”Despre vizita doamnei Andronescu la Bistrița, între politizare, ipocrizie și dublu discurs. Mi-am anunțat disponibilitatea să particip la aceste întâlniri legate de prezența ministresei Andronescu.
Marți 26 februarie, doamna Andronescu a fost invitată la Comisia pentru egalitatea de șanse. Telefonic a confirmat că vine dacă nu va fi ședința de guvern. Și nu a fost. Nu e prima și nici ultima dată când doamna Andronescu promite și nu se ține de cuvânt.
Doamna inspector general Camelia Tabără a spus că la inspectorat este o ședință cu directorii iar la ”Rebreanu” este un Consiliu profesoral, deci din nou o reuniune internă și că, nefiind o întâlnire politizată, nu e cazul să fiu prezentă. Menționez că sunt cadru didactic de peste 20 de ani, am fost elevă olimpică la nivel național a acestui liceu, la fel și fiul meu, care acum este inginer IT la Cluj. În prezent sunt membră în Comisia de învățământ a Camerei Deputaților.
La cererea mea de a participa la aceste întâlniri, am primit următorul răspuns: Să nu politizăm, a fost mesajul! Dar atunci ce căuta Radu Moldovan acolo? Și până la urmă cine se va preocupa realmente de finanțarea necesară reabilitării clădirii centrale a liceului care duce renumele Bistriței în țară și în lume prin generații de elevi bine pregătiți? Am utilizat toate instrumentele activității parlamentare, am trimis interpelări, scrisoare deschisă și întrebare punctuală acum proaspătului ministru Suciu. În opinia mea, dacă se dorea o rezolvare și o discuție reală pe acest subiect erau invitați si reprezentanții Forumului German sau ai primăriei.
Nu știam că Radu Moldovan are în atribuții administrarea școlilor din municipiu. De acest lucru se ocupă primarii. Ipocrizie și dublu discurs în cunoscutul stil toxic al monstruoasei coaliții! Mi s-a spus că prezența mea ar politiza acțiunile… Despre ce vorbim? Și mai ales despre cine vorbim?”, spune într-un comunicat deputatul USR Cristina Iurișniți.
Dreptul la politizare apartine exclusiv PSD-ului . Prin prezenta presedintelui CJ acolo au pangarit aula de la ” LIVIU ” . Intre anii 1983 si 1987 am fost elev la „Rebreanu” , profil mate -fizica . Pe atunci numeni nu si-ar fi putut imagina ca un individ ca Radu Moldovan va pune vreodata piciorul in aula aia , d-apoi sa tina discurs in fata profesorilor . Sub guvernare PSD totul e posibil , s-a ajuns sa avem analfabeti pana si in guvern . PSD a reusit sa arunce in derizoriu chiar si demnitatile publice cele mai insemnate . Pacat , mare pacat .
Colegiul Național Liviu Rebreanu nu este învățământ special, așa că NU VĂ BĂGAȚI UNDE NU VĂ PRICEPEȚI!