Sport

Crosul de la anul, tema unei întâlniri între Gabriela Szabo, Radu Moldovan şi Ani Bob

Preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan, prefectul judeţului, Ani Bob, şi multipla campioană mondială şi olimpică Gabriela Szabo au stabilit în cadrul unei întâlniri ca ediţia VIII-a a ”Crosului Gabriela Szabo” să se desfăşoare într-o variantă mult mai complexă.

Dacă până acum ”Crosul Gabriela Szabo” a pus în valoare doar atletismul, preşedintele CJ consideră că acest eveniment ar trebui să aducă în atenţia publicului şi alte probe la care au excelat sportivii bistriţeni. Radu Moldovan a făcut referire în acest sens la performanţa olimpică a sportivului Răzvan Martin şi la recenta medalie de bronz obţinută de Adrian Crişan (tenis de masă), la Campionatele Europene de la Herning (Danemarca).

Multipla campioană olimpică, mondială şi europeană Gabriela Szabo s-a arătat încântată de ideea preşedintelui CJ şi a afirmat că va susţine un astfel de demers, se arată într-un comunicat al CJ.

Gabriela Szabo a fost desemnată în anul 1999 cea mai bună atletă a lumii şi cea mai bună sportivă a Europei, iar acum este vicepreşedinte al Federaţiei Române de Atletism şi membru în Comitetul Executiv al Asociaţiei Europene de Atletism.

Foto: CJ Bistriţa-Năsăud

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.