Actualitate

Cum stă Bistrița-Năsăud cu infracțiunile și corupția. Ce rol au avut cetățenii

Poliţiştii bistriţeni au fost sesizaţi anul trecut în legătură cu existenţa a 761 infracţiuni economico-financiare, 1.520 de infracţiuni judiciare şi 2.480 de infracţiuni de altă natură. Mai mult de jumătate din aceste fapte au ieşit la iveală datorită unor plângeri formulate de către cetăţeni.

Potrivit raportului de activitate al IPJ Bistriţa-Năsăud, din totalul infracțiunilor sesizate 57,36% sunt plângeri (4.605), 38,76% sunt sesizări din oficiu (3.112), 2,56% denunțuri (206), iar 1,30% (105) reprezintă acte încheiate de alte organe de constatare prevăzute de lege. Au crescut cu 76% infracţiunile descoperite în flagrant (de la 1.037 la 1.821). Dacă în anul 2014 infracțiunile descoperite în flagrant reprezentau 16,85% din totalul infracțiunilor sesizate, în perioada analizată acestea reprezintă 22,68%.

Şi din totalul faptelor de natură judiciară, un procent de 13,9%, respectiv 665 dintre infracțiuni, au fost descoperite în flagrant. Cu privire la criminalitatea gravă, comisă cu violență, s-au înregistrat 10 astfel de infracţiuni, în scădere cu 8 infracţiuni faţă de anul 2014, din care 3 infracţiuni de omor şi o lovitură cauzatoare de moarte. Au fost sesizate 26 de tâlhării, în care autorii au fost identificaţi.

În decursul anului trecut, poliţiştii au fost sesizaţi în legătură cu 296 de infracţiuni stradale, ceea ce reprezintă 3,69 % din totalul infracţiunilor sesizate. Astfel, 52,7% au fost comise ziua, 93% din infracțiunile stradale sunt fapte de furt (270 fapte: furt din auto 143 de fapte, alte infracțiuni de furt – 58, furt de componente din exteriorul auto – 16 fapte, furt de plăcuțe de înmatriculare – 8, furt de cablu și alte metale feroase și neferoase – 5 fapte și furturi din societăți comerciale – 3). Din totalul infracțiunilor stradale sesizate 18 fapte au fost comise cu violență (13 tâlhării, 2 tentative de tâlhărie, o tentativă de omor, un ultraj și un viol).

Infracţiunile sesizate, de natură economico-financiară, nu au crescut faţă de anul precedent, se menţin la acelaşi nivel, respectiv la 761 şi constau în comercializarea produselor din tutun – 34 dosare penale; producerea şi comercializarea produselor energetice – 3 dosare penale; producerea şi comercializarea produselor agroalimentare – 27 dosare penale; producerea şi comercializarea produselor din alcool – 17 dosare penale; construcţii şi materiale de construcţii – 62 dosare penale; utilizarea forţei de muncă „la negru” – 7 dosare penale; exploatarea şi prelucrarea materialului lemnos – 53 dosare penale; în domeniul transporturilor – 20 dosare penale; în domeniul turismului – 5 dosare penale.

Pe linia infracţiunilor de contrabandă, în cursul anului 2015 au fost înregistrate 45 de dosare penale, cu 81 de infracţiuni, fiind soluţionate 26 de dosare penale cu 40 de infracțiuni. Prejudiciul cauzat în dosarele penale soluţionate a fost de 213.618 lei, fiind recuperaţi în cursul urmăririi penale 211.921 de lei (99,2 %). S-au confiscat 790.770 de ţigarete, 2.271 kg de tutun şi 3.542 litri de băuturi spirtoase.

Au fost înregistrate 34 de dosare penale având ca obiect fapte de corupție, din care 12 dosare penale au fost înregistrate ca urmare a formulării unor plângeri, 15 dosare penale au fost înregistrate în urma formulării unor denunțuri și 7 dosare penale au fost înregistrate ca urmare a sesizării din oficiu a organelor de cercetare ale poliției judiciare. În cursul perioadei analizate, în urma activităților de urmărire penală desfășurate prin delegare de către procuror, s-au desfăşurat activităţi în 53 de dosare penale având ca obiect fapte de corupție.

Au fost sesizate 215 infracţiuni şi s-au constatat 320 de infracţiuni, din care 141 la regimului armelor şi al muniţiilor, 69 de braconaj cinegetic şi 47 la regimul substanţelor periculoase. Au fost soluţionate 110 dosare penale, fiind luate măsuri preventive faţă de 26 de inculpaţi. S-a procedat la indisponibilizarea în vederea confiscării a 50 de arme de foc (31 neletale şi 19 letale), 345 de cartuşe, 182 de proiectile şi grenade, 700 de kg de substanţe periculoase, 221 de kg de articole pirotehnice şi 300 de kg de vânat. Au fost indisponibilizaţi în vederea confiscării şi reintegrării în mediul sălbatic 6 căpriori, un lup şi un mistreţ ţinuţi în captivitate în mod ilegal.

