Actualitate Recomandări

Cum stăm cu vânzările de apartamente. În țară scad, în județul Bistrița-Năsăud…

Numărul de locuințe tranzacționate începe să scadă la nivel național, arată datele Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară. Din luna iunie, numărul de tranzacții cu unități individuale s-a redus de la lună la lună, astfel că, în primele zece luni din acest an s-au vândut cu 5.000 de locuințe mai puțin față de aceeași perioadă a anului trecut.

Dacă în perioada ianuarie-octombrie 2021 s-au vândut 150.000 de locuințe, anul acesta, în aceeași perioadă, s-au tranzacționat 145.000 de unități individuale. Scăderea la nivel național este de 3,5%.

În luna octombrie, în Bistrița-Năsăud s-au vândut 608 imobile dintre care 152 de unități individuale, 66 de terenuri agricole, șase neagricole, 217 cu construcții și 167 fără construcții.

În luna septembrie, s-au vândut 693 de imobile, însă mai puține unități individuale, 128 și mai multe terenuri: 223 cu construcții și 233 fără construcții.

Față de septembrie, numărul de unități individuale tranzacționate în Bistrița-Năsăud a crescut cu 14%.

În luna octombrie erau active 42 de ipoteci.

Potrivit analiștilor economici, prețurile în creștere, pe toate palierele, par să încetinească ritmul de vânzare a locuințelor. BNR a crescut recent dobânda de politică monetară ceea ce duce la o scumpire a creditelor, iar accesul la creditare se va reduce pentru mulți dintre români. Creșterea dobânzii este folosită de Băncile Centrale pentru a ține în frâu inflația în creștere și toată lumea e în expectativă și așteaptă să vadă cum va trece iarna aceasta, prima marcată de un război la granițe.

18 comentarii

  • O scadere a vinzarilor de imobile si a preturilor poate sa aduca iarna asta si probabil asa va fi, dar nu ceva spectaculos cum spera unii, ceva de genul daca un apartament se vinde acum cu 50000 eur va scadea subit la 25000. Piata imobiliarelor cu toate crizele a revenit intotdeauna.

    10
    3
  • Peste tot in toate orasele acestea vor deveni viitoarele GHETOURI ale Romaniei.
    INS (institutul national de statistica) ne spune noua ca dupa 2050 refugiatii climatici , razboaiele,foametea, lipsa apei si cresterea si revarsarea oceanului planetar va aduce cohorte numeroase de refugiati in centrul Europei.
    Natalitatea scazuta la acest popor va face ca in 2100 Romania sa nu mai existe.
    Pana atunci lumea tanara pleaca dincolo si nu realizeaza ca si acele tari in prezent dezvoltate vor simti exact aceleasi efecte ca si in Romania.
    Toata Europa este imbatranita iar unele ONG-uri transmit perechilor tinere sa nu mai faca copii deoarece si acestia maresc gradul de poluare a planetei odata cu nasterea fiecaruia.
    O lume bolnava, needucata, lacoma si trista va asteapta pe multi care nu mai stiu sa se bucure de lucruri simple .

    18
    19
    • Una din marile poluari produse pe planeta prin nasterea unui copil a fost aparitia ta,daca poti sa spui asa ceva despre nasterea copiilor.

      26
      24
    • Draga „V” cu toată stima și respectul pari a fi un analfabet funcțional.
      Nu ai înțeles nimic din ce a zis ecologistul, care de data aceasta cel puțin în ultima parte a comentariului are perfecta dreptate.
      Rămâneți cu bine.

      18
      10
    • Domnule Bălan, nu mai repetați această inepție ca o placă zgâriată. Chiar dacă ați avea dreptate (nu aveți), ar trebui să nu cumpărăm apartamente și să dormim sub poduri pentru că zona, astăzi modernă și elegantă, va deveni ghetou peste 28 de ani? Sau pentru că România nu va mai exista în 2100? Nici alte țări europene nu stau mai bine cu natalitatea. Vă rog nu ne mai induceți o stare tristă, mai ales că e duminică, ne bucurăm de o zi de relaxare, și veniți dvs cu imaginea apocaliptică cu ghetouri, război, foamete, revărsarea oceanelor și alte porcării inventate de oligofreni. Vă rog eu frumos să ne lăsați în pace, mergeți si plimbați-vă nepoții în parc, bucurați-vă de viață, atât cât este ea!

