Reforma sistemului administrativ are în vedere două principii: eficienţă şi economie bugetară, consider că nu este necesar înfiinţarea unor instituţii regionale cu jurisdicţie asupra unei provincii determinate, după cum afirmau autorii Memorandumului către Parlament pentru construcţia regională a României: „propunem, din aceeaşi perspectivă, discutarea înfiinţării unor consilii regionale sau a parlamentelor provinciale localizate în reşedinţe regionale sau capitale provinciale” (1938) sau popunerea actuală a Partidului Democrat Liberal, PDL – Traian Băsescu sau propunerea Uniunii Social Liberale, USL.
Acest lucru ar aduce cu sine cheltuieli auxiliare, birocratizare şi ineficienţă, de aceea propun ca autonomia regională să se exercite asupra fiecăruia dintre cele 41 de judeţe ale României în parte, adică să nu creăm parlamente provinciale, spre exemplu un Parlament al Transilvaniei, al Banatului, sau al Moldovei, etc., ci Instituţia Consiliului Judeţean şi Prefectura să fie reformate sub principiul descentralizări.
Cu alte cuvinte, Consiliul Judeţean să devină un Parlament Judeţean autonomico-regional, care să îndeplinească puterea legislativă a autonomiei regionale. El îşi exercită activitatea asupra unui spaţiu regional identificat cu fiecare judeţ în parte, şi nu cu o provincie istorică, astfel Parlamentul Judeţean reprezintă forul autonomic regional. România şi Transilvania implicit fiind împărţită în 41 de judeţe autonomice.
În sistemul actual, Consiliul Judeţean este o gaură neagră în buget! Sunt plătiţi consilieri care nu au putere de muncă, în sensul că Sistemul centralizat nu le permite prin atribuţiile lor să-şi îndeplinească ţelul pentru care au fost aleşi: bunăstarea spirituală, socială şi financiară a cetăţenilor judeţului care i-a ales. Pe de o parte sistemul este rău în înşăşi structura lui, iar pe de altă parte, meschinătatea multor aleşi, care fiind expresia unei liste electorale cu distribuiri şi redistribuiri nu sunt la înălţimea momentului şi la necesitatea de bine comun a societăţii româneşti.
În sistemul de autonomie regională judeţeană al României Instituţia Prefectului reprezintă puterea executivă a judeţului. Locuitorii judeţului în sistemul democraţiei reprezentative îşi dăruiesc dreptul de guvernare executiv prefectului, ca atare însărcinarea cu atribuţiile cetăţenilor se face numai prin intermediul votului uninominal, direct, unic, secret şi nu prin numire. Adică modelul exercitării puterilor legislative si executive în regiunile occidentale.
La cele spuse anterior, iubitorul sistemului centralizat ar putea replica:această reformă administrativo-politică o inventezi tu, de unde ştiu că va da roade şi nu va fi un eşec devastator pentru ţară?
Întrebare la care răspundem având în vedere mai multe puncte: mai întâi, nefuncţionalitatea Consiliului Judeţean naşte dorinţa de schimbare. De ce să plătesc o instituţie care nu-mi aduce un folos explicit? De ce să menţin o infrastructură administrativă neutilizată la maxim? De ce să risipesc banii pentru nişte funcţii ineficiente? De ce să mă subjug economic unei instituţii care n-are putere decizională obiectivă şi legitimă pentru necesităţile noastre?
În al doilea rând, nu inventez un nou sistem, ci traduc şi aplic la realităţile existente în România şi mentalitatea noastră, sistemul Spaniol reformat al provinciilor şi comunităţilor, şi european descentralizat în general.
Iar în al treilea rând, succesele obţinute de sistemele descentralizate în era modernităţii târzii şi a postmodernităţii actuale reprezintă o garanţie a realităţii pe care o propovăduiesc.
Pe drept cuvânt, M. Calamo Specchia afirma citându-l pe J. Rivero (Fédéralisme et Déconcentration, 1949, p. 55) entitatea teritorială trebuie să fie administrată de autoritatea desemnată în sânul comunităţii locale, în modul în care organul „exprimă colectivitatea, iar colectivitatea se recunoaşte în el”.
