Ca să înmatriculezi o maşină ai nevoie de un dosar făcut ca la carte cu care să te prezinţi la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, structură subordonată Instituţiei Prefectului Bistriţa-Năsăud. Dacă ai ghinionul să dai peste un angajat care are propriul birou de copiat acte şi tu ţi-ai întocmit dosarul în altă parte, afli că nu ai făcut nimic bine. Ori te duci la firma lui de peste drum de Prefectură şi refaci tot, ori nu înmatriculezi nimic.
Scenariul se repetă de câte ori la ghişeul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Bistriţa-Năsăud este agentul de poliţie Ioan Marcel Man a cărui soţie şi fiu au peste drum de locul de muncă al poliţistului un birou de copiat acte. Firma se numeşte SC Man Liri Com SRL.
Mai multe persoane care au avut de înmatriculat maşini în ultima perioadă au reclamat situaţia publicaţiei noastre, arătând că au fost puse pe drumuri de angajatul SPCRPCIV Bistriţa-Năsăud pentru simplul fapt că nu şi-au întocmit dosarele la firma menţionată. El le-a găsit nod în papură şi i-a trimis să stea din nou la cozi sugerându-le să îşi întocmească dosarele la firma familiei sale, ceea ce reprezintă un abuz pe faţă al angajatului SPCRPCIV.
Timp Online a verificat declaraţia de avere a agentului de poliţie Ioan Marcel Man şi a constatat că, într-adevăr, familia acestuia deţine firma SC Man Liri Com SRL cu sediul în Piaţa Petru Rareş vizavi de Instituţia Prefectului, firmă la care lucrează atât soţia poliţistului, Liria Man, cât şi copilul acestuia, Marcel Mihai Man.
Conform documentului citat, în cursul anului 2014, doamna Man a câştigat de la firma al cărei salariat este 7020 de lei, iar fiul celor doi 76.392 de lei. Aşadar, lunar, în bugetul familiei Man a intrat suma de 6591 de lei numai din această afacere, în timp ce capul familiei a contribuit, la rândul lui, cu 2735 de lei lunar, bani din salariu. Adunate, cele două venituri ne dau 10.000 de lei lunar, la care se mai adaugă 12.614 lei obţinuţi de familia Man din asigurări.
Când publicaţia noastră a verificat sesizările primite de la şoferi, la biroul de copiat acte al familiei Man era, din nou, coadă, aşa cum se poate vedea din fotografii, dovadă că afacerea merge ca pe roate în continuare. Şi averea familiei Man este una interesantă. Poliţistul deţine 5 hectare de teren la Lechinţa, are un apartament la Bistriţa şi o casă de 250 de metri pătraţi construită în 2009, trei autoturisme, un Audi din 2005, un BMW din 2004 şi un VW din 2003, nu are niciun fel de datorii, iar sursele de venit sunt salariul poliţistului şi afacerea cu biroul de copiat acte.
Problema în acest caz nu este aceea că soţia poliţistului şi fiul celor doi au o afacere, ci felul în care îşi fac rost de clienţi. Un angajat al statului român, plătit cu bani publici, nu are voie să pună oamenii pe drumuri şi să-i oblige să-şi refacă dosarele la firma soţiei întrucât acesta reprezintă un conflict de interese şi un abuz. Vinovaţi de situaţie sunt şi şefii lui direcţi sub nasul cărora se petrec toate aceste lucruri, dar şi Instituţia Prefectului care se preface că nu vede ce se întâmplă la parterul ei în ciuda numeroaselor pancarte care blochează inclusiv circulaţia pe trotuare.
e cam hot marcel si parca nici capra nu mai ai voie sa o pui in drum.
daca nu ai voie sa stai.Stai tu capra ce e vro problema…
Ce sa ne mai miram de mizeria din Bistrita Nasaud daca totii sefii Politiei sunt condamnati penal, toata conducerea este „penala” sa zicem asa? Cum sa nu se ocupe de porcarii si abuzuri atunci un biet tablagiu de ghiseu?
da pe care va incurca are omu firma de zeci de ani si acum ….ce va trebuie…..spui biet tablagiu si doamna cu articolul va aratat clar ca nu e biet……
Pai chestiile astea sunt ceva normal… Ceuca Ilie stie…si cu acordul lui se fac kkaturile astea!
Acelasi gen de afacere se face si la APIA – va mai amintiti de Sabin… Cucea cu sotia si socrul.
si acolo se stie tot… vorba aia… sotioara „cinstitului” Alin Seserman lucreaza acolo… deci Alin S stie si mai mult decat pe aia care-si deconteaza srmalele pe firma si cumpara haine de la HOTI!!!
Alin spune tot daca vrei sa ajungi Primar!!!
ceuca e un om greu el trebuie sa stie tot….Spune ceva nelegal in tot ce spui.
In mod normal,firme care pregatesc dosare pentru a fi depuse la diferite institutii nu ar trebui sa existe.Ar fi necesara o simplificare a procedurilor si a birocratiei astfe incat fiecare sa se poata descurca singur.
Am asteptat 20 ani sa spune cineva exact care este problema. Asta este solutia. Multumesc! Din pacate administratia vede altfel problema.
si la buletien este?
ca mi-a expirat!!!!!!!!!!!!!
care stie?????????????????
Hai in Arad ca ti fac eu dosarul de buletin. Descarci o cerere tip anexa 11 pt b i si ti o completezi citind cu atentie cap coada apoi icepi completarea ca nu i asa simpla cum cred unii . Apoi trebuie sa ai un dosar plic, copii dupa b i , cert de nastere de casat , sentinta div daca e cazu sau daca ai copil minor in ingrijire, copie dupa certif nastere copil si un act de spatiu pt adresa care o vrei in buletin. In dosar trebuie sa ai si originalele si gata , daca nu te descurci ia trenu si ti l fac eu gratis.
Problema este de fapt că peste tot în lume există astfel de firme,dar numai în România sunt administrate de angajații din instituțiile respective. Nu-l pomeniți pe d-l Ceuca în această poveste,nu cred că v-a recomandat niciodată o firma.
E adevarat ca are firma de intocmit dosare dar nu e adevarat ca ai obliga pe oameni sa isi faca dosarele la firma lui! omu este foarte politicos si iti explica frumos daca e ceva gresit in dosar , am patit si eu sa nu am dosarul complect si daca biroul lui este mai aproape de prefectura normal ca mergi acolo ca doar nu mergi pan la big sa faci o copie sau altceva …
…….invidie ……
Cand mergi la inmatriculari nu recomanda nimeni unde trebuie sa mergi….cand nu ai dosarul in regula….da….te trimit ka un xerox….la una alts depinde ce iti lipseste din dosar….sunt doar abureli ce se vorbeste…
Un articol tare invidios, oamenii lucrează profesional si știu ce au de făcut.Eu am fost mulțumit tot timpul de serviciile lor.Multumim firmei pentru ajutor si rog invidioșii sa își faca dosarul in alta parte.
Bingo , si eu am firma si mai ieftin si zic astia de aici normal se duc la blonda ca i mai tanara , frectii .. Vin ca stiu sa vorbesc educat si fac sa se simta importanti chiar daca unii nici nu stiu sa scrie ca s maghiari. Pe zona . Lume invidioasa , sa faca si ei frate ca nu i tine nimeni Acum daca dl e Politai sotia si copilu unde scrie ca trebuie sa fie casnici sau ca nu i voie firma ib doneniul asta . Cu iertare da asa lume redusa ca in tara asta . …
Eu mi-am facut dosarul in alta parte si nu am avut probleme cu el la inmatriculari. Dar ei au lume multa pentru ca e mai ieftin, nu ca ii trimite cineva expres acolo. Sunt doar rautati dupa părerea mea.
Oare este de vina concurenta? SFN…. 😉
Inmatriculat masina anul trecut. In Cluj.Nici macar un act n-a fost facut la vreo firma din asta, desi sunt cu nemiluita si in Cluj. Luat cererea de pe site, facut copii, rezolvat!
Concurentaaa !!!
ai invidiosilor .Nici din greseala nu ar gresi dl MARCEL.eSTE DEMULT IN SISTEM.O zi buna sa aveti.Stim de unde a plecat ”MANEVRA”
Fraților, cam bate-ți campii cu acest articol. Mă ocup de ani de zile cu mașini lucru care mă obligă sa-mi petrec mult timp la biroul de înmatriculări auto bistrita dar niciodată n-am văzut ca vreunul din angajații acestui birou sa recomande un birou anume de întocmire a dosarelor, bineînțeles ca sunt multe situații când dosarele nu sunt complete și se refuza. Am impresia ca acest articol este scris la comanda concurentei. Rugămintea mea către redacție este ca înainte sa scrieți astfel de articole sa verificați informațiile și sa nu aruncați cu noroi așa aiurea.