Social

Curtea de Apel Cluj a stabilit o pedeapsă mai aspră pentru Gabriel Rus din Târlișua

Curtea de Apel Cluj a decis agravarea pedepsei pentru Gabriel Rus, găsit vinovat pentru uciderea din culpă a taximetristului Claudiu Zegrean. Rus a primit o pedeapsă de 5 ani și două luni de închisoare în regim de detenție, scrie stridinbeclean.ro.

Potrivit sursei citate, familia taximetristului Claudiu Zegrean a câștigat la Curtea de Apel Cluj apelul pe care l-au făcut în urma deciziei judecătorilor din Beclean care au decis anul trecut că șoferul Gabriel Rus trebuie să stea după gratii doi ani și 7 luni, pentru ucidere din culpă.

Pedeapsa li s-a părut mică, așa că oamenii au făcut apel mai departe, iar magistrații clujeni au decis miercuri, 20 februarie, că familia are dreptate.

“Dumnezeu nu doarme”, a transmis Natalia Zegrean, sora taximetristului Claudiu Zegrean, decedat în timp ce se afla în timpul serviciului, ducând trei pasageri spre destinație, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în data de 1 octombrie 2017.

Asadar, Gabriel Rus s-a ales cu agravarea pedepsei, primind în final o pedeapsă de 5 ani și două luni de închisoare în regim de detenție, din care i se va scădea perioada în care a fost reținut, din data de 1 octombrie 2017, până azi.

“Condamnă pe inculpatul R. G., pentru săvârşirea infracţiunilor de: – ucidere din culpă prev. de art. 192 alin. 1 şi 2 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală, la pedeapsa de 4 ani închisoare. – vătămare corporală din culpă prev. de art. 196 alin. 1, 3 şi 4 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod de procedură penală, la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare. – conducerea unui vehicul sub influen?a alcoolului sau a altor substan?e prev. de art. 336 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, la pedeapsa de 2 ani închisoare. Constată că infracţiunile sus menţionate au fost comise sub forma concursului real și formal prev. de art. 38 alin. 1 și 2 Cod penal.În baza disp. art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, la care adaugă un spor de o treime din celelalte pedepse (1 an şi 2 luni închisoare), astfel că aplică inculpatului pedeapsa finală de 5 ani şi 2 luni închisoare, în regim de detenție”.

După aflarea veștii, Gabriel Rus a scris:

Reamintim că un tânăr de 22 de ani, Claudiu Zegrean, şofer de taxi, a murit în octombrie 2017, iar alte trei persoane au fost rănite şi transportate la spital în urma unui accident petrecut la ieşirea din Beclean spre Coldău. Maşina în care se aflau cei patru a fost lovită frontal de un autoturism de teren, condus de Gabriel Rus din Târlișua.

Acuzat că șofa sub influenţa alcoolului un VW Touareg, Gabriel Rus a fost arestat o zi mai târziu.  Patru zile mai târziu a fost eliberat fiind arestat la domiciliu.

Maria Natalia Zegrean, sora taximetristului Claudiu Zegrean, decedat într-un accident rutier la Coldău în urma coliziunii cu autoturismul condus de Gabriel Rus din Târlișua, a scris pe pagina ei de Facebook un mesaj pentru acesta din urmă, unul plin de durere și revoltă.

În 30 octombrie 2018, după un an și aproape o lună de zile de la fatidicul accident, Judecătoria Beclean l-a condamnat pe Gabriel Rus la 2 ani şi 7 luni închisoare, în regim de detenție, dar familia taximestristului a contestat sentința și a obținut o pedeapsă mai aspră.

3 comentarii

  • Daca nu e si fudul, parca nu merge, in loc sa se caiasca ce mare magarie a facut, sa omori un om nu e totuna cu a omori o gaina de ex……un pic de cainta , mai pustiulica, acuma daca esti si agramat asta e, ce ne mai mira!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
    Ar trebui sa lase si faisbuku lu peste, mai mare magarie, aia il si incurajeaza in loc sa-l mustreze!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.