În concluzie, pentru descentralizare nu e nevoie de crearea unor noi instituţii ci de transferul real, direct, practic de putere, de colectare şi adminstrare a banilor, de responsabilitate, de clarificare şi echilibrare, în conformitate cu principiile de subsidiaritate şi solidaritate a celor pe care le avem: Consiliul Judeţean, respectiv Prefectura.
Modelul Bojor de Regionalizare Judeţeană are patru note sau caracteristici fundamentale în comparaţie cu Modelul Memorandumului (1938) sau Modelul PDL sau Modelul USL, sau modelele separatiste maghiare.
Acestea sunt: A. Conformitatea cu mentalitatea românească; B. Egalitatea cetăţenilor în faţa statului român; C. Eficienţa şi D. Economia bugetară.
A. Modelul Bojor nu este un import al realităţilor instituţionale occidentale cum sunt Modelele PDL sau USL, traduse din modelul francez (USL) sau din centralizarea medievală a voievodatelor (PDL), ci respectă întru totul psihicul colectiv din ultimii 100 de ani ai poporului român, astfel în perioada interbelică figura prefectului era cea centrală într-un judeţ, iar în timpul comunismului prim-secretarul PCR.
În concluzie, prin punerea instituţiei Prefectului ca şi organ executiv al Regiunii Judeţ, Modelul Bojor respectă figura centrală a gândirii româneşti contemporane la nivelul de judeţ. Cetăţenii desemnează prin vot uninominal, gospodarul – Prefectul care consideră a fi demn de a purta aspiraţiile, problemele şi necesităţile lor în ambit executiv.
Cu alte cuvinte, candidatul pentru funcţia de Prefect fiind domiciliat obligatoriu în judeţul pentru care candidează cunoaşte problemele cu care se confruntă comunitatea din care face parte şi implicit cetăţenii judeţului alegându-l prin vot uninominal îl însărcinează cu responsabilităţile executive direct pe el, nu o listă sau un partid care să desemneze o persoană despre care nu ştie mai nimic şi care este servilă celor care l-au pus în funcţie.
Modelele separatiste maghiare au o mare deficienţă: aduc lipsa de egalitate între etnici români şi cei maghiari. Crearea de autonomii pe criterii etnice şi exclusiv teritoriale reprezintă o revenire în feudalismul evul mediu.
În Comunitatea Europeană şi statul unitar România nu se poate concepe privilegii de autonomii, dacă credem în valorile europene de fraternitate şi egalitate şi vrem să aplicăm principiul european de unitate în diversitate.
C. Transferul conducerii de la sistemul centralizat la cel autonomic în ambit administrativ aduce cu sine eficienţă, transparenţă şi cheltuieli mai mici pentru buget.
Eficenţa decurge din faptul că parlamentarul regional judeţean (fostul consilier judeţean), şi Prefectul Regional au puteri sporite, iar prin apropierea faţă de cetăţean (ei fiind, fie reprezentanţii unei comune sau al unui oraş, sau a întregului judeţ care i-au ales), cunoaşte mai bine problemele locale ale comunităţii din care vine şi implicit poate fi apelat mult mai uşor şi schimbat dacă cetăţenii consideră că nu îşi îndeplineşte atribuţiile.
Apropierea sistemului faţă de cetăţean deschide poarta transparenţei politice a funcţionarului, el nu mai este închistat într-o impotenţă juridică, cu alte cuvinte nu mai este o marionetă a conducerii de la centru, ci un membru activ în construirea şi consolidarea comunităţii pentru care a fost ales.
Dacă până acum, plăteam nişte posturi: de consilier judeţean sau prefect fără ca aceştia să aibe putere efectivă de guvernare prin însăşi funcţia pe care o deţin, prin intermediul autonomiei regionale judeţene se deschide poarta spre un sistem eficient care ajută cetăţeanul să prospere şi să-i rezolve problemele cu care se confruntă.
Modele PDL şi USL aduc ineficienţă, primul prin reducţionismul la cele 8 regiuni şi al doilea prin introducerea nivelului regional peste cel judeţean.
. Economia bugetară rezidă pe deoparte din funcţionalitatea unor instituţii ineficiente până astăzi, iar pe de altă parte prin reducerea numărului de parlamentari la Parlamentul României.
Nu-şi mai au rostul atâţia senatori şi deputaţi când parlamentarii regionali judeţeni au putere de guvernare, şi administrarea directă a impozitelor şi fondurilor europene). Aceşti parlamentari regionali fiind aleşi printr-un nou sistem electoral care are ca şi principiu votul uninominal şi reprezentativitatea locală.
