Accidentul petrecut azi noapte pe strada Libertății din Bistrița a fost surprins de o cameră de supraveghere. În imagini se văd două mașini care rulează cu viteză, ca și cum șoferii s-ar fi luat la concurs. Un BMW condus de un bărbat fără permis s-a făcut zob.
Autoturismul era condus de un bărbat de 37 de ani, din Bistrița. La fața locului s-a constatat că acesta a pierdut controlul volanului și a lovit un copac, ulterior izbindu-se de gardul unui imobil. În urma accidentului, atât șoferul, cât și o tânără de 19 ani, pasageră în autoturism, au fost răniți. Din cauza stării de sănătate, șoferul nu a putut fi testat cu aparatul etilotest la locul accidentului, fiind ulterior transportat la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice pentru stabilirea alcoolemiei. Verificările efectuate de polițiști au mai arătat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.










Cu permisiunea redactiei, postez aici si comentariul de la celalalt articol cu accidentul de pe Bd. Viisoarei.
De buna credinta, precum in comentariul precedent, le doresc amandurora sa treaca cu bine peste aceasta incercare a vietii si sper sa nu mai aiba parte de astfel de necazuri in viata.
Dar doua aspecte le remarcam anterior si le detaliez si aici:
O fecioara de 19 ani, din Bistrita, la ora tarzie in noapte, in masina unui barbat de 37 de ani din Viisoara. Sa fie neamuri? Sa fie tata si fiica? Sa fie vreo alta legatura? Deocheata? Deocheata a fost fata, nu legatura, ca spuneti voi! Poate gresesc si cei doi erau colegi de serviciu, dar cine poate stii in ziua de azi, ieseau din schimbul 2 ?
Al doilea fapt ce l-am remarcat este ce repede dispar placutele de inmatriculare de pe masinile accidentate, majoritatea placutelor sar la impact, atat cele din fata cat si cele din spate. Oare reusesc politistii veniti la cercetare sa le vada montate pe masina si sa le fotografieze pentru dosarul de cercetare penala?
Si suplimentar, fata de comentariul precedent: inregistrarea arata clar viteza… Mult testosteron a fost in ficiorul acela de 37 de ani, este clar ca avrut sa o impresioneze pe fatuca de 19 ani din dreapta lui, dar nu i-a iesit, a ramas doar cu testosteronul si acela shifonat rau, neconsumat. Tabla shifonata nu se mai pune la socoteala, cazanul este dauna totala.
Ficiorule intarziat, te-ai facut cu un dosar de cercetare penala…
Depasire pe linie dubla continua si binenteles, a pierdut controlul la ce viteza avea. BoMbWardierii asa patesc…:P
Alt viitor criminal stil Bârgău – de data asta nu a fost nimeni ucis. Nu aud nimic de la Poliție, creștem criminali ?
Poliția din unele țări europene poate confisca un autoturism în caz de conducere extrem de periculoasă, precum depășirea vitezei legale cu peste 100% sau atingerea a 200 km/h, conducerea sub influența alcoolului (peste 2,0‰), conducerea sub influența drogurilor ori conducerea grav imprudentă, când există un risc major pentru ceilalți participanți la trafic.
De asemenea, confiscarea este posibilă în cazul abaterilor rutiere grave repetate, cum ar fi conducerea repetată fără permis, recidiva la alcool sau un comportament constant periculos, precum și atunci când vehiculul este folosit la alte infracțiuni grave sau reprezintă un pericol continuu pentru siguranța rutieră.
Deci, legislația rutieră din România trebuie modificată pt ca poliția să poate confisca (pentru totdeauna) mașinile și să le vândă la licitație.
Conservele alea de bemveuri uzate nu costă mai mult de 500 de euro, nu merită confiscate, trebuie amenzi mai mari, mult mai mari.
Bine ca nu a venit cineva de pe contrasens sau pietoni pe trotuar….în rest vina se împarte, șoferul pe de o parte, politicul pe alta…lipsa legilor privind montarea radarelor fixe obligatorii in localitati, faptul ca primarii nu executa silit smecherii care nu își plătesc amenzile, lipsa de personal în politie adevarata, dar inventarea unei preudo politii(politia locala) si lista continua!!
BMW -ul era la concurs cu mașina neagră , ăla a depășit alba prin dreapta iar prostalaul fără permis și-a încercat norocul pe contrasens .
Dar despre cel care mergea pe prima bandă “rachetă” nu se zice nimica? Milițieni nu văd că ăla cu BMW-ul făcea concurs? De ce nu-l caută să-l întrebe de sănătate?
La fel ca ăla din Bârgău nu zice nimeni că era muci și a omorât o copilă nevinovată!
Faceți-vă datoria militienilor nu dormiți la serviciu!
Părerea mea e că făcea întrecere cu cel dinaintea taxiului
Idiotul ar trebui pus să plătească toate cheltuielile făcute ca urmare a evenimentului rutier cauzat… (spitalizare, deplasare și intervenție salvare, polițiști, etc..).
Dacă doar îl trimiți la pușcărie, o să stea acolo tot pe banii noștri… Unde mai pui că mai cere și drepturi!!!
A cui e masina, trebuie sa poarte si el raspundere pentru incredintare masina catre persoana fara permis si suportarea in solidar a daunelor comise.
Pedepse mai dure pentru soferi. Nu are importanta pentru ce conduci cu viteza si iresponsabil.
Asigurarea trebuie sa fie pe persoana…nu pe masina!
Recuperare daune impuse prompt, nu cu timpi de judecata pana la prescriere.
Cautat si celalalt sofer. De ce fata s-a urcat in masina cu unul fara permis?
asigurarea este pe persoană
Fetele ,când vor să se distreze , nu prea sunt interesate de permis , e necesar să ai … beamveu !
Poți să ai tu și permis de aviator , dacă inviti fata în Sandero , sau , Doamne ferește , în Logan , tare mă tem ca o să rămâi “bolovanit”
un an mai bun PMB!
să fie anul acesta ”ANUL ÎNVIERII SISTEMULUI DE SUPRAVEGHERE VIDEO AL ORAȘULUI” !
hai noroc Dr.Șoni!