Actualitate Recomandări

Criza de metal cauzată de războiul din Ucraina afectează și companiile din județ

Criza de metal cauzată de războiul din Ucraina a dus la o explozie a prețurilor pe piață ajungându-se chiar la dublarea prețurilor. O mare companie din zona industrială a Bistriței s-a văzut astfel nevoită să ia un credit de 1,5 milioane de euro ca să facă față acestei perioade.

Este vorba de Comelf SA care anunță Bursa de Valori București că ”declanșarea conflictului din Ucraina, în februarie 2022, a avut ca și consecință imediată o criză temporară de metal, materie primă de baza pentru Comelf SA, pe fondul căreia prețul acestuia a a crescut accelerat, ajungându-se la dublarea lui într-un termen foarte scurt.

În aceste condiții, am fost nevoiți să reluăm, urgent, discuțiile și negocierile cu clienții care aveau comenzi deja plasate pentru care nu era asigurată materia primă, concomitent cu operațiunile de identificare furnizori și achiziție materie primă, bazat pe accept și confirmări de la clienți. De asemenea, s-a schimbat total modalitatea de decontare a materialelor, majoritatea furnizorilor solicitând plăți în avans, la plasare comenzii, urmate de termene de plată foarte mici. În acest context, pe fondul dublării prețurilor și al termenelor scurte de plată, în paralel cu menținerea termenelor de încasare de la clienți, compania a angajat un credit bancar suplimentar, în valoare de 1.500.000 EUR, pentru susținerea activității curente și a programului de investiții în derulare”.

În primul trimestru, veniturile operaționale ale companiei au fost de 42,8 milioane de lei în creștere față de cele realizate în aceeași perioadă a anului precedent. Profitul perioadei a scăzut în primele 3 luni 2022 comparativ cu cel realizat în perioada similară a anului precedent, principalii factori care au influențat evoluția profitului fiind:

  • cheltuielile cu materiile prime, a căror achiziție în martie 2022, la prețuri majorate peste media primelor două luni, a influențat prețul mediu ponderat și implicit consumul din punct de vedere valoric, cheltuielile salariale, ca urmare a indexării globale a salariilor la nivelul companiei începând cu ianuarie 2022, cu 10%, pe fondul inflației și a fluctuației de personal la nivel național, fară a reuși să o transferam integral în prețul produselor finite sau să compensam printr-o creștere de productivitate;
  • cheltuielile cu utilitățile că urmare a majorării preturilor la energie, gaz natural și gaze tehnice;
  • cheltuielile cu combustibilul și materialele de ambalare;
  • imobilizările: în creștere, pe de o parte, fiind influențate de invesțiile noi în derulare, în principal în extinderea cu 1.5 Mwp a sistemului fotovoltaic pentru producerea energiei electrice pentru consum propriu, în valoare acumulata la 31.03.2022 de 2.504 mii lei și, pe de alta parte de amortizarea imobilizărilor puse în funcțiune (efect cumulat la 31.03.2022:1.923 mii LEI)

De asemenea, datoriile către furnizori ale Comelf au crescut cu 28% comparativ cu decembrie 2021.

Etichete

2 comentarii

    • Bine ca au putut lua credite pentru productie.Asta pt ca e o unitate mare.Daca ai o afacere mica …e problema …nu iti da nimeni nimic ,doar IFN urile ,,fratilor” mai dau cu 25 la suta pe an.In schimb guvernu militaro – socialist faciliteaza credite bancare pentru nunti,botezuri si paranghelii prilejuri de evaziune 90 la suta.Sa vedem daca banii pentru nunta vor fi din credit,vor da facturi proprietarii de sali ,conform cu realitatea?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.