Social

Curg reclamațiile din partea năsăudenilor din blocuri încălzite iarna cu lemne

Blocurile din Năsăud care sunt încălzite iarna cu lemne sunt pline adesea de fum din cauza faptului că acesta este evacuat, de unii locatari, prin gurile de aerisire ale imobilului. Pompierii sunt asaltați în fiecare an de reclamații.

”Pe baza petițiilor, am organizat o întâlnire cu președinții asociațiilor de proprietari din Năsăud, întâlnire la care au participat 90% dintre ei. Sunt improvizații în ce privește folosirea aerisirii pentru evacuarea fumului. Există riscul de intoxicare cu monoxid de carbon. La momentul respectiv au participat și reprezentanții administrației din Năsăud, mai ales că vorbim, în anumite situații punctuale, de familii cu posibilități materiale reduse. Noi însă nu vom lăsa situația de izbeliște și vom insista cerând autorităților locale și președinților de asociații de proprietari să nu ignore aceste aspecte. Reprezentanții ISU vor fi acolo și vor continua activitățile informative. Sperăm ca lucrurile să înceapă să se miște. Fiind vorba de locuințe colective trebuie să existe acordul tuturor (pentru rezolvarea problemei -n.r.). Nu e suficient ca pe un palier 4 să fie de acord, iar al 5-lea să nu vrea. Trebuie convinși cu toții pentru că vorbim de proprietatea care trebuie respectată, dar și de siguranța tuturor celor care locuiesc acolo”, a spus Marius Rus, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița, într-o conferință de presă.

Potrivit acestuia, inspecția de prevenire, împreună cu SVSU a făcut activități de prevenire la Năsăud. Acolo unde s-au găsit coșuri de fum necorespunzătoare au fost sesizați proprietarii în vederea remedierii acestei probleme.

În fapt, aerisirile din blocuri sunt folosite pe post de coșuri de fum.

În județul Bistrița-Năsăud doar 48 de localități sunt alimentate cu gaz.

Ca să ducă gazul în comunele lor, mai multe administrații și-au pregătit documente sau au făcut asocieri interjudețene, cum ar fi Asocierea Dumitra- Zagra, Nimigea şi  Chiuza cu 4300 de gospodarii, apoi de cea de pe  Valea Sălăuţei, cu Salva, Runcu Salvei, Coşbuc, Telciu şi Romuli cu 3800 gospodării, respectiv  cea de pe Valea Someşului, între Rebrişoara, Feldru şi Rebra cu 3700 de gospodării. Acestea ar urma să primească în total peste 187 de milioane de lei.

Etichete

1 comentariu

  • Sunt mulți care și-a băgat gaz și pe urmă ventilația din apartament am băgat-o în coșurile de fum care au fost acolo din totdeauna!
    Clar ca atunci când faci foc,fumul intră pe aerisire în băi camere etc
    Cunosc caz concret între etajul 1(sobă pe lemne) și etajul 3(centrala pe gaz,și aerisirile în hornet)
    Cei care au făcut aceste “improvizații” cred ca au fost conștienți ca fumul le intră în casa

    3
    6
Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.