”Comisia de Învățământ, Știință, Tineret și Sport a avizat favorabil două inițiative legislative pe care le-am depus în această sesiune legislativă”, spune deputatul USR Cristina Iurișniți:
”Prima inițiativă vizează reglementarea colectării selective a deșeurilor în școli. Prin pl-x 102/2019, cadrul normativ va fi modificat în sensul obligării autorităților locale sau a operatorilor economici de salubritate de a se asigura că la nivelul fiecărei unități școlare din România vor exista pubele speciale pentru colectarea selectivă. Inițiativa legislativă va avea un dublu impact: pe de o parte tinerele generații vor conștientiza și vor deprinde si dezvolta gesturi reflex si atitudini corecte în raport cu protejarea mediului înconjurător, iar pe de altă parte autoritățile locale și operatorii economici vor fi responsabilizați in respectarea angajamentelor asumate la nivel european.
România este in pericol de infrigement ca urmare a rușinosului procent de 3% la nivelul colectării selective, procentul asumat pentru 2020 fiind de 50%. Legea a fost deja adoptata de Senatul României.
Cea de-a doua modificare legislativă avizată favorabil de Comisie privește implementarea Educației pentru sănătate, cel puțin o dată pe semestru, în școlile din România. Este important ca tinerii să primească informații corecte și relevante cu privire la nutriție, sănătate, sexualitate cu scopul de a fi conștienți, responsabili și de a-și dezvolta capacitățile si abilitatile socio-emoționale.
Pl-x 119/2019 va modifica Legea pentru protecția și promovarea drepturilor copilului și va reprezenta un prim pas în revalorizarea Educației pentru sănătate în școli., in contextul in care România se află pe primul loc in Europa la mamele adolescente cu sarcini accidentale. Mamele minore cu minori vor adânci rata abandonului școlar si costurile de asistentă socială si medicală.
Cele două modificări legislative pe care le-am inițiat au trecut cu succes de avizul favorabil al Comisiei de Învățământ din Camera Deputaților. Impactul acestora va fi unul benefic la adresa elevilor și a comunității locale.
Atât protejarea mediului, prin colectarea selectivă a deșeurilor în școli, precum și reintroducerea Educației pentru sănătate, a educatiei sexuale adaptată vârstelor, reprezintă priorități ale agendei mele parlamentare și care asigură soluții concrete in urma unei analize de nevoi”.
Fara aceste proiecte legislative eram pierduti Albinuto! Pe bune? Asta sunt celemai importante probleme din scoli si din invatamant? Adica scolile care nu au bani acum vor fi obigate sa achizitioneze pubele si cosuri de gunoi selective. Dar te-ai intrebat albinuto cam ce cantitati de deseuri se aduna ca sa fie necesare intr-o scoala astfel de actiuni? Cat despre educatia sexuala cam din ce clasa ai gandit sa se implementeze? Si ce fel de educatie vreti sa faceti? Aveti de gand sa introduceti inclusiv cursuri despre homosexualitate?
Rabinule uită – te mai bine. Ești înapoiat rău de tot sau nu ști să citești
Adi, sa se predea in scoli lectii de sexualitate in clasa a-IV-a sau a-V-a este normalitate??? Sau sa se promoveze homosexualitatea este normalitate? Tu te-ai uitat vreodata pe site-ul camerei deputaților sa vezi ce si cate propuneri legislative a avut individa asta in trei ani? ZERO! Pana la asta cu selectarea nu a facut nimic! Doar gargară!
La tratament Rabinu ! Esti beteg la capusorul de sus. Ai o treaba obsesiva cu doamna deputat si in mod special cu Marius Balan. Ai luat pilula de dimineata ?
Balane, tu nu scrii niciodata de pe alte conturi decat de pe cele care te semnezi nu-i asa? 99%? Parca asa spuneai. Si te mai miri de ce ma leg de tine!