Timp de gândire

Cum vede Walter Born, un german stabilit în Bistriţa-Năsăud, dezvoltarea turistică a zonei

Walter Born, cetăţean german stabilit de 18 ani în România, i-a scris senatorului Dorin Dobra câteva dintre ideile lui referitoare la cum se poate dezvolta turismul în zona noastră. Walter Born pune accentul pe centralizarea tuturor informaţiilor cu caracter turistic pe o pagină web, ierarhizarea acestora în funcţie de categorii, dar şi pe amenajarea unui centru de informare a turiştilor modern.

Fiind străin (trăiesc în România de 18 ani), având şi experienţa de a trăi în alte ţări şi legături profesionale în aproape toată lumea, viziunea mea asupra României cu mentalităţile, avantajele şi defectele ei, e diferită de cea a românilor. Am sezisat şi mi s-a confirmat prin diferite lecturi ale unor cărţi româneşti că România este o ţară cu oameni individualişti în care e foarte greu să mişti ceva şi să formezi o comunitate care nu doar să facă ceva împreună, ci şi să se constituie într-o grupare de forţe cu un scop în sine. Am avut mai multe idei de lungul timpurilor, am făcut experimente de promovare a ideilor, acţiuni de motivare a omenilor de a participa şi, sincer spun, sunt dezamăgit de rezultate. Acestea nu au fost vizibile, deşi eu am investit efort personal şi financiar. Printre altele încercasem în anii 1997 până în 2004 să promovez regiunea pentru turişti străini. Am avut ceva succes cu un site care purta denumirea acţiunii dumneavoastră de acum (www.dracula-tours.com) Pagina este acum a altcuiva care a schimbat complet conţinutul.

Ca idei de promovare turistică propun următoarele: să se pună accent pe resursele turistice existente în starea şi în felul în care sunt. Mai departe pornesc de la situaţia  în care turismul în regiune şi în ţară depind de o infrastructură mai degrabă în stare proastă dacă este văzută din punctul de vedere al unui străin care doreşte să călătorească prin mijloce publice sau chiar individuale. Nu trebuie menţionat accesul slab la punctele de interes local precar, ci trebuie semnalat că există şi orarul lor de funcţionare. (…)  În ciuda situaţiei infrastructurii, avem o mulţime de obiective de tot felul, de la natură, cultură, arhitecură, evenimente etc. care foarte multe nu sunt cunoscute nici măcar de localnici ca să nu mai spun că nu sunt adunate în acelaşi loc. Avem un „Info turism“ în centrul oraşului aproape invizibil. Înăuntru e întuneric şi e gol, locul e marcat cu un semn foarte mic, are orarul ciudat. Am încercat de mai multe ori să intru şi, de două ori, era un afiş cu „revin în 5 minute“. Nu cred că era o excepţie. Să nu uităm că acest “Info turism” se află lângă un obiectiv turistic, Biserica Evanghelică… Avem şi site-urile oficiale, cum e cel al Primăriei Bistriţa, care respiră un aer de comunism şi birocratie mai degrabă decât altceva. Să fim realişti! Din cauza infrastructurii, nu o să vină foarte mulţi turişti şi nici nu vor veni constant. Ce avem de arătat este accesibil doar celor care care cunosc secretul prin care pot ajunge la locaţie sau care sunt în stare să suporte neajunsurile infrastructurii. Măcar informaţia dacă ar fi accesibilă. Pentru asta propun două obiective:

1) culegerea de informaţii de interes turistic autohton şi străin într-un singur loc

2) înfiinţarea unui “Info Turism” în stil canadian sau american su site pe internet aferent.

Pentru primul punct: Obiective turistice în mod classic sunt monumente ale naturii, istorice, de arheologie, muzee, etc., dar pot fi şi evenimente, propuneri de locuri frumoase pur şi simplu în natură, mici călătorii pe trasee mai puţin vizitate. Sunt multe locuri unde eu am fost, iar soţia mea, care e din Bistriţa-Năsăud, nici măcar nu le cunoştea. Cele mai indicate ar fi locurile din care poţi vedea panorama oraşului Bistriţa fără să urci pe un turn, fără să închiriezi un avion sau fără să plăteşti ceva. În unele locuri se poate ajunge pe jos sau cu bicicleta, cu 4×4 sau chiar cu căruţa şi nu costă nimic să le vizitezi. Toate aceste locuri, plus o mulţime altele, trebuie centralizate într-un catalog online, un site. Pe urmă, trebuie motivaţi cei din jurul punctelor respective să le promoveze pentru a atrage resurse în regiune.