Pentru combaterea cauzelor generatoare de accidente au fost organizate 1.056 acțiuni, care au urmărit eliminarea din trafic a principalilor trei factori generatori de accidente, respectiv 340 de acţiuni pentru încălcarea regimului legal de viteză, 73 de acţiuni privind neacordarea de prioritate pietonilor şi 157 de acţiuni pentru disciplinarea pietonilor. Au fost sesizate 800 de infracţiuni, din care 388 la regimul circulaţiei şi 412 de altă natură. În activitatea zilnică de supraveghere, îndrumare şi controlul traficului rutier, precum şi în cadrul acțiunilor organizate, au fost aplicate 43.622 de sancțiuni contravenționale. Au fost suspendate 1.688 permise de conducere şi au fost retrase 1.006 certificate de înmatriculare. Pentru cumul de puncte penalizare au fost reținute 78 permise de conducere. Totodată, 11 permise de conducere au fost anulate în urma condamnărilor definitive pronunțate de instanțele de judecată.

În anul 2015, prin Serviciul Naţional Unic Apeluri de Urgenţă, s-au primit 15.015 apeluri, din care 13.216 apeluri de urgenţă, reprezentând 88,01% din totalul apelurilor, 1.564 de reveniri, reprezentând 10,41%, 192 de apeluri abuzive, reprezentând 1,3 %, precum şi 43 de apeluri în interes poliţienesc prin folosirea parolei de acces rapid, reprezentând 0,28%. Media a fost de 41 de apeluri pe zi, cele mai multe fiind în 16.08.2015 – 94 apeluri și cele mai puține în 09.02.2015 – 13 apeluri. Din totalul apelurilor de urgenţă, în mediul urban, s-au înregistrat 6.167 de apeluri, reprezentând 46,66%, iar în mediul rural 7.049 de apeluri, reprezentând 53,34%. Situaţia intervenţiilor la cele 13.216 apeluri de urgenţă se prezintă astfel: până la 10 minute în cazul a 12.550 de apeluri, reprezentând 94,96%, între 10 şi 15 minute în cazul a 319 apeluri, reprezentând 2,43%, între 15 şi 20 minute în cazul a 128 de apeluri, reprezentând 0,96% şi peste 20 minute în cazul a 219 apeluri, reprezentând 1,65%. Din totalul apelurilor de urgenţă, 982 nu s-au confirmat, reprezentând 7,51%. Cu ocazia intervenţiilor, ca urmare a apelurilor prin sistemul de urgenţă 112, au fost aplicate 3.261 de sancţiuni contravenţionale, iar în 2.501 cazuri au fost constatate infracţiuni.

S-a acţionat în baza Planului naţional Scutul Pădurii 2015 şi a planurilor de acţiune punctuale, în colaborare cu reprezentanţi ai instituţiilor partenere (C.R.S.C. Cluj-Napoca, Direcţia şi ocoalele silvice, Garda Naţională de Mediu, I.T.M., Inspectoratul Judeţean de Jandarmi „Gelu Voievod” Bistriţa Năsăud). Au fost organizate și desfășurate 928 de controale și 378 de acțiuni, din care 129 au vizat efectuarea unor controale în fond forestier, 217 acțiuni la agenți economici, 568 acțiuni de control pe linia legalității transporturilor de material lemnos dar și 45 de alte acțiuni de verificare a provenienței materialului lemnos în piețe sau târguri.

La începutul anului 2015 au existat 113 dosare de supraveghere judiciară dintre care 94 privind persoane faţă de care s-a luat măsura controlului judiciar, 16 privind persoane faţă de care s-a dispus măsura arestului la domiciliu şi 3 privind persoane faţă de care s-au dispus ordine de restricţie. În perioada de referinţă s-au aflat în lucru 269 de dosare de supraveghere judiciară, dintre care 223 privind persoane faţă de care s-a luat măsura controlului judiciar, unul privind o persoană faţă de care s-a luat măsura controlului judiciar pe cauţiune, 45 privind persoane faţă de care s-a dispus măsura arestului la domiciliu şi 14 privind persoane faţă de care s-au dispus ordine de restricţie.Au fost închise 162 de dosare de supraveghere judiciară privind 125 de persoane aflate în control judiciar, 36 de persoane aflate în arest la domiciliu şi 4 persoane faţă de care s-au dispus ordine de restricţie. S-au formulat 20 de sesizări către instanţele de judecată, privind încălcarea măsurii controlului judiciar, dintre acestea 7 au avut ca urmare preschimbarea măsurii preventive în una mai severă.

