Actualitate

Cum a câştigat alegerile ”primăriţa MTV”. Liberalii au luat notiţe la cafeneaua politică

(FOTO) Tinerii liberali, dar şi seniorii, au aflat cum a reuşit Irina Onescu, o fostă realizatoare de emisiuni la MTV, să ajungă primar al localităţii Petriş din Arad, din postura de independentă. Invitata a relatat cum a fost „demonizată” de adversarii politici care au speculat faptul că oamenii de la ţară sunt credincioşi şi au răspândit zvonuri că ea va umple comuna de cluburi, iar tinerii vor muri arşi, la fel cum au păţit-o cei din clubul bucureştean „Colectiv”.

Preşedintele TNL Bistriţa-Năsăud, Florin Moldovan, cel care a invitat-o la Bistriţa a explicat că o cunoaşte pe Irina Onescu încă din 2012 când ea era organizatorul unui festival din judeţul Hunedoara, iar el manageria atunci o trupă din Bucureşti care a participat la respectivul festival.

„Am sunat-o şi ne-am amuzat amândoi fiindcă eu sunt acum consilier judeţean şi ea e primăriţă. Amândoi am renunţat la ceea ce făceam pentru administraţie publică. Atât pentru mine, cât şi pentru colegii din TNL, Irina reprezintă un exemplu a ceea ce înseamnă implicare în administraţia publică. Noi vedem zilele acestea că există un trend în a chema tinerii să se implice în viaţa publică şi în dezvoltarea societăţii şi vedem că există exemple, dar mai e loc. Irina e un exemplu de om care a venit dintr-o zonă diferită de ceea ce înseamnă administraţie şi a reuşit într-un termen scurt să se integreze şi să câştige o primărie din postura de independent”, a spus Florin Moldovan.

cafenea-2 cafenea-3 cafenea-4 cafenea-5

Irina Onescu a mulţumit pentru invitaţie şi a spus că nici după 3-4 luni de mandat nu s-a obişnuit cu ideea că cineva ar putea fi interesat de ceea ce are ea de spus: „Eu încă privesc lucrurile din perspectiva unui om simplu şi cred că asta mă ajută foarte mult să merg înainte. Deşi din prima zi am spus că eu voi câştiga, nu cred că am realizat atât de mult ce înseamnă să câştigi fotoliul de primar fie şi într-o comună de 1400 de locuitori cât am eu acum. E o responsabilitate mare şi e covârşitor mai ales dacă eşti o persoană empatică, o persoană care se bazează pe nişte principii. Eu am candidat strict pentru a-i ajuta pe oamenii aceia şi nu m-am gândit la implicaţiile politice sau la ce sacrificii ar implica acţiunea mea”.

Întrebată ce a determinat-o să candideze, ea a spus că, fiind specializată în relaţii publice, mereu s-a gândit la ce ar putea să facă pentru respectiva comunitate. „Mi-am zis că e un brand nedescoperit de nimeni şi pot reinventa toată comunitatea, toată zona şi să o transform în ceva extraordinar. (…) Eu nu pot sta pe margine şi să mă uit cum aceiaşi oameni trag la fund o comunitate frumoasă şi o zonă extraordinară. Eu nu mai stau în Bucureşti de vreo 4 ani, fusese şi nebunia cu Colectivul şi m-am simţit extrem de neputincioasă fiindcă nu am putut fi alături de prietenii mei din Bucureşti. E lumea în care ne-am învârtit şi eu şi Florin. Te pune pe gânduri. Nu spun neapărat că ucide corupţia, dar, la un moment dat te maturizezi şi vezi altfel lucrurile. Dacă aveam 20 de ani, probabil nu făceam pasul acesta, dar vine vremea în care simţi că poţi face ceva mai mult pentru semenii tăi şi atunci o faci”.