Există drumuri publice prin judeţ cu privelişti deosebite, dar nici acestea nu sunt promovate. Sunt pensiuni turistice de tot felul, însă, dacă nu ştii pe cine să întrebi, nu le găseşti. Ceea ce nu există este o catalogare a lor după rubrici cum ar fi: 1) de vizitat cu familia, 2) pentru iubitorii de cai, 3 ) pentru cei cu hoby, 4) pentru omeni religioşi, 5)pentru pescari, 6) pentru biciclişti, 7) pentru copii 8) cazări după costuri cu date de contact actualizate etc.

Catalogarea obiectivelor pot fi organizată printr-un fel de concurs regional ca să sea dune cât mai multă informaţie, liste de puncte de interes mai lungi sau mai complexe, mai ample etc…. Pe urmă, toată această informaţie ar trebui prelucrată centralizat pe internet. O adunare generală a cetăţeniilor online în care ei să răspundă la nişte întrebări: Care sunt locurile tale preferate din Bistriţa? Ce crezi că trebuie vizitat? Ce nu au văzut mulţi? Etc.

Pentru pentrul al doilea, cel mai important lucru va fi promovarea obiectivelor şi metoda de promovare astfel încât acestea să fie cât mai vizibile. Am spus că “Info turist” actual nu este vizibil. Facem altceva: utilizăm ceva mai vizibil, de genul cum este construcţia care vrea să imite porţile Bistriţei cu turnuri din lemn. Adăugăm o mică clădire cu acoperiş şi gata. Am tot avut speranţe că “Hanul” de pe Calea Moldovei va fi folosit pentru aşa ceva, dar a rămas un imobil comunist nefolosit pentru cea ce ar putea fi. Păcat!

Pentru echipare şi funcţionare propun sistemul canadian foarte util, cu omeni care folosesc toate căile de comunicare, mai putin fişele de tipul „revin în 5 minute“. Cum funcţionează „Tourist Information“ în altă parte, cred că găsiţi uşor. Mai departe trebuie făcut un fel de manual pentru operatori de obiective turistice care să cuprindă mai ales instruire: cum să te comporţi în faţa turiştilor.

Poate că nu am scris nimic despre Dracula, dar, Dracula nu poate fi promovat ca şi ceva de sine stătător. Ce poţi face decât să ajungi la Tihuţa şi să fii dezamăgit că vezi un restaurant din beton făcut în ani 70 şi un beci acolo de speriat copiii?

Concluzii: Începem să culegem, să centralizăm informaţii prin concurs după formarea unei echipe care să facă acest lucru nu pentru bani, ci din pasiune. Concepem un site, găsim sponsori pentru site. Gândim un “Turism Info” modern, mai tânăr, nu ca cel din centru. Avem tot timpul în gând că începem să promovăm regiunea mai ales şi, în primul rand, pe locuitorii din regiune, să ştie ei mai întâi ce au, să fie mândri de zona lor, le naştem dorinţa de a promova ei înşişi ce au în zonă. Pe baza asta putem promova şi Dracula, că avem ce arăta şi în jur. Probabil se poate inventa un traseu Dracula prin zonă unde să deviem turiştii să vadă şi altceva. Dacă funcţionează asta, eventual se nasc idei şi dorinţa de mai mult, poate primim suportul Guvernului pentru unele lipsuri din infrastructura locală pentru că infrastructura naţională nu o putem influenţa într-un stat atât de centralizat. Din păcate, turismul internaţional şi turiştii străini care doriţi să vină, depind din infrastructura internaţională.

Culegerea şi deschiderea punctelor de interes, mai ales scoterea lor din a anonimat şi publicarea tuturor obiectivelor şi posibilităţilor de petrecere a timpului liber în primul rand pentru oamenii din judeţ. Cred că acest lucru se poate face fără mulţi bani dacă e implicată şi media online.

Walter Born

33 comentarii

  • Da.este corect ce ati spus aici dl Born. Sa speram ca intr-o zi va fi bine. Si eu am ceva idei si actiuniin turism(dar la nivel mai mic). Dar……..asta e ! Inca odata felicitari ptr. gindirea dvs. Si cum am mai spus sa spetam ca intr-o zi va fi mai bine.

