Preşedintele ANRP şi-a depus demisia marţi, 4 octombrie. Potrivit www.mediafax.ro, Dumitrean a fost candidat din partea PDL la ultimele alegeri europarlamentare. Ea ocupa funcţia de preşedinte al ANRP din octombrie 2009.
La sfârşitul lunii august, de la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a fost demis vicepreşedintele Remus Baciu, acesta fiind arestat preventiv într-un dosar de corupţie. Remus Baciu a fost arestat pentru că ar fi primit peste 400.000 de lei în schimbul urgentării soluţionării anumitor dosare de despăgubire a unor foşti proprietari de imobile naţionalizate.
Potrivit celei mai recente declaraţii de avere, Crinuţa Dumitrean a traversat, ca toată lumea, un an de criză. În 2010, nu şi-a mai cumpărat nici terenuri, nici case şi nici maşini. E de ajuns că are de plătit impozit pentru o suprafaţă de teren intravilan în Voluntari (Ilfov) şi pentru trei bucăţi de teren agricol din Afumaţi, Dascălu şi Tunari (Ilfov), achiziţionate până în 2009. Fosta şefă a ANRP mai are de achitat bani statului şi pentru garsoniera şi apartamentul din proprietate (ştiut fiind faptul că atunci când ai mai multe proprietăţi şi impozitul e mai mare), dar şi pentru o maşină marca BMW fabricată în 2006.
În anul de graţie 2010, ea susţine că nu a primit niciun fel de cadou cu o valoare mai mare de 500 de euro şi că a câştigat, din salariu, 49.836 de lei, ceea ce echivalează cu un venit lunar de 4153 de lei.
Crinuţa Dumitrean este absolventă a Colegiului Naţional “Andrei Mureşanu” din Bistriţa, a Academiei de Studii Economice din Bucureşti, dar şi licenţiată în Drept. Din 2009, ocupă funcţia de preşedinte al ANRP având rang de secretar de stat.
Adaugă comentariu