Cum să alegeţi cele mai bune rechizite. Sfaturile Lianei Haralambie, un librar cu experienţă

Au mai rămas doar câteva zile până când clopoţelul va anunţa începerea unui nou an şcolar, aşa că a început cursa după ghiozdane şi rechizite. Graţie Lianei Haralambie, un librar cu 18 ani de experienţă, Timp Online vă oferă câteva informaţii folositoare în luarea acestei decizii uneori extrem de dificilă.

Cât costă un ghiozdan echipat? 

Pentru ca un copil să aibă strictul necesar şi calitate la ceea ce cumpără – nu cumpărăm ceva ca să-l aruncăm apoi la gunoi – e nevoie de o investiţie de minim 150 de lei şi mă refer la ghiozdan, penar şi caietele de început. Nu vorbim de caietele speciale despre care părinţii vor afla de la profesori după ce va începe şcoala. Preţul unui ghiozdan porneşte de la 30 de lei şi poate ajunge la peste 300 de lei. Investiţia minimă pentru copiii din clasele mici este de 150 de lei, pentru cei de liceu depăşeşte 200 de lei cu tot cu ghiozdan.

Mulţi copii optează pentru ghiozdane cu personaje din desene animate, din filme.  

Da, aşa este, dar cred că părinţii fac o mare greşeală când iau decizii pentru că aşa vor copiii. Noi ne străduim să aducem tot ce e nou pe piaţă, însă copiii au pretenţii exagerate. Suntem invadaţi de personaje şi nu ne uităm la calitate. Aceasta e greşeala părinţilor că lasă copiii să-şi aleagă ce vor ei, să fie mulţumiţi. Părinţii se lasă dominaţi de reclamele de la tv.

Cum trebuie să arate un ghiozdan bun? 

Trebuie să aibă o întăritură bună la spate, bretelele bine cusute, întărite, fermoarele bune, de calitate. Găsim calitatea aceasta şi la un ghiozdan de 50 de lei. Unul de 300 de lei poate are fermoarul mai slab, dar are personajul imprimat. Copilul, la cinci ani, nu mai vrea culoare roz, face nazuri. Noi oferim ce putem ca să fie mulţumiţi, dar, până la urmă decizia îi aparţine fiecăruia.

 

Văd că şi penarele îţi fură ochii cu tot felul cu figurine imprimate. 

Da, aşa este. Un penar bun trebuie să aibă elasticul bun, un fermoar bun, cât mai puţine figurine imprimate. Eu am discutat cu multe doamne învăţătoare care mi-au spus că nu sunt de acord cu tot felul de personaje şi monştri imprimaţi pe penare fiindcă elevii sunt distraşi de aceste imagini. Doamnele vorbesc la tablă, iar ei îşi arată unii altora penarele şi nu sunt atenţi. Ca să faci şcoală ai nevoie de un stilou bun, de creioane, de caiete de calitate. Pot fi găsite la preţuri şi mici, şi mari, depinde de buzunare.

Se mai cumpără stilourile tradiţionale, cerneala? 

Nu prea. A apărut Pilot Frixion care îți permite să scrii, să ștergi și să rescrii. Eu, una, nu prea sunt de acord cu el. Cred că elevii ar trebui să scrie cu stilou, să-şi formeze mâna, să ştie ce este aceea o peniţă. Acest pix minune care şterge e preferatul tuturor, dar mie mi se pare foarte costisitor pentru părinţi fiindcă rezerva se termină foarte repede. Costă la noi 13 lei, dar în altă parte poate fi şi dublu preţul faţă de ce vindem noi. Nu se mai cumpără nici socotitorile, deşi noi avem. Toată lumea socoteşte pe tabletă. Nici globul pământesc nu se vinde, dar avem unul în magazin unul să arătăm că suntem librărie.

Cum vă descurcaţi ca librari cu afaceri mici în această lume a hipermarket-urilor? 

Lanţurile mari de magazine au venit cu preţuri duble şi chiar triple. Noi, ceilalţi, ne străduim să rezistăm pe piaţă, ne zbatem pentru mica noastră afacere. Oamenii nu se uită la preţul din hipermarket fiindcă în marile magazine pot cumpăra rechizite şi ghiozdane chiar şi pe bonuri. În hipermarket intră marfa en-gros şi au drept de retur, ori noi, în librării, nu avem această facilitate. Noi rezistăm foarte greu, luptăm pentru afacerile noastre care nu sunt până la urmă afaceri, ci un serviciu. Ne străduim să aducem produse de calitate, la preţuri mici şi mai suntem atenţi la relaţia pe care o avem cu clientul. La noi în magazin, eu discut cu părintele, îi arăt cum scrie stiloul, îi spun care e mai bun, deşi nu prea aducem rele. În hipermarket, se duce, le ia, le trânteşte în coş, nu îi explică nimeni dacă are sau nu nevoie de obiectul respectiv. Sunt părinţi care cumpără multe lucruri doar pentru că aşa îi spune copilul. Eu îi sfătuiesc să mai aştepte, să vadă dacă au sau nu nevoie de ele.

De cât timp lucraţi ca librar? 

De 18 ani, iar afacerea mea proprie o am de 10 ani împliniţi anul acesta. Nici nu ştiu dacă îi pot spune afacere, e mai mult un serviciu. De la an la an, lucrurile nu evoluează, ci involuează. Am rezistat în acest domeniu mulţumindu-mă cu mai puţin. Oraşul e invadat cu magazine 38 şi alte asemenea. Bun, toţi vrem să avem o afacere, dar trebuie să ţinem puţin şi la ce vindem şi să ne respectăm clienţii.