”Am reluat presiunea pe autorități pentru a rezolva problema programului Școală după Școală care este absolut necesar pentru mulți părinți care lucrează și au nevoie de acest serviciu educațional. Programul de After School trebuie să se desfășoare în școlile copiilor. Un guvern responsabil ar trebui să finanțeze acest program. Părinții vor să își știe copiii în siguranță, supravegheați și mai ales îndrumați în activitățile lor de învățare sau recreative. Dar la noi totul e complicat când de fapt poate fi clar si simplu: spații disponibile sunt, de ce să plătească părinții chirii scumpe in alte părți?”, spune deputatul USR Cristina Iurișniți:
”Problema poate fi rezolvată prin Hotărâre de Consiliu Local, așa cum de exemplu s-a întâmplat la Petroșani sau Cluj. Exemplele de bună practică trebuie aduse în spațiul public, iar rolul unui parlamentar responsabil este să facă presiune asupra autorităților publice locale dacă acestea nu lucrează în interesul cetățeanului. Dacă la nivel național Curtea de conturi a luat o decizie obtuză, soluția o putem găsi la nivelul administrației locale. Prin urmare, după ce am depus în Parlament a doua interpelare pe această temă spinoasă legată de Școala după școală, program doar promovat pe hârtie de PSD și nefinanțat de guvernanți, USR BN propune să rezolvăm problema pe plan local”.
Ea s-a adresat Consiliului Local Bistrița:
”În baza legii 215/2001 privind administraţia publică locală, vă depunem o inițiativă în vederea emiterii unei Hotărâri de Consiliu Local prin care unitățile de învățământ public să fie puse la dispoziţia programelor de „Şcoală după şcoală” aşa cum au fost reglementate în Ordinul Ministrului educației, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5439/07.09.2011 pentru aprobarea metodologiei de organizare a programelor ,,Şcoală după şcoală”.
Menţionăm că aceasta este o necesitate actuală care să deservească interesele elevilor şi ale părinţilor care apelează din ce în ce mai mult la astfel de programe pentru a armoniza decalajul de orar dintre programul lor de lucru şi orarul copiilor elevi. Este şi în interesul administraţiei publice locale să faciliteze desfăşurarea programelor SDS pe raza municipiului Bistrița, prin faptul că acestea pot oferi elevilor activități constructive și educative în continuare după terminarea orelor de şcoală, până în momentul la care și părinții pot să îşi termine programul de lucru pentru a-şi lua copiii de la şcoală”.
Felicitări pentru inițiativa! Decât să navigheze nesupravegheați acasă pe telefoane sau tablete mai bine sa stea supravegheați.