Social

Cu cât cresc tarifele la apă și canalizare în Bistrița-Năsăud din 3 ianuarie 2025

Începând cu data de 3 ianuarie 2025, se vor ajusta prețul pentru apa potabilă produsă, transportată și distribuită și tariful pentru serviciile de canalizare și epurare, valabile pentru întreaga arie de operare din Bistrița-Năsăud, anunță operatorul Aquabis.

Noile prețuri vor fi: 8,97 lei/mc pentru apă (în prezent 8,67 lei/mc) și 7,60 lei/mc pentru canalizare (în prezent 7,29 lei/mc).

Comunicatul companiei de apă:

”Prețul și tariful au fost ajustate în conformitate cu Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu Art. 35 alin (4) din Legea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu prevederile Contractului de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă și de canalizare nr. 3/17.09.2008, modificat și completat prin Actul Adițional nr. 76/14.03.2024 și ale Contractului de finanțare nr. 314/24.03.2020, încheiat între Ministerul Fondurilor Europene în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operațional Infrastructură Mare și Aquabis S.A. pentru “Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Bistrița-Năsăud”.

Aplicarea noilor prețuri și tarife se realizează în baza Deciziei nr. 323/17.12.2024 a Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice.

Pentru anul 2025, strategia tarifară prevede ajustarea prețului la apă cu inflația și a tarifului la canalizare cu 1% în termeni reali și cu inflația.

Prin urmare, noile prețuri și tarife practicate de Aquabis S.A. începând cu data de 3 ianuarie 2025, la nivelul întregii zone de operare, sunt următoarele:

– pentru apa potabilă produsă, transportată și distribuită, prețul este de 8,23 lei/mc (exclusiv TVA); 8,97 lei/mc (cu TVA 9%);

– pentru canalizare – epurare, tariful este de 6,98 lei/mc (exclusiv TVA); 7,60 lei/mc (cu TVA 9%). 

Menționăm faptul că aceste ajustări rezultă din Analiza Cost Beneficiu aferentă “Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Bistrița-Năsăud”, care a fost realizată de consultant potrivit Metodologiei de tarifare, privind investițiile în infrastructura de apă și apă uzată, document aprobat de Autoritatea de Management din cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene.

Tarifele reflectă, pe de-o parte, acoperirea cheltuielilor de exploatare, influențate de inflație și, pe de altă parte, obligativitatea includerii în tarife a componentei de cofinanțare care aparține companiei de apă”.

25 comentarii

  • Ohhh …ce bine ca se adeveresc promisiunile cum ca scad preturile la apa si canalizare ale Imparatului Rosu (Raducu. Hai …noroc!

    130
    1
    • Pana le dăm voie ,Proștii de Noi !!! Doar toată toamna înainte de alegeri ,nu am auzit decât lozinca psdistă : nu scumpim nimic !!!!! Ăsta e abia începutul, felicitări tuturor bistrițenilor care au votat psd !!!!!!!

      40
      2
    • @zita trebuie să i înțelegem și pe votanții psd , ,,că e ” și ei oameni ,ce i drept, un pic mai ,,prostuți „

      22
      4
  • Asa rezulta din declaratia de avere.
    Out!!!! Plus inca 10% …apa curge singura!
    Jn cel mai rau caz tragem o condhcta de la Reghin si tot mai ieftina e!

    69
  • Foarte bine ca le a scumpit! Asta e pentru toți cei care au votat PSD în special persoanele în vârstă care spuneau votam PSD ca ne a mai dat la pensie 100 ron!

    79
    21
    • Dacă suferă USR-iștii și cei cu fantezii de dreapta E BINE!

      14
      21
    • Vasîlică! Tu ești una din tonomatele de plăcuță suedeză care pe 10 august 2018 își băteau joc și hărțuiau bătrâni pe stradă.
      Am o veste proastă pentru tine: În caz că nu funcționează selecția naturală, și tu o să ajungi bătrân!

      16
      12
    • Aici parcă suntem într-un film prost:
      – ce treabă au usriștii?
      – cine a hărțuit și pe cine în 10.08.2018?
      – tocmai persoanele în vârstă suferă! mai ales cei care nu sunt „speciali”!

      Încă 2-3 ani de manipulări pe antene, realități sau rtvuri și tictoace apoi „vom știi” că răul din țară se datorează doar usristilor iar în 10.08 jandarmii au fost cei bătuți, noroc cu Dragnea, Ciolacu și Georgescu că ne-au salvat că altfel eram subdezvoltați ca SUA, Germania și Suedia!!!

