Actualitate

Dacian Cioloș, la Bistrița: Merg până la capăt, nu mă scoate nimeni de aici decât cu picioarele înainte

În ultima zi a campaniei de strângere de semnături pentru alegerile europarlamentare din 26 mai, președintele PLUS, fostul premier Dacian Cioloș, care deschide lista Alianței 2020 USR PLUS, a venit la Bistrița.

Dacian Cioloș a mers în Piața Decebal alături de fostul ministru al Muncii Dragoș Pâslaru și coordonatorii regionali ai PLUS și a menționat că până acum s-au strâns aproape 500.000 de semnături la nivel național, iar Bistrița-Năsăud este în top 3 pe județe, cu peste 8.500 de semnături.

Cioloș a spus că alianța țintește între 6 și 10 mandate de europarlamentar, cel mai înalt obiectiv fiind câștigarea acestor alegeri: ”Asta e ambiţia noastră. Sondajele pot varia foarte mult, şi în sus şi în jos până atunci”.

Dacian Cioloș a declarat că organizarea de către președintele României a unui referendum pe Justiție în ziua alegerilor europarlamentare ”este o oportunitate pentru români să spună ceea ce cred”. N-ar putea fi ales un moment mai bun pentru acest referendum deoarece este despre niște valori europene: un stat de drept cu o justiție independentă, bazat pe oameni cinstiți. Întrebarea va fi foarte importantă, dar mult mai importantă este decizia de a organiza acest referendum”.

Fostul premier a mai spus că este permanent atacat din zona PSD ”deoarece nu au cu ce altceva să îi sperie pe oameni”: ”M-au căutat de purici până la a treia generație, caută fiindcă sunt obișnuiți să atace, să compromită un om, să îl facă de mizerie. Mă așteptam. Până trec alegerile parlamentare din 2020 nu mă scoate nimeni de aici decât cu picioarele înainte, mă duc până la capăt, mergem până la capăt”.

El a afirmat că varianta alegerii primarilor în două tururi este o idee bună, care poate fi realizată de parlamentari, având în vedere că PNL, ALDE, USR, PMP, poate și Pro România, susțin acest proiect. El a explicat că nu a dat OUG privind alegerea primarilor atunci când era prim-ministru deoarece un astfel de proiect trebuie asumat politic în Parlament, altfel poate fi atacat.

”România ratează un moment istoric la președinția Consiliului Uniunii Europene deoarece îi avem pe oamenii aceștia la guvernare, care dau dovadă de iresponsabilitate. Doamna Dăncilă nu a mers în SUA în calitate de soție a domnului Dăncilă, ci de premier, a promis niște lucruri pe care știa că nu și le poate asuma 100%, i-a dat peste nas președintele așa cum trebuia și a venit la loc comanda, spunând că a fost o părere personală. Uite așa se decredibilizează un guvern al României, nu România. Deja se merge prea departe cu ridicolul”, a comentat Dacia Cioloș cu privire la anunțul mutării Ambasadei României în Israel de la Tel Aviv la Ierusalim.

21 comentarii

    • Mie imi place Ciolos, uitati-va bine la el, are asa o mutra de OZN-ist si nu se stie niciodata ce aduce viitorul.

  • In sfarsit avem antidot la ciuma rosie care trebuie starpita.Sa inteleaga bugetarii si pensionarii ca fara investitii si oameni competenti
    ,nu vor mai fii bani pt ei!!

  • Iata ca apar alternative in a alege oameni noi. LA VOT , ca altfel va faceti partasi la demolarea Romaniei.

  • Sunt disperati psdistii.Pe liberali (cu penalii lor)ii rezolva cu un ciolan aruncat,dar pe ardeleanul nostru nu l cumperi cum crezi tu!!!

    • Comentaciule !
      Te uiți prea mult la tv și ți s-a atrofiat neuronul (s-o fi plictisit săracul, singur, singurel).
      Până la urmă, Cioloș este un politician român, nici mai bun nici mai rău ca alții, are dreptul să se exprime (până nu i l-or lua alții ca tine), a fost Comisar european (ceea ce PSD n-a reușit până la capăt).
      Așa că funcția (gândirii) face organul (creierașul) postaciule .

    • E fain sa tot repeti poezia cretinoida a partidului de nulitati umane si generali basinosi care se cred istorici (Partidul ” Neamul Romanesc”) ?

  • ”M-au căutat de purici până la a treia generație, caută fiindcă sunt obișnuiți să atace, să compromită un om, să îl facă de mizerie” – citez acum din marele ciolos, care se da victima, atacat si facut de mizerie, dupa ce de doi ani e cu … in gura, ca slogan principal anti-psd. Ipocritule, ce dai, aia primesti.

  • Adica e publicat articolul despre icoana Ciolos la Bistrita de pe la pranz si are 900 de vizualizari, din care jumatate sunt de la pesedisti si jumatate au deschis din greseala articolul, are asta 13% in sondaje pe naiba! Om trai si om vedea dar e slabuta de tot miscarea mai baiatule…. of of

    • Lasă că-i popular Dragnea , la un live recent pe Hotnews din vreo 500 de spectatori 499 i-o băgau și i-o scoteau . Anul acesta înseamnă sfãrșitul pentru psd-alde-udmr , ilegalizare și muuuultă pușcărie inclusă .

  • Cred Ciolos a confundat Bistrita cu Costinestiul iar campania electorala cu spirala! A venit imbracat? Avea obiceiul sa fie fara si cu coronita pe cap! Ca de asa se purta la MISA!

  • Mutarea cu Israel e oportunista din partea PSD care utilizeaza toate mijloacele posibile la nivel extern ca sa-si mentina legitimitatea ca si partener de dialog si incredere pentru administratiile politice externe.
    De aceia au mers pe interese contrare cetatenilor romani(nimeni nu vrea sa se trezeasca pe o lista scurta negativa a miscarilor extremiste) si tot ceea ce intreprind e sa cumpere bunavointa americanilor si europeenilor.
    De la contracte cu armament semnate tot pe banii contribuabililor si vandute ca parteneriat strategic la rezervari prin hoteluri(vezi vizita dnei Dancila care a ales ca si loc de dormit hotelul presedintelui american Trump intrand in conflict etic). USA e slabita de conflictul intern intre cei consiliati de israelieni care se bat in a obtine concesii substantiale din partea administratiei in devafoarea dreptului international).
    Pericolul e deja acolo, Rusia capata legimitate in ochii comunitatii internationale, deoarece macar nu e ipocrita in a transa conflictele, spre deosebire de USA care pozeaza in garant al dreptului international la nivel de imagine dar cand e vorba de a-l respecta face concesii imediat amicilor de interes, ceea ce nu face decat sa intareasca ideea ca parteneriatele cu USA dureaza atat timp cat exista interesul monetar din partea americanilor .Make America Great Again s-a facut prin aplicarea unor politicii de forta din pozitii unilaterale, tactici de bussines a dlui Trump, care a eludat legile, a scapat consecintelor. E pacat, deoarece provoaca o eroziune a democratiilor pe plan international si toate avantajele obtinute sunt temporare, lumea se reconfigureaza in noi aliante, spre filozofia celor mai tari din curtea scolii.

    • Balane ce-ar fi sa-ti iei grupul de maimute sa va mutati in padure? Acolo o sa va placa traiti in mediul vostru, nu deranjati pe nimeni, nimeni nu va deranjeaza sunteti in elementul vostru. Si sa-ti spun un secret: nu ai nevoie nici de autorizatie de constructie!

Apasă aici ca să comentezi

Dă-i un răspuns lui cc Cancel

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS