Actualitate

Cum a ajuns Bistrița un centru universitar modern. Ce campus nou se va face

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca are, la Bistrița, cea mai frumoasă clădire dintre toate pe care le administrează în Transilvania, lucru care se datorează parteneriatului cu CJ Bistrița-Năsăud, condus de Radu Moldovan, care a înțeles cât de importantă este educația, a declarat rectorul UTCN, prof. univ. dr. ing. Vasile Țopa.

”De câte ori pășesc în clădirea aceasta atât de frumoasă, la fiecare pas pe care îl fac mă gândesc la ce înseamnă să se întâlnească oameni care doresc să facă ceva. Trebuie să recunosc că, pentru mine, extensia de la Bistrița este extensia de suflet – noi avem extensii în toate județele din Transilvania – și asta pentru că în Bistrița s-a înțeles cât de importantă este educația. Vreau să-i mulțumesc frumos domnului președinte Radu Moldovan pentru viziunea dânsului. Atunci când ne-a oferit în administrare această clădire ne-a creat și oportunitatea pentru a crește calitatea educației învățământului superior la Bistrița. Cu ajutorul fondurilor europene și al oamenilor entuziaști am făcut aici o bijuterie. Dacă aș putea, aș duce această clădire în Cluj. Este una deosebită și cu oameni deosebiți”, a spus rectorul UTCN, prof. univ. dr. ing. Vasile Țopa, prezent la Bistrița cu ocazia lansării proiectului ”Primul student din familie” în care vor fi implicați 180 de elevi și 171 de studenți.

Proiectul se va derula pe durata a trei ani, perioadă în care tinerii vor fi consiliați să aleagă o carieră care li se potrivește și vor fi ajutați să depășească eventualele obstacole care le apar în cale.

”Sunt onorat să fiu partenerul Universității Tehnice din Cluj-Napoca, cea care a crescut foarte mult în ultimii ani. Deja a devenit un reper, partener în cele mai importante proiecte din România. Pentru noi, cei din județul Bistrița-Năsăud, este o mare bucurie ca o astfel de universitate să aibă o extensie la Bistrița pentru că dorim ca tinerii să aibă oportunitatea să facă studii universitare de calitate aici, la ei acasă. Nu mai e niciun secret pentru nimeni că viața în Cluj a devenit un lux, toate sunt extrem de scumpe și, din păcate, sunt familii care nu își permit să susțină un tânăr pentru a face studiile într-un centru universitar cum e Clujul ținând cont de costurile cu viața, care sunt foarte mari. Sunt bucuros că, împreună cu UTCN, am reușit să luăm o clădire abandonată, să-i dăm viață și aici să fie unul dintre cele mai moderne centre universitare, care au toate dotările necesare ca tinerii să poată studia în cele mai bune condiții”, a spus Radu Moldovan.

Președintele Consiliului Județean Bistrița-Năsăud a reamintit că prima universitate care și-a dezvoltat extensia la Bistrița a fost UBB, iar ultima Universitatea de Medicină, Farmacie, Știință și Tehnologie ”George Emil Palade” din Târgu Mureș.

“Vestea bună este că zilele acestea vom semna contractul de finanțare de circa 10 milioane de euro pentru construcția unui nou campus universitar împreună cu UMFST. Am oferit terenul de pe strada Toamnei, am făcut un parteneriat și am primit ultimele clarificări pentru a semna contractul. Viața universitară din orașul nostru este vie, în continuă dezvoltare. Dacă ne uităm pe statistici vedem că încă, din păcate, România nu ocupă locuri onorante în ce privește pregătirea universitară, un motiv în plus să facem aceste lucruri pentru tinerii din zona noastră care vor să urmeze studii universitare”, a spus Radu Moldovan.

Primarul Bistriței, Gabriel Lazany, a spus că municipalitatea va sprijini la rândul ei mediul universitar: ”Am fost și eu inițiatorul unui proiect: Medici buni, la noi acasă. Cred că a fost un succes. După 7 ani, timp în care am fost managerul spitalului, au venit 157 de medici noi la noi în oraș. Până acum ați avut ca partener Consiliul Județean și pe președintele Radu Moldovan, însă, de acum, vom putea vorbi despre un parteneriat mai larg. De ce să nu venim și noi, Primăria Bistrița?”.

10 comentarii

    • Să nu uităm că viața este în mâinile lui Dumnezeu, nu venim în lume când vrem și nu ne ducem când vrem,doctorii fac tot ce pot dar Dumnezeu e cel ce vindecă.

      16
      12
  • primii doi comentaci, idioti functionali amesteca sarea de pe drumuri cu universitatea.
    george daca nu vrei sa traiesti ca un pacient mort pune mana pe carte si lasa-te de comentat .

    13
    28
    • @ sica-vasilica: 👏
      Pe forum tot omul poate fi ziarist, poate să ia…atitudine. Dacă acești oameni s-ar privi cu obiectivitate în oglindă ar vedea exact ce critică. Obiectivitatea este, în schimb, o calitate!
      Evident îți dai seama cu ușurință de nivelul intelectual pe care-l au.
      Încearcă să servească ceea ce ei înșiși așteaptă să primească, critică, gunoi.
      Tocmai de aceea intru extrem de rar pe forum, îi întâlnesc pe stradă (vorbesc tare, scuipă) la cumpărături (lasă ambalajele în cărucioare), în trafic (nu semnalizează, se comportă șmecherește). Știu cum arată, cum se comportă.
      Am deschis acest articol pentru că era o știre cu și despre oameni inteligenți, dar i-am întâlnit și aici. Da, este adevărat la SUBSOL!

      16
      11
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.