  • Energie consumata in van.
    Indiferent cati turisti romani si straini ar atrage punerea in practica a ideilor si solutiilor propuse, de imbogatit tot proprietarii zonelor respective vor ramane s-o faca.
    Daca sunt privati, nu vor plati impozite spre stat – cum o fac si-acum sub forma unor megaevaziuni fiscale la nivel national – iar daca o vor face, sumele colectate se vor dirija, de catre autoritatile locale alese democratic, inspre festivaluri de folclor.
    Daca statul e beneficiarul avalansei de turisti, tocmai am scris ce va face cu banii.
    Ceea ce inseamna ca, indiferent de numarul celor care tranziteaza judetul pentru excursii scurte sau lungi, cu scopul de a si cheltui bani ( germanii sunt destul de stransi la punga ) singura mea realizare, cel care postez acum, va fi ca mi se ofera posibilitatea vizionarii unor fotografii deosebite.
    Pe care la pot face personal.
    Si-atunci, pentru ce ?

    • Pentru ce? Pentru a imbunatati mediu ambient in care traim. Nu neaprat pentru profit si nici macar pentru turisti de exteriorul regiuni. Pentru noi care traim aici sa simtim pentru ce rezistam si pentru ca sa stim ca merita sa stai. Si ce are daca unul sau alta sa imbogatatesc prin ideile altorar? Conteaza ansamblu si cei care profita creaza locuri de munca samd. daca neparat trebuie vorbit de profit.
      Cel mai mare profit care poti sa ai oricum este cel de satisfactia si placere sa traiesti intro zona imbogatita de mama naturi si diversitate asa cum o avem. Mie imi a durut la degetele de mult sa scriu asta mai ales cind vad cum peisajul est atit de frumosa si sa pare ca nu este pus in valoare, nu este apreciata, de cit de la cei care arunca Pet-uri in ea.
      Trebuie schimbare si pastrare la un loc.

    • Ce sa faci ? Natura s-ar descurca mai bine fara noi si proiectele noastre.
      Cand oamenii am aparut, era aici si va ramane dincolo de noi.
      Mama natura.
      In concluzie, v-ati romanizat.

    • Da, sunt, intr-un fel romantic, naiv si si roman, daca imi acordati onoarea 🙂
      Iar si la al doila, va dau dreptate. Natura sa descurca si fara noi. Sunt convins ca noi ne vom autodesfiinta candva ca si specie si clipa asta in care am locuit planeta asta va fi uitata.
      Pana atunci merita sa incercam macar norocul sa fim mai buni, sa simtim viata si sensul ei, fiecare cum crede si sa murim cu constienta impacata. Pur egoist cum suntem sunt convins ca fiecare om doreste sa nu traiasca fara sens. Unii cu religia sau etica si altii cu profit.

    • Domnule Born, nu ma convingeti c-ati venit in Romania pentru a promova turismul. Afacerea pe care o derulati in tara noastra e cu muuuuuuult mai profitabila decat la dumneavostra in Germania. Cand trageti linie, totul se raporteaza la mana de lucru ieftina. Asta o dovedesc toti cei care initiaza proiecte fie ca sunt firme mici, fie ca sun mijlocii sau mari, fie ca sunt germani sau de alta nationalitate.
      Puteti sa-mi povestiti de umilinta romanilor de-a lungul secolelor, de mana intinsa, mai nou camuflata de un patriotism desantat, aproape de neinteles intr-o lume pe cale de globalizare asa cum o trambiteaza marile puteri economice, dar nicidecum de beneficiile turismului pentru romani.
      Turismul ecologic, protector al naturii – ca, pana la urma, asta dorim – nu tine de banda de asfalt intinsa pana in mijlocul lacului de la Colibita ( un articol foarte bine punctat de Cristiana Sabau in care ati sesizat cine sunt baneficiarii directi ai proiectelor derulate ) ci doar de educatie celor care primesc vizitatori si cei care cutreiera tara.
      Ne construim cabana din salariul de bugetar, tip vila confort lux cu 12 camere, langa baraj si pe urma votam ca banii europeni sa mearga inspre diguiri contra alunecarilor de teren si sosea moderna ca sa nu petrecem mult timp in service.
      Marii scriitori n-au scris briliant folosind stilouri cu penita de aur, cunoasteti asta banuiesc.
      Printul Charles se simte teribil la noi.

    • Cum pentru ce? Promovarea turismului se reflecta in nivelul de trai al fiecaruia dintre noi. Puzderii de turisti in BN inseamna beneficii pentru primarie/anul trecut Sibiul a incasat 2.000.000 RON din taxa de turism. De ce nu am putea si noi?
      De la cel care vulcanizeaza pana de cauciuc si pana la boulangeria din coltul strazii unde se vand scoverzi, toata lumea ar fi in castig.

