Actualitate

Cum arată casa scării în care și-au pierdut viețile Valer Tofană și nepotul lui

(FOTO) Diverse ipoteze circulă în legătură cu tragedia de pe Intrarea Vișinului care a dus la moartea unui bunic și a nepotului său de 3 ani, una dintre acestea fiind aceea că s-ar fi rupt balustrada pe casa scării.

Nici vorbă însă de așa ceva. Fotografiile pe care le-am făcut în această dimineață în blocul unde s-a petrecut tragedia ne demonstrează că balustrada este la locul ei, scara e îngrijită, însă altceva a făcut posibil să cadă cei doi în gol de la etajul al doilea.

În primul rând, balustrada are mai puțin de un metru, iar o persoană înaltă care se apleacă peste ea chiar și cu intenție are toate șansele să se dezechilibreze și să cadă în gol trasă de greutatea corpului.

În al doilea rând, spațiul dintre scări este foarte mare așa încât este extrem de ușori să cazi printre ele, blocul fiind unul vechi, construit cel mai probabil înainte de 1990 din moment ce a intrat în programul de reabilitare termică al municipalității.

Iată cum arată casa scării de la blocul de pe Intrarea Vișinului.

Spațiul între scări este foarte mare.

Pentru comparație, în blocurile mai noi, ridicate după 1990, spațiul dintre scări este mult mai mic, așa încât nu există riscul să cadă cineva prin el. Așa arată casa scării unui bloc ridicat după 2000.

Potrivit unor vecini ai familiei Tofană, în seara în care s-a produs tragedia, s-ar fi luat curentul în zonă și în bezna respectivă s-a petrecut totul. Este la fel de probabil însă ca lumina de pe scară, una cu senzori, să se fi stins până când bunicul și nepotul lui au ajuns la etajul al doilea unde locuiește familia Tofană, iar bărbatul să nu mai fi văzut nimic. Ni s-a întâmplat și nouă când am făcut aceste fotografii.

Surse apropiate anchetei au declarat pentru Timp Online că polițiștii așteaptă să afle de la medicii legiști dacă nu cumva bărbatului i s-ar fi făcut rău și acesta să fie motivul pentru care a căzut în gol cu tot cu nepotul lui. Ipoteza stă în picioare în varianta în care copilul ar fi fost în brațele bunicului și acesta din urmă s-a dezechilibrat cu tot cu el. Deocamdată însă, nimeni nu știe cu exactitate ce s-a întâmplat. Vecinii spun doar că au auzit un zgomot puternic de la căzătură și atât.

Între timp, familia Tofană a făcut următorul anunț.

Conform vecinilor, Floarea Tofană, soția bărbatului decedat și bunica băiețelului, lucrează la Primăria Bistrița la Direcția de Venituri.

12 comentarii

  • Condoleanțe familiei.
    Judecând postum, balustradele scurte plus casa scării nesecurizată sunt prost gândite.
    Cu atâția funcționari pe la *instituții* e de toată mirarea că nimeni nu s-a sesizat şi adresat problema.
    Rezolvarea ar fi simplă, fizic, balustrade mai înalte, sau bare-plase de metal amplasate în anumite locuri.
    Ce să spun, îni aduc aminte cum funcționari din cadrul Primărei (polițişti) se holbau cum doi muncitori lucrau fără un echipament de protecție cu pickameru la nişte scări în Primărie ziua în amiaza mare producând sunete în decibeli ce depăşeau limitele de periculozitate pentru urechea umană ( alterare fizică ireversibilă) . Preferau să-şi bage degetele în urechi şi să bolborosească dar fără să facă nimic.
    Muncitorii, aceia garantez vor rămâne fără auz
    Ei asta se întâmplă, când lumea tace.
    Din nefericire „accidente mortale” ce afectează direct chiar membrii ale acelor autorități ,.aduce aminte de incompetența cronică a autorităților. Nu e karma, sunt sbsolut lucruri previzibile că atunci când ai lucruri prost proiectate fără a gândi din perspectiva securității fizice ..e o chestiune de probabilitate certă- când se întâmplă?

