Cum e de fapt ”Bistriţa europeană”

Campania electorală bate la uşă şi nu trece săptămână în care să nu aflăm că mai vrea cineva să devină primar al Bistriţei. Auzim tot felul de consideraţii ironice despre ouă, struţi, mere şi alte nimicuri, dar nimeni nu pune cu adevărat degetul pe rană şi nu vorbeşte despre ceea ce nu s-a făcut în aceşti aproape 27 de ani câţi au trecut de la Revoluţie. Başca mai vedem şi oameni care au condus oraşul timp de opt ani şi nu au lăsat mai nimic în urma lor că vin iar, cu tupeu, să ne mai ceară votul încă o dată.

În primul rând, Bistriţa, spre deosebire de tot soiul de comune care au asfalt până în pădure, nu are încă toate drumurile modernizate. Cei care locuiesc în zonele fără asfalt vin în oraş cu maşinile pline de noroi şi îl umplu de praf şi mizerie. De vină sunt toţi primarii care au permis să se construiască haotic pe ce deal a vrut fiecare. Vasile Moldovan a semnat la autorizaţii pentru case de vacanţă până i-a amorţit mâna. Ovidiu Creţu a făcut acelaşi lucru pentru anexe gospodăreşti. Şi unul, şi altul a ştiut că, de fapt, lumea îşi face casă de locuit. Au mai ştiut că nu pot face străduţe până în vârf de livadă, dar au închis ochii şi au semnat. Acum, aflăm că se asfaltează câte 10 străzi pe an care, mă gândesc eu, duc spre case de vacanţă sau spre coteţele cu etaj. În schimb, cartiere întregi sunt lăsate de izbelişte cu străzile veşnic pline de gropi.

În al doilea rând, Bistriţa are una dintre cele mai penibile pieţe agroalimentare.  Comercianţii se plâng că iarna îngheaţă şi ei, şi marfa, iar vara se topesc. E un haos de nedescris în acest spaţiu murdar, oropsit şi îngrămădit numit Decebal. Nu sunt condiţii nici pentru vânzători, nici pentru cumpărători. Nu există locuri de parcare, lumea îşi pune marfa pe jos. Deşi e cea mai aglomerată zonă din oraş, Primăria Bistriţa nu a găsit nicio soluţie, dar absolut niciuna, să o facă să arate altfel. Puţin îmi pasă de proiectele pe care le tot face municipalitatea. Până vor fi gata, mulţi dintre noi nu vom mai fi în viaţă. La un buget de 200 de milioane de lei pe an, în 27 de ani se puteau face 10 pieţe, nu una singură. Ca să nu mai vorbesc de cea de la Han. O mizerie care ar trebui rasă de pe faţa pământului. Un astfel de gen de comerţ nu mai are ce căuta în zilele noastre. La fel şi Independenţei Nord. Pentru trei babe care vin cu morcovi şi ceapă nu merită să ţii ditamai hardughia comunistă în picioare.

Apoi, Bistriţa nu are nicio sală polivalentă. Cu toate scaunele ei noi, actuala e de toată jena. Aseară, la Cupa Floris la dans sportiv auzeam un zgomot infernal în boxe şi nu înţelegeam absolut nimic. A vorbit primarul degeaba la microfon. Eu, dacă eram edil al acestui oraş, nici nu călcam de jenă într-o astfel de construcţie, dovada vie a neputinţei tuturor. Gabriela Szabo, cetăţeanul de onoare al Bistriţei, care primeşte o căruţă de bani de la Primărie să alerge nişte copii pe asfalt, a fost fost ministru al Sportului în Guvernul Ponta. Dacă nu a fost în stare să găsească bani de la minister să modernizeze sala polivalentă din oraşul ei natal, măcar să o fi cedat naibii municipalităţii să facă ceva cu ea. I-a durut în cot pe toţi. Construcţia e sinistră cap-coadă. Bine că defilează primarul cu tricolorul prin ea.

În aceiaşi 27 de ani de după Revoluţie, niciun edil al oraşului nu a fost capabil să amenajeze o parcare în zona centrală, subterană, supraterană, cum o fi. Să admitem că, la început, nu avea nimeni idee câte maşini vor exista, dar în ultimii 16 ani, împărţiţi egal de Vasile Moldovan şi Ovidiu Creţu, a fost foarte clar că aceasta este o nevoie stringentă. Unul a pus bile pe trotuare, altul garduri metalice. Şi unul, şi altul, au desenat linii pe şosea. Acesta a fost nivelul maxim de competenţă în materie de amenajat parcări a celor doi edili.

Mă gândeam chiar zilele trecute când mercurul trecea de 22 de grade cât de fără cap au condus oamenii aceştia oraşul. În epoca încălzirii globale când – ce să vezi? – iarna e ca vara, noi facem pârtie de schi ca proştii şi ne închidem ştrandul vara ca să-l modernizăm. Bine că are Becleanul bazin olimpic de înot şi Budacu de Jos sală polivalentă.

În perioada următoare, vom primi în poştă tot felul de scrisori de la primar cu broşuri pline de fotografii făcute noaptea ca să pară mistic, cu realizări nu ştiu de care, un soi de campanie electorală tot pe banii noştri. Ştiu că îl obligă legea să ne informeze ce a făcut cu banii noştri. Trebuia să facă asta mai devreme, dar a amânat strategic ca să nu uităm ce măreţii a înfăptuit. Despre cele pe care vi le-am descris mai sus nu veţi găsi niciun cuvânt. Nu se va aminti nimic nici despre faptul că toată zona industrială e ca un sat fără câini, că toate drumurile sunt blocate la orele de vârf, că pe centură nu înaintezi decât în pas de melc, nu veţi găsi nicio vorbă despre serviciile execrabile ale Vitaliei, nici despre multe alte lucruri pe care, de la înălţimea jeep-urilor şi din parcările rezervate, niciun primar postdecembrist se pare că nu vrea să le vadă.

Nu-i nimic, ne vom ocupa noi, în perioada următoare – cu ajutorul dumneavoastră – să le aducem aminte de ce Bistriţa nu e deloc europeană, ba mai mult, a rămas cu mult în urma altor oraşe administrate mai bine şi mai cu cap.