    • Stiu. Neamul Becali, Nastase, Hrebenciuc, si altii ca ei traiesc bine doar fiindca turismul e in floare.
      Sa n-o uit pe Elena Udrea, fosta Cocos.
      Va rog, fara nuantari gresite.
      In toata lumea, se va gasi unul mai sarac decat altul si altul mai bogat decat unul. Nivelul de trai al societatii nu se exprima in termeni de turism. Declansati o discutie fara rost. Tari cu turism exigent si de inalta tinuta au somaj, si saracie lucie. Vezi cazul Spaniei, al Greciei ori al Italiei.
      Fara sa mai amintesc de Cuba.
      Nemtii de bine ce o duc, transformati in roboti, ies din casa pentru turism doar la pensie si atunci cheltuind max. 25 de europe zi ( e o constatare facuta de experti ).
      Vad aici ca e cineva care lauda relieful Romaniei. In toata lumea exita minuni ale naturii. Mai mult ca sigur,nu suntem in top 10.
      In orice caz, discutia cu dumneavoastra e ok – spre deosebire de impielitati deghizati care provin din cei 15.000 de specialisti ai lui Constantinescu, ascunsi pe net…

    • Să știți că suntem în top 10.
      Potențialul turistic al României este enorm. Nu vă gândiți la relief, ca la o alternanță peisagistică, ne bat elvețienii la capitolul ăsta. Dar elementele de atractivitate turistică sunt atât de diverse, și plasate atât de omogen, încât suntem într-un top 10. De la izvoare minerale/doar francezii au mai multe ca noi/ și până la deltă, avem de toate.
      România stă pe un sac cu galbeni.
      Grecii au omogenitate în obiectivele turistice. Turism religios, turism de relaxare, turism cultural. Punct.
      Egiptenii au, tot așa, trei elemente.
      Noi îi rupem. Mii de peșteri, lanțuri de munți, cetăți săsești, saline, delta, litoral foarte variat (cunoscătorii știu că litoralul nu e același la Vama Veche ca și la Mamaia). Sunt destule de văzut. Problema e că toate acestea sunt conectate de două alte ramuri care trebuie urgent refăcute. Serviciile turistice secundare, adică cele de cazare și masă, și infrastructura rutieră.

    • Nu altceva zic si eu, potential mare, nefolosit si mai rau, in mare parte nestiut nici macar de localnici. Hai sa vorbim de pesteri de exemplu. Ultima data cind eu am ajuns in zona pesterii, cea faimoasa si mare, nici nu era un semn, un panou de informare, doar o chestie de interdictie de access. Pe urma mi sa spus ca trebuie luat legatura cu un anume popa care, nu stiu unde locuieste, sau mi sa spus ca mi sa face legatura etc. Adica pesterea aia este un secret, la care trebuie sa conosti pe cineva ca sa afli cum si ce. Asa este cu mai multe obiective cu POTENTIAL si cred ca asta trebuie sa ia sfirsit o data cu epoca de secrete.
      Topuri nu ma intereseaza si poti fi in top 10 la manele daca crezi ca te reprezinta.
      Oricare tara poate sa faca topuri, atsea sint pentru omeni simpli care gindesc in categorie simple. Nun ma asteptam sa aud asa ceva de la dnl SDLM 🙂
      Deocamdata raman la idei expuse in text editat si cred ca cheia ar fi sa se pun in miscare mai multi la o simpla adunare de idei, exact asa cum a propus dnl Dobra. Indiferent de rezultatul, care papte fi doar pozitif. Vedeti o din punctul de veder asta ca nu va fi rau, indiferent cum va fi modificat tactica de promovare a regiuni, ca practic acum mie mi sa pare ca este inexistent sau cel putin necoordonat si amatorist.

    • Nu sa poate rezolva toate problemele cu o singura actuine. Nu trebuie sa fim intrun top nu stiu unde. Sentimentul de ” a casa” o are fiecare om in alt loc. Acollo are el de nevoie in primul plan nevoie sa se simte bine.
      Nu imi plac, cu tot ca folosesc si eu, generalisme, genul neamtul lucreaza ca robot, merge in vacante doar cind iese in pensie, cheltuie doar nu stiu cit sau romanul fure, e neserios si lenes, pentru nu sint argumente ci este defaimare si denigrare de a ascunde nestinta de cauza.
      Actiunea de care a pornit articolul, de altfel editat si corigat de Cristiana Sabau, venea de la tematica promovarea regiuni initiat de domnul Dobra si in stilul nemtesc m-am gindit doar la asta. Nu am avut in gind sa rezolv toate problemele regiuni si nici a Romaniei.
      Putem continua discutia daca incercam sa ne tinem la subiect, fara sa incepem sa denigram pe cei cu care vorbim?