Deşi primar independent, Irina Onescu a spus că nu e de părere că „politica trebuie eliminată din viaţa noastră”. „Dacă mobilizam din timp şi aveam cu cine face politică, probabil eram în altă formulă. Dar am făcut campanie doar cu familia şi prietenii. Eu alergam de una singură, iar ceilalţi aveau o listă de 10-15 consilieri. Eu mă duceam şi în urma mea veneau trei şi nu e uşor. Dar lumea cred că a fost sătulă de metodele vechi şi atunci a fost mai deschisă la ce am avut eu de spus. De fapt, eu mai mult am ascultat. Cred că e important ca cineva să vină să te întrebe ce probleme ai şi nu să îţi promită nişte chestii generale care oricum nu se vor întâmpla. Contracandidatul meu mi-a compus nişte versuri. Cred că erau amuzante. E ca un bunicuţ foarte simpatic. Când l-am întâlnit prima oară mi-a spus două bancuri porcoase şi o poezie. După aceea am auzit că au speculat faptul că oamenii sunt credincioşi. Dacă le spui lucruri negative, funcţionează. Au început să circule zvonuri că vine bucureşteanca şi face cluburi unde o să ardă copiii lor ca în Colectiv. Te cruceşti când auzi aşa ceva! Asta m-a făcut să fiu mai motivată şi să nu mai pun la suflet nimic. Dacă ăştia sunt oamenii cu care încerc să mă confrunt, nici nu vreau să încerc să îi înţeleg. În schimb, am vrut să mă asigur că nu reprezintă o comunitate întreagă şi mă bucur că nu au ajuns”.

Irina Onescu a relatat că, odată ajunsă la primărie, toată lumea i-a sugerat să facă un audit. „Nu am înţeles ce trebuie să fac cu auditul ăla. Nu l-am făcut, dar stupoarea mea a fost să constat că ei nu au făcut nimic, nu au avut nicio iniţiativă, niciun proiect. Acum, orice fac, se vede. Au început în 2013 modernizarea sediului primăriei, în 2014 scria că e gata, dar suntem în 2016 şi nu e gata nici azi. Sper ca, până la Crăciun, mă mut eu acolo cu echipa, suntem şapte în total. În rest, am început să ne punem pe picioare. Am muncit din greu”.

Întrebată dacă şi-a negociat o majoritate în Consiliul Local, ea a răspuns că nu a fost nevoie: „Momentan nu m-a contrazis nimeni. Nu pot spune dacă va exista o majoritate în Consiliul Local. Nu am avut probleme până acum. Cred că mă ajută şi faptul că sunt femeie. Îi văd cumva ruşinaţi. Colegii mei mi-au spus că se certau mult mai des înainte. Cu mine nu s-au certat. Am un consiliu colorat, un independent şi patru partide au câte doi consilieri. Majoritatea aia nu ştiu ce să zic de ea”.

Un participant la întâlnire a vrut să ştie dacă a avut oferte de la partide după ce a câştigat alegerile. „Da, evident, dar a intervenit presa şi m-a salvat. Eu nu am candidat pentru o carieră politică şi nu sunt interesată să intru în niciun partid. Sunt oameni extraordinari şi acţionează sub toate culorile”.

Ea a recunoscut însă că are o gândire „liberală” şi a spus că are o relaţie bună cu reprezentanţii CJ, care este controlat de PNL în judeţul Arad.

Moderatorul întâlnirii, Gavrilă Urs, a reamintit asistenţei că liberalii au discutat întotdeauna politică în cafenele. Tot el a fost cel care le-a cerut liderilor partidului prezenţi – preşedintele filialei Robert Sighiartău, preşedintele organizaţiei municipale Ioan Turc, deputaţii Ioan Oltean şi Stelian Dolha, respectiv senatorul Cristian Florian să nu ţină discursuri politice.

cafenea-6 cafenea-7 cafenea-8 cafenea-9

9 comentarii

  • PNL invită un primar independent (care afirmă că nu este interesat de inscrierea intr-un partid) să le explice cum se face treabă intr-o primărie din alt județ. Interesant concept, nu?

