Consilierul municipal PNL Filip Moisil, care a criticat Pârtia Cocoş la mai puţin de o zi de la deschidere, a revenit cu o postare pe Facebook în care îi laudă pe angajaţii Primăriei Bistriţa care se ocupă de pârtie.
„Chiar dacă nu este ca-n Austria, personalul de la pârtie încearcă să-și facă treaba. Din piatră seacă nu reuşeşti să scoți apă. În această seară se poate schia bine. Din păcate, nu am văzut nici un susținător (postac) pe pârtie, stau acasă să omoare adevărurile. Felicitari oamenilor inimoși care își fac treaba👍Bravo, Salvamont pentru promptitudine și devotament!”
Primăria Bistriţa, prin Compartimentul turism, sport – Direcţia educaţie turism, este singura care se ocupă de amenajarea şi întreţinerea pârtiei de schi din Wonderland.
Pârtia Cocos s-a deschis; este doar la început, urmând ca dotările şi serviciile specifice să fie treptat îmbunătăţite după cerinţe şi împrejurări. Un aspect mai puţin luat în seamă de Administraţia Pârtiei: utilizarea pârtiei de către schiorii amatori sau începători. Aceştia, pentru a preveni accidentările, ar trebui să cunoască şi să respecte unele reguli de protecţie, cunoscute de către schiorii profesionişti din întreaga lume. La intrare, Administraţia Pârtiei şi Serviciul SALVAMONT ar trebui să afişeze vizibil aceste reguli internaţionale menţionate mai jos.
Cele 10 reguli internaţionale de circulaţie a schiorului pe pârtiile de schi elaborate de Federaţia Internaţională de schi:
1. Să luăm în considerare şi ceilalţi schiori! Schiorii trebuie să se comporte pe pârtii în aşa fel încât să nu îi pună în pericol pe alţii sau să nu îi rănească pe ceilalţi.
2. Să schiem cu viteze optime, controlate! Întotdeauna să schiem conform nivelului de pregătire, al condiţiilor de teren (vizibilitatea!) şi să luăm în considerare şi nivelul de aglomeraţie al pârtiilor.
3. Alegerea liniei (traseului) de coborâre! Schiorul aflat în coborâre trebuie să aleagă linia de coborâre în aşa fel încât să nu pună în pericol în nici un caz pe cel care alunecă în faţa lui.
4. Depăşirea şi ocolirea! Este permisă orice depăşire din stânga, dreapta, sus, sau jos, cu o singură condiţie: întotdeauna să rămână spaţiu suficient pentru manevrele (chiar şi cele neaşteptate) ale schiorului ocolit.
5. Obligaţiile privind pornirea şi intrarea pe pârtie! Schiorul, dacă efectuează astfel de manevre, trebuie să se convingă că în urma acestei manevre nu pune în pericol pe alţii.
6. Oprirea! Oprirea este interzisă pe porţiuni înguste sau cu vizibilitate redusă a pârtiei. În cazul unei căderi suntem obligaţi să părăsim în timpul cel mai scurt zona respectivă.
7. Urcarea şi coborârea pe jos! Pentru urcare şi coborâre pe jos (fără schiuri) trebuie să folosim întotdeauna marginea pârtiei. 8. Să fim atenţi la semne şi indicatoare! Toţi schiorii sunt obligaţi să respecte semnele şi indicatoarele de pe pârtii, inclusiv ale personalului de îngrijire.
9. Acordarea de ajutor! În cazul unor accidente este obligatoriu să acordăm ajutor. Neglijarea acestui aspect se pedepseşte prin lege.
10. Obligaţia de a ne identifica! Indiferent dacă am provocat un accident sau am fost martori, suntem obligaţi să ne identificăm în faţa organelor abilitate.
Sursă: https://adevărul.ro/locale/timişoara/cele-10-reguli-partiile-schi-lumea-In-cazul-accidente-obligatoriu-acordam-ajutor-1_5a460220d7af743f8dd60b36/index.html
Gândul zilei: „Dacă vrei să convingi pe cineva, se spune: mai întâi construiește podul. Podul este deseori unul emoţional.”- Ion DAFINOIU
Ninge, în Kamceatka primăria rusă…
Un alt p(…) ist care a dat-o la-ntors. L-o fi tras primaru de urechi dupa ce a scris prima data pe facebook. comentariu editat
vulture, te rog frumos de acum înainte sa mai arunci comentarii nefiind informat, caută puțin sa vezi dacă argumentele pe care le susții sunt adevărate.
Asa Ca te informez eu ca din câte observ duci lipsa de o vagă cantitate de informație, da in străinătate, in special Austrita la ora 16.00 atât telescaunele cât și Telecabinele sunt închise. Intleg ca ai o mare problema cu existența acestei pârtii, dar te rog intreaba puțin oamenii care au habar de ce înseamnă schi și de tot ce tine de domeniul asta ce părere au despre pârtie, ca din câte observ ești totaaaal pe lângă subiect.Ai auzit și tu despre câteva pârtii din zona și ai văzut la televizor ca in Austria se schiază și acum te dai mare deștept.
Îți înțeleg frustrarea ca s au folosit mulți bani, pentru ca sunt sigur ca toți locuitorii sunt de acord ca se puteau face mult mai multe lucururi, da vărsați frustrarea pe primărie direct, fără sa mai faci tu referire la austria și așa mai departe dacă nu știi nimic, prin asta doar areti cât de lipsit de informație ești
Cum s-a schiat pe nocturna ? Bine, cu OCII larg deschisi ca doar nu o adormit nimeni.
Pentru domnul consilier FILIIP…si doar pentru el!
sambata searaora 18,37 partia e inchisa pentru ca ati lipsit…unde ati fost?
Noroc cu partia. Ca merge , ca nu merge, ca asi fac treaba, ca nu-si fac treaba. Aveti ce comenta. Si cu asta ramaneti.
Aveti putintica rabdare stimabililor ca vine landul cu apa .
7 milioane de euro pentru satisfacția asigurată a unui număr de până la 1000 de persoane pasionate de schi pentru o perioadă de 20 – 30 zile max.
Costuri care sunt transferate la toți.
No asta numesc investiție publică rentabilă şi nu asfaltarea străzilor a căror găuri fac satisfacția generală a micilor ateliere mecanice alimentate pe bandă cu maşini distruse prematur sau a spitalelor alimentate tot pe bandă cu victime ale accidentelor rutiere pe o infrastructură execrabilă, inadaptată parcului rutier actual , concepută pentru căruțe la bază.
Aşa Putere aşa Opoziție.
Incompetenți pe bandă tipul tocmai tocmai şi-a pierdut credibilitatea politică , cum naiba vei justifica în campanie critica argumentată , ai construit cu chiu cu vai o critică articulată unde exista un anumit consens, iar printr-o frază tocmai ai binecuvântat acțiunea contracandidaților politici şi şters un punct în avantajul tău.
Autogol.
în câteva rânduri ai spus cam tot ce era de spus.
asta este România centenara, astia suntem noi, idiotii care o populam.
sa ne fie de bine.
populimea romana nepasatoare da cu Romania de pereti. Mai stati numa mult nepasatori ca se depopuleaza tara de atatea hotii.
da se inchid partiile la o anumita ora, 17 cred. asa este normal!!! nu e vorba de functionari aici, este vorba de timpul necesar refacerii partiilor! civilizat este sa mergi frumos acsa, bei un vin cald, faci o baie, o piscina ceva, nu stai pana in creierii noptii pe partie, si dimineata vrei sa fie partia covor persian!!