    • Traiesc de peste 50 de ani in Bistrita si n-am vazut, desi e un oras cu radacini sasesti, turisti germani decat foarte tineri ( probabil elevi voluntari la TasuleasaSocial ori studenti in vacanta ) si grupuri de pensionari. Asta nu e denigrare, e adevar. Luati condica de prezenta de la Coroana de Aur si Castel Dracula si convingeti-va singur.
      Fara jeep nu se ia nimeni in piept cu muntele. Pana la urma asta e turism, salbaticia traversata fara cabina teleferica si senzatiile oferite de supravietuire.
      Nu serviciile de 5 margarete.
      Nu sunt generalisme.
      Asta se intampla si-n Ungaria.
      Turisti tineri peste tot fara pretentii parlamentaresti.

    • Explicasem si explicit ce adica este denigare. Sa reduci un popor la doua trei adjective. Atit. Nemti nu „sint asa” cum nici Romani nu ” sint asa”
      Sigur nu vedeti turisti germani, de cit daca apar in grupuri de sasi pensionari cu autobuz sau alti care sint vizibil „altfel” intrun fel.
      Cei care calatoresc individual sau singur nici nu aveti cum sa le remarcati, pentru ca nu sint vizibil altfel de cit localnici. Eu foarte des remarc uni la Kaufland la cumparaturi, turisti, germani printre altele. Aici este gresala lafel cum in orasele mari din Europa sa spun ca Romani ar fi toti la cersit. De aici vazut, si sunt convins ca imi veti da dreptate, sint mult mai multi romani acollo muncind cinstit de cit cei vizibili la cersit. Doar ca din gresala, cei vizibili creaza imagina.
      Si in punctul asta omeni sint lafel, si aici, si acollo. Fac gresala sa judece dupa aparenta, dupa ce este vizibil.

    • A, si pentru ca sa se schimbe chestia cu jeepul la munte cum spuneti dvs trebuie motivati si celelalti fara asemenea vehicole ca sa poate daca vrei si sa le acorzi atentie si sa le dai informatie, cea ce este tematica aici.

  • Da aveti mare dreptate domnule Born,trebuie sa facem ceva ca sa crestem numarul de locuri de munca iar prin TURISM se poate conserva Natura .Totul trebuie gandit in detaliu pentru ca sunt milioane de locuitori in lume care ar dori sa aiba ce avem noi ,adica locuri unde se poate respira ,consuma hrana ecologica si unde sa poate participa activ la unele mici activitati din pensiunile mici.Turistul ar putea avea vacante de neuitat departe de zgomotul urban.Intr-adevar va fi multa munca sa urnesti romanul ca sa-l faci sa vada ca poate prospera si in tara lui ,greu pana cand din fiecare comunitate se vor ridica 2-3 deschizatori de drum, iar restul va veni de la sine pentru ca romanul cand vede succesul vecinului se pune in miscare.Iar cand cei plecati in alte colturi ale lumii vor reveni si vor aplica ceea ce au deprins ,vom avea si CALITATE a turismului.Stiu mi-am permis sa visez putin DAR ,stiu ca este un vis care poate deveni realitate cu conditia sa VREM SA NE TREZIM.Poate depindem si de mai marii comunitatilor care in isteria de acaparare a tot si toate pot impiedica progresul,acestia ar putea gandi unele facilitati la impozite si taxe pentru cei care ar dori sa se implice.

  • matacritica, gandesti simplist… nu te ocupa de lucruri care te depasesc. Daca ai eradica evaziunea complet, ar disparea toate firmele mici si sute de mii de oameni ar ramane someri. Statul nu este foarte preocupat de evaziune, pentru ca stie ca oricum incaseaza jumatate de banii negri, sub forma de tva, accize si diferite impozite si taxe. E un fel de lasa-ma sa te las. Statul pierde doar daca scoti banii fraudulos din tara, dar daca ii cheltui pe produse supra-accizate (combustibili, alcool, tigari) oricum isi ia partea leului. Tu doar ai impresia ca ai fentat statul, banii tai pana la urma tot la stat ajung, sub o forma sau alta.