      31
      9
  • Pe Storia.ro sunt din ce in ce mai multe apartamente de vanzare.
    In Bistrița acum o luna erau 406, acum sunt 449, semn că apartamentele nu se vand asa de repede/ușor si ca pana se vand sunt adăugate alte anunțuri.
    E concurenta mare între cei care vor sa scape de apartamente, iar cel care lasă din preț vinde, iar cel care nu lasă nu vinde.
    Peste o luna probabil ca vor fi 500 apartamente de vanzare pe storia.ro , si atunci sa vezi reduceri.
    In Danemarca sunt comune in care casele (140 m2) au scăzut cu 165.000€. (De la 855.000 € la 690.000 €.
    Scădere de – 19%.

    Copenhaga
    Scădere de la 990.000 € cât costa o casa de 140 m2,, la 915.000 € cât costa acum.
    Scădere de 7,7% sau 75.000€.
    M2 era de 7.000€ in luna mai, când a început colapsul. Iar analiștii spun ca scăderile vor continua, pana când vom scădea dobânzile.
    Numai ca dobânzile nu vor mai reveni la nivelul EXTRAORDINAR DE SCĂZUT de la începutul anului (. -0,5% n Europa , si + 1,25% in România)
    O sa scada din nou dar nu mai jos de +1,5% in zona EURO si + 3,25 in România.
    Dar asta probabil ca o sa fie peste trei ani, când inflatia o sa fie de 3%.
    Nimeni nu mai crede ca FED BCE vor readuce inflatia la 2%.

    17
    4
  • # Adrian C , Oare casele de pe unde haladuiti (cu gandul si inima la tarisoara mama) ,
    sunt din metale pretioase ? Intreb numai , mirandu-ma de asemenea preturi , accesibile pe la noi , poate doar „speciilor/specimenelor” foarte speciale… Au pompe de caldura , sunt dotate cu panouri solare , turbine eoliene , sunt case pasive care consuma putina energie? La prima vedere pare ca leul romanesc ar fi mai puternic decat euro din Dania.

    • @Leo
      Casele din Danemarca s-au scumpit pentru că:
      -dobanda la creditele ipotecare era de 0,5% pe an
      -ca sa cumperi un imobil este suficient să ai 5% din valoarea lui (in România 20%) si iei împrumut de la banca 95%.
      – nu platesti împrumutul înapoi, ci doar dobanda la creditul ipotecar.
      Banca isi recuperează banii când vinzi imobilul.

      Exemplu.
      Casa 1.000.000 €
      Tu pui jos 50.000 €
      Iei un credit ipotecar in valoare de 950.000 €.
      Dobanda anuală de 0,5% adică 4.750€/an.(400€ pe luna)
      Când vinzi dai toti banii băncii de la care ai luat creditul ipotecar. Tu ești proprietar, dar de fapt tu ești dator 100%.

      Acum că au crescut dobânzile, (dobanda e 6%), la un credit ipotecar de 950.000€ doar dobanda anuală, fără rambursarea creditului, este de 57.000 (4750 € pe luna)
      Deci tu platesti dobanda 4750 €/luna, timp de 30 de ani si când vinz, banii sunt ai băncii, pentru ca tu nu ai plătit înapoi creditul.

    • @Adrian C.
      😃😃😃
      Încearcă să-i faci alba/neagra lui Adrian C și te va trimite la plimbare….
      În statele UE cu moneda Euro mai intră și Euribor care sa situat la 2.629 % pe luna octombrie.
      Vă salut băieți.

      3
      1
  • #Adrian C. , multumesc. Eu am inteles (din explicatiile D-vs.) ca oamenii stau de fapt intr-un fel de chirie mascata (daca dupa treizeci de ani nu-si pot plati casa) . In aparenta casa este a ta dar de fapt nu-i…Asadar pare ca la noi asa rau cum pare a fi , de fapt e putin mai bine ca acolo. Oameni sunt mai saraci dar au un teribil simt al proprietatii si nu concep ca dupa treizeci de ani sa nu fie proprietari. Acolo se pare ca nu-i niciun deranj daca nu-ti platesti creditul ci numai dobanda la acesta.

  • paulista. nu te obliga nimeni sa citesti comentariul meu, recomandarea cu plimbarea prin parc facuta mie o poti executa si matale.
    dreptul la opinie a fiecarui cetatean este scris in CONSTITUTIE.
    deci ocoleste cu privirea pe viitor tot ce nu iti convine.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS