A fost finalizat studiul de fezabilitate pentru un proiect de infrastructură important în zona orașului Beclean: realizarea unui drum de legătură între DN 17 și DJ 172 ce include construirea unui pasaj suprateran peste magistrala feroviară și DN 17.
Pasajul suprateran va avea două benzi de circulație și trotuare de serviciu, urmând să fie realizat dintr-o suprastructură metalică de tip arc zăbrelit.
Structura este proiectată pentru o durată de viață de 100 de ani, utilizând oțel protejat anticoroziv și beton armat de înaltă rezistență, a precizat proiectantul (”Costin și Vlad Birou de Proiectare” din Cluj-Napoca).
Odată finalizat, pasajul suprateran va îmbunătăți conectivitatea și siguranța rutieră în zonă, având un impact direct asupra dezvoltării infrastructurii regionale.
Luna trecută s-a semnat protocolul de parteneriat cu CNAIR – Ministerul Transporturilor pentru construirea pasajului rutier suprateran peste calea ferată, la intersecție cu centura ocolitoare a Becleanului, conexiune cu DN 17D și DN 17, în vederea realizării legăturii cu viitorul drum rapid Dej – Beclean – Bistrița.
De asemenea, la Beclean este în pregătire realizarea unui pasaj subteran pe drumul care duce spre Băile Figa (DJ 172 – intersecție cu linia CFR și DN 17).
O pasarela care va lega DN 17 de camp sau mai bine zis deal.
In zona unde este pasarela amplasata, este un deal nu e camp , asa cum apare in poza.
Primarul din Beclean are experienta cu dealurile ce o iau la vale -vezi asa zisa centura ,la care inca se lucreaza chiar daca s-a inaugurat cu mare fast in 01.12.2023.
Trebuie neaparat sa-l faca si pe asta cu grinzi de la CML ca sa fie siguri ca se va prabusi.