    • Ba, ghezi, cel putin nu gandesc ilogic. Am scris ceva despre stoparea evaziunii ? Iesi degraba din fundul iepii.

    • Nu gandesti ilogic, nu gandesti deloc 🙂 chiar nu pot sa cred ca cineva poate fi atat de limitat in gandire cum esti tu, nu vezi mai departe de curtea vecinului. Ti-as fi explicat mai pe larg mecanismele micro- si macroeconomice, dar n-ai intelege nimic. Tu esti exemplul perfect de mioritic, din cauza celor ca tine a ajuns tara asta asa cum a ajuns. Limbajul te tradeaza. Te las in continuare sa te concentrezi pe capra vecinului. Respecte.

  • Fa un efort si explica, microspecialistule in macroeconomie !
    Ce spune neamtul si ce-ai priceput…
    Vezi de ghezisul tau.

  • la urma daca am promova putin locurile pe care le cunoastem,sa le adunam toate la un singur centru (pus la dispozitie de primarie),dar care sa fie valabi nu doar de forma…sa fie luata in serios aceasta miscare.Se poate apela si la scolile sau universitatile din judet care sunt cu profile istorice sau geografice.
    Trebuie doar putin interes pentru toate….

  • eu am invatat ceva….daca te gandesti sa faci ceva in Romania ,in judet,intodeauna o sa fie cineva care sa iti ”taie aripile”…domnule Walter eu apreciez ideea dumneavoastra si sper sa se poate pune in aplicare la modul cel mai serios!

  • Fără să am vreo cunoștiință sau preocupare despre turism îmi permit să apreciez acest articol o analiză pertinentă și de bun simț. Fără să fie o tratare exhaustivă, consider o referință necesară pentru cei care au atribuții în acest domeniu. Deși de 18 ani aici, domnul Walter Born nu a uitat despre rigoarea germană. Felicitări.

  • @Sarr de la Marsa, tocmai ce-am vizionat ” Romania, te iubesc ! ” la postul tv proamerican. N-as fi putut da detalii, mai bune, asa cumau facut-o ei legate de traficul de influenta politica in cazul statiunilor, indiferent daca este vorba de turism de vacanta, balnear, de nisa ( airsoft ) ori, la limita, sexual.
    Sa nu uitam de neoturismul dentar, care nu poate fi contestat.
    O buna parte dintre europeni vin in Romania pentru un raport scazut pret/calitate.
    Strainii sunt sfatuiti sa vina in Romania, deoarece perioada care le ramane libera, in afara tratamentelor, o pot petrece vizitand obiective turistice.
    Revenind la emisiune, s-au prezentat acolo interesele celor care fac lobby in cazul fondurilor europene, mizeria umana care se aplica, tupeul celor care, prin spagi, ajung sa beneficieze de aceste tratamente ( ironic, nu ? ) preferentiale.
    Cand aud de parlamentari care sustin turismul, nu ma pot gandi decat la degradarea in care au ajuns statiunile,privatii de langa ele si toata evaziunea fiscala care rezulta de-acolo.
    Cat despre locul nostru in lume ca potential turistic, nu o spuneti doar ca sa ne aminteasca de reclamele ceausiste. Apropo de pesteri: macar de-ar fi deschise vizitatorilor….
    @Walter Born: un neamt cheltuie intr-o vacanta turistica in Romania, in medie, 300-400 de euro.
    Am impartit suma la 12-15 zile, sa nu fie o vacanta pe fuga, astfel ca rezultatul a fost de 25 euro pe zi.
    Turistii germani care vin în vacante in Romania se intorc cu mare parte din bani necheltuiti, pentru ca infrastructura de agrement lipseste, iar hotelierii nu au programe interactive care sa-i tina pe clienti in restaurante, a declarat Toni Messerschmidt, proprietarul unei agentii germane.
    Messerschmidt spune ca germanii se intorc cu banii din vacanta pe care o petrec in Romania si ca, in medie, cheltuiesc 3-400 de euro, aproape toti pe mancare si bautura.
    Unde sunt minunile domnului Sarr de la Marsa pe care le-ar putea vizita, evident, contra cost doar numai ca aceasta suma sa creasca ?
    Ori turismul inseamna doar stat in camera de hotel ?!?
    Parere personala subiectiva: turistii nemtii cheltuie peste tot in lume aceeasi suma.
    Intrebat cum vad turistii germani vacanta în Romania: Nu exista programe de agrement sau suveniruri cu specific national, dar sunt hoti si cersetori.
    Ei, chiar asa ?

    De-aici era si intrebarea primului comentariu: „De ce si, mai ales, pentru cine ?”
    Replica ar semana foarte bine cu raspunsul consilierului la intrebarea legata de fondurile europene primite pentru promovarea namolului sapropelic de la Techirghiol: ” Si, cum il promovati ? ”
    Il scriu cu litere mari fiindca merita:
    ” CHIAR NU STIU ! „

    • Am vazut si eu aseara investigatiile facute de protv si am ajuns la concluzia ca in toate posturile unde trebuie promovata imaginea ROMANIEI sunt oameni nepregatiti ca sa nu zic pros–,tocmai de aceea ar trebui ca atunci cand se dau „concursuri” sa castige cei mai buni ,doar asa se vor putea salva obiectivele turistice ajunse la ruina din cauza incompetentei si a lipsei de interes din partea autoritatilor.Sunt sigura ca ,daca ar fi iesit profit fara munca ,turismul ar fi fost in floare la aceasta ora.Dar din pacate in acest domeniu orice greseala este penalizata scump de turistii platitori,aici nu se iau in calcul pensionarii care merg la tratament 18 zile, fiindca ei se multumesc cu putin si accepta umilinte gen cazare in camera fara curent sau in cladiri galagiooase unde roiesc muncitorii care se ocupa de reabilitare ,in loc sa ceara calitate .In concluzie pot sa va spun ca :Turismul religios cu circuit inchis MERGE .Stiti de ce?Pentru ca au oameni pregatiti ,sunt interesati sa faca incasari ,isi vand produsele lor ,se dezvolta continuu pentru ca vor mai mult,au site-uri care fac reclama si un mare avantaj NU este platitor de taxe si impozite.

  • Iar, si totusi, dnl Metacritica, sa pare ca sinteti axati pe turisti externi pe cind eu intro buna parte de expunere am zis in sensul ca „pana nu conoste localnic ce are si nu stie sa promoveze co-cetetienilor sai, nu putem nici sa vizam la tristi din afara.”
    Sau cu alte cuvinte, daca nu sti unde locuiesti sau ce ai, cum sa o explici la celelalti?
    Mai departe, daca situatia este deplorabila si nu avem buget, atunci hai sa vedem ce avem, facem un inventariat si incercam sa promovam ce este.
    Fiti mai optimist si cin veti vedea lista, veti fi mai vesel.
    Altceva este ca nu putem sa ne uitam doar la statistici aparute de la TUI sau alte alea. Ca vin si, paraca am zis de 3 ori, turisti individuali. Cei care ne viziteaza de exemplu pe noi pot veni cam 5 ani la rind cite o saptamana fara sa le am fi aratat tot ce ar fi existent si in stare cum este. Si asta fara activitati extraordinare si organizate.
    Sa stit ca uni chiar vin doar sa vada un cimp fara garduri, o pasune cu flori multe sau sa culege ciuperci sau alte fructe de padure. Va spun eu ca doar din punctul de vedere natural Romania poate concura cu munti alpi si din Elvetia.
    Doar sa incepem odata NOI, care traim aici, sa o pretuim.
    Agenda mea nu este mai mult de cit sa incepem de la punctul zero, cu noi, aici, cu ce este si cu mijloce care avem.
    Eu sunt de parere ca nu trebuie nici bani pana la urma de cit passiune si dorinta de ar face mai mult de cit sa produca vorbe si sa spune ca „nu sa poate”. Sa poate, va spun eu.