La începutul perioadei au existat în evidenţă 76 de persoane, din care 58 în urmărire internaţională. Au fost puse în urmărire 135 de persoane, din care 10 în urmărire internaţională. Au fost depistate 137 de persoane, din care 19 urmăriţi internaţional, iar la finele perioadei au rămas în evidenţă 74 de persoane, din care 49 urmărite internaţional. Pe linia mandatelor de executare a pedepsei, au existat la începutul perioadei 62 de mandate, au intrat 75, au fost executate 89, rămânând în evidenţă 48 de mandate. S-au primit spre executare 11 mandate europene de arestare, din care au fost executate 11. Opt persoane au fost predate autorităţilor judiciare din alte state: Spania (1), Austria (1), Germania (2), Ungaria (1), Italia (2), Bulgaria (1). Pe linia persoanelor cu identitate necunoscută, nu se afla în evidenţă niciun caz şi nu au fost înregistrate alte cazuri. Pe linia persoanelor dispărute, la începutul perioadei existau 24 de cazuri, au fost înregistrate 111, au fost soluţionate 109 şi au rămas în evidenţă 26 de persoane dispărute. În conformitate cu Dispoziţia I.G.P.R. nr. 44/2007 privind disparițiile de minori, s-au desfăşurat activităţi specifice în 65 de cazuri de dispariţii de minori, fiind soluţionate în proporţie de 98,46 %.

S-au desfăşurat activităţi la 1.639 de cercetări la faţa locului, 311 percheziţii, reconstituiri, recunoaşteri din grup, 59 de acţiuni în colaborare cu celelalte structuri, 20 de videofilmări. În 36 de cazuri s-au descoperit şi ridicat urme create de mănuşi. Au fost întocmite 235 de rapoarte de expertiză şi constatări tehnico-ştiinţifice, dintre care 33 dactiloscopice, 115 grafice, 27 traseologice, 60 balistice, fiind examinate 3.596 de materiale în litigiu sau modele de comparaţie. De la faţa locului au fost ridicate 1.580 de urme papilare şi au rămas în evidenţă, după excluderea cercului de tangenţă, 617 urme papilare şi 13.025 de alte categorii de urme, dintre care 736 biologice, 27 microurme, 192 înscrisuri, 12.070 de alte urme. Nu au existat cazuri cercetate din punct de vedere criminalistic în care să nu fie identificate şi ridicate urme. În sistemul AFIS au fost examinate 531 de urme papilare, acestea reprezentând 194 de cazuri. Au fost reexaminate 2.489 de urme din evidenţă, iar în urma comparaţiilor dactiloscopice s-au identificat 86 de persoane, în sarcina cărora s-au reţinut 78 de infracţiuni, în cauze cu autori necunoscuţi.
Au fost înaintate, pentru implementare, 985 de fişe decadactilare cu impresiuni digitale. Sistemul IMAGETRAK a fost alimentat cu 1.188 de fişe ale persoanelor. Prin sistemele informatice criminalistice au fost realizate 408 identificări criminalistice în 256 de cauze.

Au fost efectuate activităţi de menţionare în Sistemul Informatic al Cazierului Judiciar Român ROCRIS privind 2.273 de puneri în mişcare a acţiunii penale, scoateri de sub urmărirea penală sau încetări ale urmăririi penale, 13.532 de extrase sau copii de pe hotărâri penale definitive, 225 de comunicări privind arestarea preventivă, începerea executării pedepsei închisorii sau la locul de muncă, internarea într-un centru de reeducare sau medical-educativ, 200 de comunicări de punere în libertate. S-au întocmit 717 statistici lunare şi cumulate, 56 de statistici trimestriale, 83 de situații statistice de analiză. Au fost eliberate 27.569 de certificate cazier şi 5.380 de copii de pe cazierul judiciar. Au fost introduse în aplicația ROCRIS 17.200 de fişe de evidență nominală.

1 comentariu

  • Cei mai mari infractori sunt cei care fura banul public folosindu-se de permisivitatea legilor create special pentru ei si gastile lor !
    Alegerile locale intr-un singur tur favorizeaza pe baronii locali care au avut grija sa-si pregateasca campania electorala din timp…
    Oare cand se va autosesiza autoritatile de ancheta care sa scoata la iveala smenurile din banii publici ?

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.