Bistriţa-Năsăud este singurul judeţ din ţară în care copiii au fost întrebaţi din nou, la sfârşitul anului 2015, dacă vor să mai studieze religie. Situaţia a fost discutată la prima întâlnire din 2016 a conducerii Inspectoratului Şcolar Judeţean cu directorii de şcoli din judeţ, principalii vinovaţi de anomalie.
„În momentul în care am crezut că s-au aşezat lucrurile referitoare la ora de religie şi ne-am lămurit – între timp apărând o metodologie prin ordin de ministru care reglementa acest lucru – iată că ne-am trezit la început de an 2016 cu încă o situaţie de confuzie, aşa încât este nevoie să venim cu nişte precizări. Unii dintre directori au început să le ceară elevilor să întocmească noi solicitări să participe la ora de religie, dar nu se mai fac cereri decât o singură dată pe toată durata şcolarizării. Asta este poziţia ministerului”, a spus inspectorul de religie Adrian Cherhaţ (foto).
El a dat citire unui răspuns pe care l-a primit de la Ministerul Educaţiei referitor la acest aspect.
„În Legea Educaţiei, articolul 18 alineatul 2 s-a modificat în felul următor: înscrierea elevului pentru frecventarea orei de religie se face prin cererea scrisă a elevului major, respectiv a părintelui sau tutorelui legal pentru elevul minor. Schimbarea acestei opţiuni se face tot prin cerere scrisă. Metodologia de care am amintit şi care a apărut în septembrie 2015 mai spune că părinţii sau tutorii legali ai elevului minor, ori elevul major care doreşte să participe la ora de religie, îşi exprimă opţiunea în scris. Schimbarea opţiunii se face tot prin cerere scrisă, iar la alineatul 5 – care a creat atâta confuzie – spune că în vederea prefigurării catedrelor, cererile se depun, de regulă, până la sfârşitul lunii decembrie pentru anul şcolar următor. Ministerul dă următoarea interpretare: cererile elevilor de participare la ora de religie sunt valabile până la schimbarea opţiunii acestora. Dreptul de a decide când începe şi când se termină participarea la ora de religie revine părintelui/tutorelui în cazul minorilor sau elevului major, nu statului român. (…) Nu trebuie făcute cereri până la sfârşitul lunii decembrie decât pentru elevii care se răzgândesc şi care fie nu au studiat religie şi doresc să o facă din anul următor, fie au studiat religie, iar pentru anul următor nu mai doresc acest lucru”, a spus Adrian Cherhaţ.
El a explicat că, pentru anul 2016-2017 nu a fost necesară reînscrierea elevilor care şi-au exprimat deja dorinţa de a participa dorinţa de a participa la ora de religie în februarie-martie 2015, doar a celor care şi-au modificat opţiunile.
„Aceasta a fost poziţia pe care ne-au transmis-o cei din minister după ce au aflat că Bistriţa-Năsăud e singurul judeţ care a început să facă noi cereri pentru participarea la orele de religie„, a spus el.
Inspectorul şcolar general Camelia Tabără a intervenit şi a explicat de ce s-a ajuns aici, de vină fiind directorii care nu au înscris în sistemul informatic cererile elevilor referitoare la orele de religie.
„Noi ştim de la dumneavoastră sau de la colegi că există acele cereri, dar dacă nu au fost încărcate în SIR, practic ele nu există. Dacă nu e în SIR, nu existaţi! Uitaţi-vă că te miri pe ce subiect se precipită lucrurile şi noi suntem obligaţi să transmitem. Tot ce prevede legislaţia că trebuie introdus în SIR acolo trebuie să apară. Nu avem probleme cu religia. Lucrurile sunt clare, părinţii s-au exprimat, orice copil care nu a mai vrut să facă religie s-a retras. Nu e niciun fel de problemă. 97% dintre copii şi-au exprimat opţiunea, însă doar o parte din opţiuni sunt încărcate în SIR. Ştiu că e foarte greu sistemul şi se blochează. Până la urmă trebuie să ajungă acolo. Numărul cererilor de participare la ora de religie justifică salarizarea corespunzătoare”,a spus Camelia Tabără.
din pacate se persevereaza in minciuna si ipocrizie.
eu si multi parinti din clasa copilului nu am depus CERERI SCRISE ca am vrea sa continuam frecventarea orei de religie, pentru ca probabil le-au fost frica sa ne ceara.
scoala NU OFERA ALTERNATIVA la ora de spalare a creierului celor fara discernamant – care sunt copiii, ca doar de aceea sunt reprezentati legal pana la 18 ani de catre parinti.
traim intr-o societate anormala in care barbosul sef al celor care eludeaza fiscul prin incasarea unor bani neimpozabili isi permite cu nesimtire sa-l sune dimineata pe primul ministru al tarii si sa-l ia la rost pentru ca nu i se mai vireaza sume din banii contribuabililor pentru construirea unui kitsch al neamului, asta in timp ce scoala in care invata copilul fiecaruia dintre noi poate nu are aviz de la pompieri si sanepid.
se continua in minciuna si nesimtire fata de fiecare cetatean pentru ca, nu-i asa? legile sunt interpretabile si cei „alesi” isi pot permite asta.
oare cand se va asana moral CU ADEVARAT societatea putreda in care ne crestem copiii ?
am uitat sa specific, poate ar fi utila o ancheta jurnalistica care sa verifice existenta acelor cereri scrise pentru frecventarea orei de povesti nemuritoare, sunt consvins ca in 90% din cazuri nu exista aceste cereri.
in concluzie, alegerea religiei ca materie de invatamant se desfasoara in mod tacit, este o OMERTA careia i se supun de frica invatatorii si profesorii in frunte cu directorii de scoli alesi politic si ale caror partide sunt ajutate la fiecare scrutin electoral chiar de cei ce propovaduiesc religia.
Inainte de 89, pe vrmea comunismului, toata lumea urla ca nu se face religie in scoala, ca nu avem voie la biserica, ca nu-si pot boteza copiii s.a.m.d. Astazi cand avem toate aceste drepturi, stim doar sa batjocorim Biserica. Am uitat repede trecutul si sunem mari si atotputernici… pana cand un necaz da peste noi…si-atunci de cine ne amintim?… De Dumnezeu, de Biserica, de preoti…