Fiindcă pregătirile pentru sărbătorile de iarnă sunt în toi, vineri la prânz, pe pietonalul Liviu Rebreanu, s-a deschis Târgul de Crăciun organizat de Primăria municipiului Bistriţa.
Artizani şi meşteri populari din judeţ şi numai expun costume populare, ţesături, ceramică, icoane, diverse obiecte tradiţionale, accesorii ornamentale şi podoabe realizate manual.
Mai puteţi găsi la standuri suc de mere Alma produs în Bistriţa, miere de toate felurile, lumânărele diverse, articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte, ba chiar şi murături sau zacuscă în cazul în care n-aţi apucat să vă puneţi pentru iarnă.
Dacă tot daţi un tur de centru, vă puteţi încălzi cu un pahar de vin sau ţuică fiartă şi vă puteţi potoli pofta de ceva bun cu vată de zahăr, kurtos kolacs sau turtă dulce.
Târgul de Crăciun este şi gazda interpreţilor şi ansamblurilor Centrului Cultural Municipal „George Coşbuc”, care vor colinda lângă bradul împodobit în fiecare seară începând cu ora 17.00.
Pentru că în curând vine Moşul, o vizită la Târgul de Crăciun din centrul istoric s-ar putea dovedi inspirată. Târgul e deschis până duminică inclusiv.
Mai multe imagini de la târg aici!
Adaugă comentariu