      25
      6
  • pana cand mai tot scumpiti apa ? nu va este rusine ? aveti nevoie de bani de salarii ? altfel nu imi dau seama de ce o tot scumpiti, de la an la an….este bataie de joc la adresa bistritenilor….RUSINE !!! RUSINE !!! RUSINE !!!

    73
    1
  • Până când tot plătim? De unde? De ce nu se diminuează organigrama unor instituții (cultură, incultură) și multe altele unde programul este de nicio oră, iar salariile de câteva mii de lei? La cinematograf, rar vezi doi plătitori de bilet, dar angajați sunt . La Trezorerie ..doamnele își fac unghiile…si exemplele pot continua iar banii care nu s-ar mai plati ar putea contribui la ceva util .De ce nu se face ceva in acest sens?

    51
    2
  • Tic-tac, mai este putin si o sa vina FMI-ul sa faca curat, exact ca in 2009. Guvernantii au cedat santajului bugetarilor si au marit salariile inainte de alegeri. Au marit masiv si pensiile ca sa-si asigure voturile. Puteti sa mariti taxele si impozitele locale si tarifele pentru orice servicii publice, tot nu veti avea bani sa finantati deficitul enorm. Sunteti pe ultima suta inainte de explozie.

    44
    1
  • Tot ce e administrat de stat, consilii judetene, primarii – e falimentar. Institutii capusate masiv, cu organigrame supradimensionate, fara nici un criteriu de evaluare a competentei/performantei, dar unde culmea – se arunca cu prime, sporuri si bonusuri.
    Fara niste bani europeni(si aia atrasi cum mare intarziere), Aquabisul ar fi fost exact ca LDP-ul.

    37
  • Cred ca suntem aproape, singura tara care avem o firma separata pentru plata apei. In majoritatea tarilor, apa se plateste o data pe an la taxe si impozite sau au alta forma.Oricum serviciile pe care meseriasii lor le presteaza, sunt de proasta calitate, astupa si destupa de 3-4 ori un sant, ca sa iasa o lucrare cat de cat ca lumea. Daca tot ne uitam si ne inspiram din alte tari in divese domenii, ar fi cazul sa faceti ceva si in ceea ce priveste firma Aquabis. Nu isi are rostul, in afara de faptul ca este consumatoare de bani, pentru ei.

    26
    1
  • Nu o sa fie singura majorare din viitorul an. Acum e legal, e ajustarea cu rata inflatiei. Nu peste mult timp, stabul Aquabis, o sa vina sa ne puna aceeasi placa cu ” trebuie sa facem profit deoarece trebuie achitate creditele luate de la BERD si BEI „. Zic legal, pentru ca exista o lege in sensul acesta (ajustarea cu rata inflatiei), in schimb, atunci cand vine cu decizia de scumpire luata de acel simulacru de la ADI APA-CANAL, la propunerea stabului, pot sa am si eu mari rezerve ce tin de actul decizional al ADI – AC. In BN, trandafirii sunt la putere, si sunt multi, uscati putin, dar multi. Aquabis si ADI e cuibul amatorilor de trandafiri, bursa de flori din Alsmeer ar fi invidioasa.Cum acei trandafiri nu se ofilesc!? In alta ordine de idei, poate ne spune si stabul care sunt criteriile de angajare in turma lui. Oare toate viitoarele mioare din turma trebuie sa fi vandut inainte niste boarfe SH? Ah, da, boarfe SH e pleonasm, ma scuzati! Haine SH.

    18
    1
  • Spun acești furnizori ca aduc apa,iar eu întreb cum o aduc cu găleată în spate cu pipeta și au obosit, cred ei ca noi santem asa prosti ca nu ne dam seama ce smecheri sant si ca mai au nevoie de bani să-și umple buzunarele pana mai pot, poate ne ajuta D-zeu și o sa reușim sa avem o schimbare, si atunci acești hoți o sa dispară din peisaj ca le ajunge!!

    13
  • Mai trebuie cumparate niste toyote hilux noi ca cele care stau cu gramada sunt vechi si sant vreo 60000 Euro bucata , nu se poate umbla cu ceva mai ieftin .

    15
  • Dracu sa va ducă de hoți și javre ordinare! MC de apa este 19.95lei și în Cluj este 12 lei. Și în cazul acesta administratorul v-a avea mana liberă și v-a pune prețul la mc de apa cum i se scoală…. Și prostii o sa plătească pierderile de apa ca sunt foarte mulți care citesc contorul după de apa după bunul lor plac. Pentru ca dna de la asociație nu se mișcă sa mai citească contorul. Sau dacă totuși o ducea capu ar fii făcut un grupul pe watap și primea direct poza cu contorul. Eu am zis de mai multe ori dar nimic,

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.