Actualitate

Cristina Iurișniți: Referendum odată cu alegerile locale din septembrie!

”Cel mai simplu mod de organizare a referendumului ”Fără penali în funcții publice” este odată cu alegerile locale! Suntem în pandemie și oamenii nu trebuie să își asume riscuri care pot fi lesne evitate. Cum? Simplu. Programând referendumul în aceeași zi cu alegerile locale. Cheltuim mai puțini bani, știm deja că oamenii vor veni la vot. Scutim statul de eforturi suplimentare”, spune deputatul USR Cristina Iurișniți:

”Cerem tuturor partidelor să lase orgoliile și să susțină organizarea simultană a localelor și a referendumului pentru ”Fără penali în funcții publice” la aceeași dată, în această toamnă. USR mai cere adoptarea în sesiunea parlamentară extraordinară, înainte de organizarea referendumului, a unei iniţiativei legislative – depuse încă de anul trecut – care stabileşte prin lege folosirea Sistemului informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal. SIMPV este garanţia organizării unui proces referendar şi electoral corect. Cetăţenii au nevoie să ştie că votul lor la referendum nu este fraudat.

Iniţiativa ”Fără penali în funcţii publice”, pentru care au semnat peste 1 milion de români, este înregistrată la Camera Deputaţilor din luna mai 2019, după ce a primit undă verde de la Curtea Constituţională, dar a fost blocată sistematic.

Încă un pas și scăpăm de penali din funcții publice! Referendumul trebuie să aibă loc în aceeași zi cu alegerile locale, pe 27 septembrie”.

VEZI ȘI:

5 comentarii

  • Nici într-un caz nu va susține așa ceva ciuma roșie, acest hoit politic, înțesat cu corupți, care mai de care mai țanțoși, va face tot ce-i stă în putință să blocheze referendumul pentru interzicerea hoților pentru a mai ocupa funcțiipublice de prim-rang. Singurul scop al acestor pungași este accesul la butoane, cu mic cu mare, de la cel din vârful clanului până la cel aflat la talpa acestuia, căpătuiala proprie este dezideratul și nu interesul public. Dacă acest referendum se organizează, pentru că dacă se organizează cu certitudine va trece, dacă nici într-un astfel de moment lumea nu iese la vot, am fi de o imbecilitate și de o prostie nemaiîntâlnite, după adoptarea modificării în constituție, minimum jumate din acest hău infracțional nu ar mai putea candida. Este un punct de plecare, interzicerea hoților de a mai candida, un pas mic, dar extrem de necesar, poate fi un început pentru viitoarele reforme. Aștept cu NESPUSĂ RĂBDARE organizarea referendumului să VOTEZ stoparea hoților de a mai ocupa poziții publice de prim-rang!

  • Sa fim serioși.Nici unul dintre referendumurile din ultimii ani nu a fost pus în practica de clasa politică,cel mai important a fost cel cu 300 de parlamentari.Toate au fost frecții electorale pentru a obține voturi.Haideti la oala cu găluște electorale !

  • Ariel coadă de topor, ce dovezi (nu zvonuri manipuliste, gen A3) deții în legătură cu afirmația cu pretențiide adevăr ?
    Nu cumva esti doar pun postac (prostac?) din masa asistaților psd ?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.