De altfel, sistemul centralizat face o ruptură între cetăţean şi conducere, născând birocraţia, iar unde este birocraţie este şi corupţie. În schimb, autonomia regională judeţeană apropie cetăţeanul de sistem, plătitorul de taxe are mai mare putere decizională fiind în legătură directă cu cel pe care l-a ales.
Dacă până acum parlamentarii (senatorii şi deputaţii) se bucurau de o intangibilitate funcţională, în alte cuvinte puteau dormi în fotoliile statului, transferul de putere şi diminuarea numărului lor prin unicitatea Camerei parlamentare conferă cetăţeanului accesibilitate decizională.
Modelul PDL care afirmă că crearea cele 8 „voievodate” va aduce economia bugetară este o capcană, căci centralizarea sistemului aduce cu sine creşterea costurilor economice prin birocraţie, implicit corupţie (cetăţeanul fiind tentat să mituiască pentru a i se rezolva problema mai repede), apoi costurile de distanţă de spaţiu fizic între cetăţenii regiunilor şi capitala regiunii, etc.
Modelul USL care crează încă o suprastructură: 8 Parlamentele regionale fără a desfiinţa Consiliile Judeţene se înţelege de la sine că este mai scump: alte guri în plusde hrănit.
În concluzie, prin respectarea şi încarnarea celor 4 note sau caracteristici, Modelul Bojor de Regionalizare Judeţeană este superior celorlalte modele PDL, USL şi modelelor separatiste maghiare.
Prof. Florin I. Bojor
Nu se poate sa nu i se mai faca publicitate acestui sfertodoct? Daca intr-o luna calendaristica nu iese cu ceva scos din „putul gandirii” sale, acest personaj parca nu se simte bine.
regionalizarea trebuie facuta pe provincii istorice. Una e cand promovezi Transilvania, si alta e cand spui ca „va asteptam in nord-vest, sa gustati obiceiurile norvestene” :)))) O sa fim de rasul curcilor cu regiunile pe care vrea USL sa ni le bage pe gat. Nu o sa avem nici o identitate. Cel mai rau, USL vrea sa distruga identitatea Transilvaniei, spargand-o in regiuni pe care nu le poti vocaliza. Mda.. noi nordvestenii spunem NU!
Modelul acesta e, cum zicea nenea Iancu, „curat murdar” coane Florin.
„Din două una, daţi-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în punctele… esenţiale… Din această dilemă nu puteţi ieşi… Am zis!” – admirabilul domn Farfuridi
Confundati din pacate descentralizarea administrativa cu problema reorganizarii administrativ teritoriale. Si una si alta sunt deziderate majore pentru societatea romaneasca. Dar, una-i una si alta-i alta.
Prezenta organizare administrativa functioneaza pe modelul inchipuit de catre comunisti pe la anul 1966, corespunzator ideologiei timpurilor acelea si formulelor de dezvoltare pe criterii de planificare hipercentralizata.
A fost destul de greu sa se renunte la aceasta formula, desi pasii reorganizarii administrative a teritoriului trebuiau facuti inainte de a se statornici in judete guvernarea baronilor locali, astia de acum se comporta in judete ca pe propria mosie, si a caror putere nu mai poate fi desfintata asa de usor, desi, in opinia mea, unul din obiectivele majore ale acestei actiuni ar trebui sa-l constituie tocmai spargerea dominatiei acestora, prin desfiintarea functiilor de presedinte al consiliului judetean si instituirea unei functii similare celei de guvernator in S.U.A., pentru o noua unitate administrativ teritoriala aparuta prin comasarea a cel putin 5 judete.
Trebuiesc despartite apele odata pentru totdeauna, sa iesim din talmes balmesul prezent, unde toti inceaca sa rezolve cam aceleasi probleme, calcandu-si unul celuilalt coada, astfel incat administratia centrala sa ajunga sa se ocupe de problemele centrale, de politici publice, nu sa de-a butelii cetatenilor de prin teritoriu, iar administratia locala sa aiba capacitatea de a rezolva toate problemele ce tin de spatiul ce le este rezervat ca teritoriu, inclusiv cea a buteliilor.