Pandemia a afectat anul trecut activitatea multor firme, însă nu a fost și cazul Megatitan, care, dimpotrivă, a înregistrat o cifră de afaceri în creștere cu 15% față de 2019. Astfel, în 2020, compania românească fondată de Ioan Daniel Bălan în 2001, în Beclean, care oferă servicii de debitare cu laser, îndoire, sudură, vopsire a tablelor a încheiat anul 2020 cu o cifră de afaceri care se ridică la 38 milioane de lei, cu 15% mai mult față de anul 2019, când aceasta nu depășea 33 milioane de lei. Chiar dacă profitul a fost același cu cel din 2019, 5 milioane de lei, se poate spune că anul trecut a fost unul bun, de stabilitate pentru compania Megatitan, se arată într-un comunicat.
Mai mult, pentru anul acesta, Ioan Daniel Bălan prevede, în continuare, o ușoară creștere a proiectelor și veniturilor: ”Pentru anul 2021, în domeniul nostru ne așteptăm la o ușoară creștere comparativ cu volumele și cifrele anului 2020; an care pentru compania noastră nu a fost unul rău, reușind să depășim cifra de afaceri a lui 2019. Cât privește provocările anului 2021, cred că acestea vor veni din capacitatea noastră de a răspunde rapid și la acei parametri tehnici și financiari agreați cu clienții noștri. Noi, prin concept și structură suntem o companie extrem de flexibilă, dar cu toate acestea, în vremuri imprevizibile pentru cei mai mulți, noi vrem să putem spune hotărât oricând: noi putem. Avem alături de noi o echipă de profesioniști, oameni foarte buni fără de care nu ar fi existat aceste rezultate și căreia îi mulțumesc pentru dedicare”, spune Ioan Daniel Bălan.
Cu toate acestea, proprietarul Megatitan spune că ia în calcul și posibilele fluctuații cauzate de factorii imprevizibili care pot afecta business-urile conexe, potențialii clienți și colaboratori. ”Așa cum spuneam, pentru compania noastră, anul 2020 nu a fost – mulțumim lui Dumnezeu – un an de criză. Suntem în graficul strategiei construite la finalul anului trecut și asta chiar în noile condiții impuse ale vremurilor. Pentru 2021 nu excludem cuvântul criză, iar asta pentru că înțelegem dependențele și interdependențele globale, regionale și locale, însă cuvântul de ordine rămâne creșterea, prin fructificarea oportunităților aduse de criza pe care o traversează industria”, completează Ioan Daniel Bălan.
Megatitan – companie care proiecteaza si produce mobilier și confecții metalice prin debitare cu laser, îndoire CNC, ștanțare și sudură, utilizând echipamente de ultimă generație – va continua și în 2021 să investească în produse și servicii care să inoveze și să aducă plusvaloare. ”În vremurile anului 2020 am înțeles că putem fi ușor surprinși și dați peste cap, dar am și învățat că dacă îți sufleci mânecile, odată în plus, cu ajutorul lui Dumnezeu, se poate merge înainte! ”, spune cu încredere proprietarul Megatitan.
__________
MEGATITAN este o companie românească fondată pe 11 septembrie 2001 în Beclean, județul Bistrița-Năsăud și oferă servicii de debitare cu laser, îndoire, sudură, vopsire a tablelor. Acestora se adaugă producția de subansamble și produse finite metalice destinate atât industriei constructoare de mașini, chimice, energetice, retail, cât și pentru producția de mobilier pentru birouri și magazine sau a echipărilor urbane, stradale, parcuri, grădini și locuri de joacă. Compania activează, ca piață de desfacere, în țară și în Europa și are relații comerciale dezvoltate în Europa, Asia și America de Sud, pentru importuri și comenzi.
Adaugă comentariu