CS Oşorhei a deschis scorul în minutul 16 dintr-o lovitură de la 11 metri executată de Ov. Popa, însă Otniel Sighiartău a egalat pentru Gloria Progresul în minutul 30, stabilind scorul primei reprize. Gazdele au înscris golul victoriei în minutul 85, autor Giura.
A fost al 5-lea meci consecutiv în care atacantul Otniel Sighiartău (foto) a reuşit să înscrie.
Primul 11 al echipei bistriţene: R. Pop – Budăcan, Fizeşan, Jarda, Dobrea – Nalaţi, Țegle – Fl. Alexandru, Rogozan, Brumă – Sighiartău. Antrenor: Valer Săsărman.
După acest rezultat, care întrerupe la trei seria victoriilor consecutive, Gloria Progresul ocupă în continuare poziţia a 8-a în clasamentul Seriei 5, cu 28 de puncte (golaveraj 32-30).
”Mi-aş fi dorit să legăm a patra victorie, însă din păcate am pierdut. A fost o primă repriză bună, chiar dacă am fost conduşi, am revenit şi am egalat. În repriza a doua nu pot să-mi dau seama ce s-a întâmplat, n-am mai contat şi gazdele au obţinut o victorie meritată. Sunt dezamăgit, îmi doream să avem continuitate, să nu fi pierdut. Mi-a fost teamă după victoria cu liderul din etapa trecută să tratăm meciul mai de pe vârfuri şi am avut dreptate. Ştiam că nu va fi o partidă uşoară, dar am sperat că vom câştiga. Meciurile care au mai rămas vor fi o selecţie, vom vedea cine sunt jucătorii care vor merita să rămână în continuare”, a declarat pentru Timp Online directorul sportiv al grupării bistriţene, Aurelian Băbuţan.
Partida de la Oşorhei a fost condusă la centru de Daniel Neagoe, ajutat de asistenţii Alin Botaş şi Patricia Samsudean (toţi din Timişoara). Observatori: Iosif Cavai (Cluj-Napoca), Emil Arsa (Arad).
Celelalte meciuri din etapa a 23-a a Ligii a III-a, Seria 5: Sănătatea Cluj – Avântul Reghin 1-2, Metalurgistul Cugir – Unirea Dej 2-0, Arieşul Turda – Industria Galda 3-2, FC Zalău – Unirea Jucu 1-1, FCM Baia Mare – CSC Sânmartin 3-0, CS Iernut – CSM Sighetu Marmaţiei 1-0.
În etapa următoare, a 24-a, Gloria Progresul Bistriţa joacă pe teren propriu cu Metalurgistul Cugir – sâmbătă 16 mai, ora 18.00.
Bravo baieti. bravo…..!! altceva ce sa va mai spun ???