Actualitate

Dacă mergeți în Italia, stați în carantină 14 zile. Noi condiții pentru a intra în Grecia și Austria

ACTUALIZARE Autorităţile italiene au adoptat noi măsuri privind condiţiile de intrare pe teritoriul Italiei pentru persoanele care vin din România.

Astfel, persoanelor care sosesc în Italia şi care în ultimele 14 zile s-au aflat în România sau au tranzitat România li se aplică obligativitatea supravegherii medicale şi autoizolării pentru o perioadă de 14 zile.

Sunt exceptaţi de la această măsură membrii echipajelor mijloacelor de transport de mărfuri şi de persoane şi personalul navigant.

Măsura se aplică până la data de 31 iulie, atunci când va avea loc o reevaluare.

”Virusul nu este învins, el continuă să circule. Trebuie să fim atenţi şi prudenţi”, a declarat ministrul italian al Sănătăţii, Roberto Speranza.

Pasagerii zborurilor din România sunt primiţi în Grecia doar dacă prezintă teste negative de Covid-19, a decis sâmbătă Protecţia Civilă greacă.

Începând cu data de 28 iulie 2020, măsura prezentării unui test molecular negativ pentru infecţia cu Covid-19, prelevat cu maximum 72 ore înainte de momentul intrării pe teritoriul Greciei, se va aplica şi pentru pasagerii care sosesc pe aeroporturile din Grecia, cu zboruri dinspre România şi Bulgaria. Testele trebuie efectuate în laboratoare acreditate, iar certificatele trebuie să fie prezentate în limba engleză şi să conţină numele şi prenumele persoanei testate, precum şi seria şi numărul cărţii de identitate sau ale paşaportului persoanei respective.

Prezentarea, la frontierele aeriene, a unui certificat care să ateste rezultatul negativ al testului Covid-19 nu exclude procedura testării aleatorii şi nici completarea formularului electronic PLF/Passanger Locator Form şi prezentarea codului QR. 

În mod special, pasagerii care sosesc cu zboruri în data de 28 iulie sau 29 iulie şi care nu au avut timp să facă testul înainte de plecare vor fi testaţi la sosire pe aeroporturile din Grecia.

MAE precizează că toate condiţiile de intrare pe teritoriul Republicii Elene, pe la punctul de frontieră terestră Kulata-Promachonas, rămân neschimbate.

Austria a stabilit noi condiţii pentru accesul pe teritoriul său al persoanelor care vin din România, astfel că termenul de valabilitate a testului biologic-molecular pentru SARS-CoV-2 a fost redus de la 4 zile la 72 de ore, iar perioada de izolare la domiciliu, redusă de la 14 zile la 10 zile. Măsurile intră în vigoare începând de luni şi sunt valabile până la 30 septembrie.

Conform noilor prevederi, începând cu data de 27 iulie a.c., ora 00:00, accesul cetăţenilor români şi ai statelor membre UE provenind din România cu destinaţia Republica Austria este permis dacă deţin un test molecular negativ pentru SARS-CoV-2, nu mai vechi de 72 de ore, atestat printr-un certificat în limba germană sau engleză. În lipsa acestuia, persoanele respective şi cei cu care locuiesc împreună sunt obligaţi să se supună timp de 10 zile unei izolări la domiciliu sau într-o locaţie adecvată, imediat după intrarea în Republica Austria, ale cărei costuri trebuie suportate de către persoana în cauză. Dacă un test biologic molecular pentru SARS-CoV-2 efectuat în perioada izolării este negativ, izolarea instituită pe perioada celor 10 zile se suspendă. În situaţia în care cetăţeanul străin nu poate prezenta certificatul medical sau dovada unei cazări adecvate, autorităţile austriece nu vor permite intrarea pe teritoriul Austriei. 

Românii nu vor putea călători în scop turistic în Cipru, iar în cazul în care călătoresc în alte scopuri decât cele turistice perioada de izolare de 14 zile va fi obligatorie.

4 comentarii

  • Dar lemnul, titeiul, băncile și alte bogății din țărișoara noastră pot să intre? Ar trebui să nu se mai exporte și nici să se importe nimic din aceste țări .

    • Ce treaba are una cu alta? Tu lasi sa intre la tine in casa oameni despre care stii ca sunt sanse mari sa aiba virusul?

  • Dacă era PSD-ul la putere (au fost 25 de ani,și acum sunt prin parlament ,CCR,av.poporului.etc),era raiul pe Pământ ,aveam 1 caz ca in Coreea de Nord. Dăncilă și Carmen Dan rezolvau tot,covidul se evapora,erau mai puțini idioți. Etc

  • Intri pe dracu în carantină. La iesire ungurii te lasa sa tranzitezi, slovenii iti verifica vigneta si la intrare în Italia nu e niciun control….

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.