilor în sistemul de învățământ.
Unitățile de învățământ particular și confesional acreditat care primesc finanțare de bază pentru elevii și preșcolarii din învățământul general obligatoriu, particular și confesional acreditat, precum și pentru cei din învățământul profesional și liceal acreditat, particular și confesional care au fost acreditate pentru niveluri/filiere/profiluri, în anul școlar 2017-2018, beneficiază de toate drepturile și obligațiile prevăzute de lege, începând cu anul școlar 2018-2019.
Elevii care frecventează învățământul profesional, inclusiv dual, vor beneficia în continuare de burse profesionale
Programul național de protecție socială „Bursa profesională”, care subvenționează costurile pentru elevii din învățământul profesional, inclusiv cel dual pentru nivelul 3 de calificare profesională, va fi aplicat în continuare de Guvern.
Bursa profesională se acordă tuturor elevilor care frecventează învățământul învățământul profesional și constă într-un sprijin financiar lunar de 200 lei, pe perioada cursurilor școlare, a pregătirii practice și pe timpul pregătirii și susținerii examenului de certificare a calificării profesionale. De bursă beneficiază și copiii cetățenilor străini beneficiari ai unei forme de protecție în România sau copiii cetățenilor străini, ai cetățenilor Uniunii Europene/Spațiului Economic European și ai Confederației Elvețiene cu drept de ședere/rezidență pe teritoriul României, care frecventează învățământul profesional.
Învăţământul dual pentru nivelul 3 de calificare, conform Cadrului naţional al calificărilor, este organizat după clasa a VIII-a, ca parte a învăţământului secundar superior.
Măsura adoptată urmărește creșterea interesului tinerilor şi familiilor acestora față de educația și formarea prin învăţământul profesional, inclusiv dual, fapt care va duce la îmbunătățirea pregătirii profesionale.
Conform Metodologiei de organizare a învăţământului dual, au acces la programele de pregătire, în mod gratuit şi persoanele în vârstă de maximum 26 de ani, absolvenţi ai învăţământului obligatoriu, care au întrerupt studiile.
Fondurile pentru finanțarea „Bursei profesionale” vor fi asigurate de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Educației Naționale și se repartizează inspectoratelor școlare județene, respectiv al municipiului București, începând cu anul școlar 2018-2019.
Măsuri pentru menținerea statutului fiscal special pentru angajați din domeniul IT, cercetare-dezvoltare, persoane cu dizabilități și sezonieri
În conformitate cu legislația în domeniul ajutorului de stat, Guvernul a aprobat astăzi, prin Memorandum, declanșarea procedurilor necesare pentru instituirea unei scheme de ajutor de minimis pentrun pentru întreprinderile cu angajați ce beneficiază de scutiri la plata impozitului pe venit, conform art. 60 din Codul fiscal, astfel încât să se mențină acest statut fiscal special, iar salariile nete pentru salariații din această categorie să nu fie diminuate în contextul transferului contribuțiilor aferente angajatorului către angajat, începând cu 1 ianuarie 2018.
Ulterior aprobării acestui memorandum, se va elabora și aproba schema de ajutor de minimis prin hotărâre de Guvern care va cuprinde și procedurile necesare de accesare a acestui tip de ajutoare de minimis de către întreprinderile care au angajați din domeniul IT (programatori), cercetare-dezvoltare, persoane fizice cu handicap grav sau accentuat și angajați sezonieri.
Perioada de valabilitate a schemei de ajutor de minimis, în care se vor emite decizii de aprobare a cererilor pentru finanțare și vor fi efectuate plățile, va fi 2018-2020, iar numărul total estimat de beneficiari pe întreaga durată de valabilitate este de 8.760 de întreprinderi, cu o medie anuală de 2.920 de beneficiari.
Ajutorul de minimis urmează să fie acordat sub formă de sume nerambursabile, alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Finanțelor Publice, în baza unor decizii de aprobare a cererilor de finanțare. Bugetul total prevăzut pentru acordarea acestui ajutor de minimis este de 300 milioane lei, sumă repartizată în mod egal pentru cei trei ani calendaristici ai perioadei de valabilitate a schemei de ajutor.
Beneficiarii măsurii de finanțare trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe criterii, inclusiv cel de a avea angajați în baza unor contracte de muncă cu normă întreagă valabile în luna decembrie 2017, care beneficiază de scutiri în baza art. 60 din Legea 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
În conformitate cu prevederile reglementate prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 79/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, începând cu 1 ianuarie 2018, contribuția de asigurări sociale și contribuția de asigurări sociale de sănătate sunt transferate din sarcina angajatorului în sarcina angajatului, fiind datorate de acesta în cotă de 25%, respectiv 10%. În sarcina angajatorului rămâne ca obligație din perspectiva celor două contribuții sociale doar contribuția de asigurări sociale datorată pentru condiții deosebite de muncă sau pentru condiții speciale de muncă, astfel cum sunt prevăzute de lege.
În acest cadru legal, cheltuielile angajatorului reprezentând contribuția de asigurări sociale și contribuția de asigurări sociale datorate până la 31 decembrie 2017 ar trebui să se transfere, în procent de 20%, în costurile salariale ale angajatorului aferente angajatului. Pentru menținerea efectului neutru din punct de vedere fiscal, la nivelul angajatului, s-a redus concomitent și cota de impozit pe venit, de la 16% la 10%.
În aceste condiții, angajații scutiți de la plata impozitului pe venit, conform art. 60 din Codul fiscal, care nu beneficiază de efectele reducerii cotei de impozit, sunt într-o situație specială, fiind necesară o majorare suplimentară a cheltuielilor angajatorului pentru a putea fi menținut nivelul veniturilor primite de categoriile de angajați menționate.
Adaugă comentariu