  • SITUATIA DE LA ACEST BLOC NU ESTE UNICA.DE ANI DE ZILE NE-AM INTREBAT CUM A FOST POSIBIL SA SE APROBE CONSTRUIRE A UNOR ASTFEL DE SCARI CE POT PUN IN PERICOL VIETILE OAMENILOR? .PANA NU E PREA TARZIU,APELAM LA AUTORITATI;FACETI CEVA! NU ASTEPTATI,CA IN CAZULTRECERII DE CALE FERATA ,SA MOARA ALTI OAMENI ,PT A ASTUPA ACESTE GOLURI ADUCATOARE DE MOARTE!

    • Acest tip de blocuri cu podesta( platforma de odihna ) intre etaje se datoreaza unor proiecte preluate de la rusi, inclusiv blocurile confort IV, atat de hulite, care si-au dovedit ineficienta. Dupa 1985 toate blocurile din Bistrita si din tara nu mai aveau acea podeste, era o singura scara de urcare, iar grosimea peretilor, in loc de 24cm, era de 36cm. In decursul timpului au existat foarte multe accidene in tara si in Bistrita care nu s-au facut cunoscute, mai ales cele de dinainte de 1990. La aceste blocuri Primaria trebuie sa gaseasca urgent o solutie fiabila care sa fie si finalizata.

  • Mare om al cuvântului e Cristiana Sabău.Obiectiva întotdeauna.Are dreptate fratele postac dinainte, astfel de accidente stupide pot fi prevenite doar cu plasa de metal așezată între balustrade.Pacat.Clipe sfinte ucise de un accident stupid.Restul e tăcere.

  • Astea sunt „blocurile alea bune” facute in comunism cum le place unora sa spuna. Parca sunt proiectate grajduri pentru vite. Majoritatea suna asa. Un pericol public. Comunismul face victime si la 30 ani. Nu mi-e rusine nici cu astea noi ce iau autorizatie pe banda rulanta si nu mai verifica nimeni dupa calitatea. Si astea noi o sa faca victime la randul lor. Incompetenta si coruptia ucide la propriu.
    Cand o sa ne apreciem si o sa fim mandrii fiecare cu meseria lui o sa fim bine. Pana atunci puteti tot plange ca tara e de porc. E de porc deoarece masa critica a cetatenilor e de porc si cu asta basta.

  • Am locuit într-un bloc plin de riscuri pentru copii, geamuri pe casa scării la nivelul picioarelor, pe care vecinii fumători le țineau tot timpul deschise, contrar rugăminților mele. Într-un final am dus în fața celor de la etajul 4, unde locuiam, 2 ghivece imense, pline de pământ în care am pus ceva plante decorative. O mulțime de bare de la scara lipsa prin care puteau incapea și adulți, pe care soțul ale-a unit cu sarma, in protestele unor vecini. Scara era foarte joasa. Am răsuflat ușurată când am reușit să ne mutăm.
    Condoleanțe și multă putere familiei indurerate.

  • Blocul a fost reabilitat, dar pe nimeni nu l-a dus capul sa puna plasa de protectie pe casa scarii.
    Acuma, ca au murit doi oameni poate se va pune.

  • Plasa nu plasa, ideea este ca pana nu pateste cineva ceva, nu misca nimeni nimic. La noi in in bloc balustrada da sa cada, asta de la etajul 3 in jos. Mi-am invatat copilul sa mearga langa perete. Cand vine vorba sa punem bani sa facem ceva, nu e nimeni acasa. Cand e sa schimbam un senzor de lumina in scara, nu e nimeni acasa si orbecaim in intuneric cu lunile. Problema este ca omul trebuia demult sa invete ce inseamna traiul „la comun” insa mai avem mult malai de mancat pana acolo. Exemplul acoperisului, daca e sa se contribuie pentru ca apa a ajuns in casele celor de la et. 3, parterul se scoate, la ei nu ploua. Si asa mai departe. Ideile sunt bune, trebuie puse in practica insa noi ne-am obisnuit cu ideea ca pana nu moare nimeni, las ca merge si asa.

  • Condoleante familiei. Accidentele sunt accidente, însă durerea din suflet, mai ales după o asemenea tragedie, nu va putea fi alinată niciodată. Poate se puteau face multe, însă pentru îngeraș și bunicul lui toate ideeile sau soluțiile sunt tardive.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.