Actualitate

Cursuri gratuite pentru femeile din Bistriţa-Năsăud interesate să devină bone calificate

Fundaţia Romanian Angel Appeal, în parteneriat cu Ministerul Muncii, invită femeile şomere sau fără ocupaţie, inclusiv eleve, studente sau pensionare, să se înscrie la cursurile de calificare gratuite care se vor organiza în Bistriţa-Năsăud în cadrul ”Şcolii Bonelor”, cel mai amplu program de calificare în ocupaţia de baby-sitter din România.

Persoanele interesate pot depune dosarele de înscriere la DGASPC Bistriţa-Năsăud (str. Sucevei, nr. 1-3, etaj 2, camera 40, Biroul adopţii şi post adopţii. Persoana de contact: Maria Mirela Sângeorzan, tel: 0263 – 230 502) şi la Grădiniţa cu program prelungit nr. 1 din Sîngeorz-Băi (str. Teilor nr.1. Persoana de contact: Daniela Vrănău, tel: 0263 – 370 798).

Cursurile Şcolii Bonelor au la bază cea mai complexă programă de formare, cu 360 de ore de pregătire teoretică şi practică. Viitoarele bone calificate vor învăţa despre dezvoltarea fizică a copilului, disciplinarea pozitivă, gestionarea emoţiilor copiilor, gestionarea situaţiilor de criză, dar şi despre alimentaţia adecvată vârstelor copilului, rolul jocului în dezvoltarea acestuia şi, foarte important pentru o bonă profesionistă, tehnici de acordare a primului-ajutor.

Şcoala Bonelor a fost înfiinţată în cadrul programului cu finanţare europeană „Femei pentru femei – Program naţional de calificare şi acreditare a femeilor în ocupaţia de baby-sitter”. Fundaţia Romanian Angel Appeal (RAA) şi partenerul său – Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice – Direcţia Protecţia Copilului – au conceput acest proiect pentru a veni atât în sprijinul femeilor şomere sau fără ocupaţie, cât şi în sprijinul femeilor care au copii şi care, din cauza numărului insuficient de locuri în creşe şi grădiniţe, sunt nevoite să apeleze la bone fără calificare. Proiectul “Femei pentru femei” urmăreşte standardizarea modelului de formare profesională în vederea constituirii unei reţele naţionale de bone acreditate şi calificate să ofere servicii alternative sau complementare de îngrijire a copiilor pe timpul zilei.

Anul trecut, peste 550 de femei din Bucureşti si din judeţele Ilfov, Bacău, Neamţ, Suceava, Botoşani şi Vaslui au absolvit cursurile Şcolii bonelor, iar 700 de femei din alte 11 judeţe se pregătesc pentru a deveni bone profesioniste.

Cursurile sunt gratuite, acreditate de Autoritatea Naţionala pentru Calificări, iar diplomele sunt recunoscute în toate ţările Uniunii Europene. Înscrierile se fac în perioada 7 februarie – 15 martie 2013, se arată într-un comunicat al managerului de proiect, Silvia Asandi.

Informaţiile despre criteriile care trebuie îndeplinite pentru înscriere şi documentele necesare sunt publicate pe scoalabonelor.ro.

Foto: scoalabonelor.ro

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.