    • Domnule Born, am sa va spun pe sleau. Turismul in Romania se poate scoate din impas doar cu ajutorul strainilor. Uitati-va la veniturile a 70% dintre romani si veti constata, cu bucurie sau cu amaraciune, ca abia isi traiesc viata impreuna cu cei dragi.
      Spun cu bucurie fiindca multi „intreprinzatori particulari” profita de asta.
      Ei nu-si permit decat minivacante in hoteluri cu servicii de joasa calitate sau, varianta des intalnita, isi amana de pe un an pe altul toate visurile. Cei care au bani de facut si sustinut turismul in Romania alearga in alte state, chiar daca va amagiti ca tinem piept Elvetiei la capitolul montan.
      Priviti-le fotografiile de pe facebook postate cu falosenie. Admirati-l pe primarul Bistritei care ne tromboneste cu partia de schi, in timp ce el isi face anual bagajele pentru a sustine turismul din Austria.
      Nici nu va-nchipuiti ce sume enorme cheltuie turistii romani pentru sejururi in alte tari, ce risipa de euro fac rusii !
      Simplist gandind, vorba lui ghezi, avem nevoie de una sau doua generatii cu adevarat de sacrificiu.
      Nimeni nu se sacrifica in Romania, oricat s-ar prinde de fund si-ar sari in sus, fiindca Herodot ne cataloga astfel:
      “Geţii sunt cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci. După indieni, neamul tracilor este cel mai mare; dacă ar avea o singură conducere şi ar fi uniţi în cuget, ei ar fi, după părerea mea, de neînfrânt. Dar unirea lor e cu neputinţă şi nu-i chip să se înfăptuiască, de aceea sunt ei slabi. La ei, la traci, trândăvia este un lucru foarte ales, în vreme ce munca câmpului e îndeletnicirea cea mai umilitoare; a trăi de pe urma jafului este pentru ei cel mai frumos fel de viaţă. La traci există următoarea rânduială: îşi vând copiii pentru a fi duşi peste hotare”.
      A te sacrifica pentru generatiile urmatoare inseamna sa fii german iesit din cel de-aldoilea razboi mondial.
      Sa nu te conduca, prin viata, filozofii de genul „Traieste fragil clipa !” ori „Daca esti prost cu adevarat, ne poti purta adidasii Torsion !”

    • Specificati va rog si cum straini (adica alti…cine?) sa salveze turism aici asa cum spuneti?
      Eu cred ca sintem foarte aproape, doar ca eu asi fi dispus sa incep de jos si dvs mai asteptati pe alti sa rezolva de la A la Z si nu vreti sa faceti primi pasi.
      Iar cind vin acel „alti” le spuneti din nou ca nu sa poate. Asa inteleg eu mesajul dvs. Oare am inteles bine?
      Eu vorbesc mai ales de idea de a arata celor care traiesc aici ce poti face si cu putin si fara bani. Dar ma rog, poate asa ceva nu se vrea cind nu poti sa te lauzi ce priveliste ai vazut daca nu a costat nimic sau daca nu ai creat venit cuiva. Ca poate valorile sint strimbe si nu conteaza daca nu cheltuiesti multi bani.

    • Chiar nu intelegeti. Nu vreau sa devenim ca americanii, prin transformarea excesiva a zonelor turistice, vrajiti – sa zicem – de fanul bulgaresc.
      Dupa ce si-au invadat suprafetele contracost acum le fac zone protejate.

    • Ciudat este ca nu raspundeti la intrebari si imi intorceti cuvintele in gura. Astept raspuns la intrebare cum „Turismul in Romania se poate scoate din impas doar cu ajutorul strainilor” ? Dva ati ropus o si asi dori sa inteleg cine si cum va ginditi asta sa se intimple si dupa ultimul mesaj a dvs, si de ce ca practic nu doriti nicio dezvoltare in nicio directie sa pare.
      Unde am zis ceva despre dezvoltarea excesiva? Dimpotriva vorbeam de o dezvotare sanatoasa care incepe cu stima de sine daca doriti alte cuvinte.
      Scuze ca am impresia ca dvs criticati orice doar ca sa fiti in ton cu denumirea anonima care v-ati dat 🙂

  • Primariile nu se implica, la sate , in primarii sunt tarani ( in sensul peiorativ sau marlani- jigodii – cum e mai bine spus ), inculti , smecheri, perfizi la rang de arta, vulgari, sarlatani care-si vaneza propriul scop de a-si imbogati familia: ranjesc vulgar cu dintii nespalati si cleiosi daca le propui ceva, daca le spui ca in sat exista un tumul roman care ar tr evidentiat, ca ar trebui revazuta istoria satului, tiparita, imaginile sa devina carti postale, casele traditionale conservate si interzis a se construi maldarele de ciment in vatra satului, bitumul pe drumuri de tara cand albia raului musteste de pietre in nuante diferite ce asteapta sa astearna covor pe ulitele satesti . Rusine de un miliard de ori, dati afara escrocii din primariile satesti, aduceti oameni scoliti, am inteles ca exista disciplina Etnografie in facultati, aduceti primari din randurile acestor studenti daca sunt bine pregatiti , au frecventat cursurile si nu la fara frecventa, pe cunostinetele parintilor, doamne pe spinarea sotului etc

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.