    • Problema PNL-ului nu este că a invitat o tânără deosebit de prezentabilă și decentă, care prin forțele ei proprii, prin ea însăși a convins oamenii și a ajuns să conducă o primărie din județul Arad. Chiar dacă neafiliată politic, chiar dacă e independentă a dat dovadă de mult liberalism mai ales prin fapte. Problema majoră a PNL-ului este că invită alt primar din jud. Arad, de data aceasta chiar din municipiul Arad, unul dintre capii mafiei Băsiste și a regimului său, un fel de Ioan Oltean al Aradului, care vine să ne învețe pe noi istoria locală, un exponent al tupeului, al aroganței și al lipsei de bun simț exact ca și omologul său. Aceasta este problema majoră a PNL-ului și anume că defilează cu niște indivizi care au dovedit tot ceea ce este de lepădat și condamnat din punct de vedere moral: oportunism, obținerea și menținerea puterii și a intereselor personale sau de grup prin orice mijloace, mafioțeală. Numai vorbesc de furt, deturnări de fonduri etc. asta ține de competența altora, pe noi ne interesează Moralitatea un concept pe care acești dinozauri care au distrus tot în calea lor și au lăsat deșert în urma lor nu îl mai pot înțelege…

    • aai uitat de psd care ne-a distrus fabricile,a dus totul la fier vechi,am ramas fara locuri de munca totul a vindut chiar si pe noi care muncim in stainataturi.exemplul sova care a facut studii ,proiecte ca sa fure.vai de ele partide .pnl a mai reformat membrii dar psd hoti chiar conduc sint pe primele locuri,locuri eligibile.sin sigur ca presedintele tari a avut si va avea grija de penali,de hoti.

  • Vali , ești penibil la fiecare articol pe care-l publici, cred că ești plătit de Alde+Psd să faci comentarii inutile , du-te si pupate cu Iliescu.. ești fanul lui.

    • În primul rând nu public articole, postez comentarii. De articole se ocupă proprietarul ziarului online. În al doilea rând sunt întradevăr critic la adresa celor care au ocupat în mod abuziv Partidul Național Liberal pentru că mă interesează Partidul Național Liberal, istoria acestui partid prin rolul pe care l-a avut în crearea Statului Național Român și mă interesează LIBERALISMUL ca ideologie, restul partidelor recunosc mă interesează mai puțin spre deloc. Iar în al treilea rând cred că penibil, mai degrabă, este cel care atacă la persoană, care pune etichete și care apelează la sofisme în general. Ori nu cel care combate cu argumente idei și principii. Pe mine nu mă deranjează numele Ioan Oltean sau Gheorghe Falcă, pe mine mă deranjează ceea ce reprezintă aceste persoane, ceea ce au făcut de-a lungul timpului, ceea ce își doresc să facă și pe viitor (adică exact ceea ce au făcut și până acum) și mă deranjează capacitatea acestora de își continua răul sub altă formă, pe sistemul „lupul își schimbă blana dar năravul ba” se schimbă doar ambalajul dar nu și calitatea produsului… În concluzie dacă ai ceva inteligent să spui e ok, oricând e binevenit un dialog civilizat. Dacă nu poți mai mult decât PSD + Iliescu = Răul Suprem și că absolut orice idee, faptă sau comportament este îngăduit și permis în lupta cu acest RĂU atunci nu văd chiar nici o diferență între această mentalitate, între acest tip de gândire și cea reprezentată de PSD și Iliescu și apropos de Iliescu era bine să luptăm cu Iliescu pe când acesta avea puterea și controla puterea în România. Asta nu înseamnă că trebuie să uităm ce a fost ca să nu repetăm greșelile, dar e cam la limita patologicului să mai luptăm cu Iliescu, la modul acesta ca și cum ar mai exista în ecuația momentului persoana Ion Iliescu. Apoape că nici Băsescu nu mai contează deși el mai are încă ceva susținere și destul de puternică…

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.