Actualitate

Daniel Frăsincari (PDL), tânăr fermier finanţat cu 25.000 de euro, dar şi şef al Camerei Agricole

Daniel Florin Frăsincari este şeful Camerei Agricole Bistriţa, instituţie subordonată Consiliului Judeţean. Membru PDL, Frăsincari a fost numit în funcţie de Liviu Rusu la puţin timp după ce accesase 25.000 de euro, bani pentru instalarea tinerilor fermieri. Nu se consideră în incompatibilitate şi spune că e nevoie să ai o alternativă la jobul de la stat.

Inginerul zootehnist Daniel Florin Frăsincari conduce o instituţie despre care am aflat în urmă cu peste un an că vrea să amenajeze nişte pieţe volante la Bistriţa. Nu s-a mai întâmplat din diverse motive. Camera Agricolă Bistriţa-Năsăud are însă activitate. Face proiecte pentru fermieri şi încasează bani de la beneficiari. De exemplu, pentru instalarea tinerilor fermieri, percepe o taxă de 1% din valoarea fiecăruia, bani care se cuantifică la capitolul „venituri extrabugetare”. La un proiect de 40.000 de euro, aşadar se cer 400 de euro care pot fi plătiţi în patru tranşe egale.

Frăsincari, şef şi totodată tânăr fermier instalat la Livezile

Unul dintre beneficiarii de foduri europene pentru instalarea tinerilor fermieri este chiar Daniel Florin Frăsincari. Spune că şi-a făcut singur proiectul înainte să fie şef al Camerei Agricole. S-a întâmplat în 2009 când spune că a primit undă verde pentru o finanţare de 25.000 de euro de la Agenţia de Plăţi, Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) Bistriţa-Năsăud, condusă la vremea aceea de Dan Dănilă ca şi şef interimar.

„Eu mi-am elaborat proiectul în 2009, chiar înainte de a fi angajat la Camera Agricolă. Era perioada în care nu aveam serviciu şi atunci am depus un proiect personal pe Măsura 112 pentru instalarea tinerilor fermieri. Mi-au dat undă verde. Şi până atunci, şi după aceea, am reuşit să fiu un ţăran finanţat şi din fonduri europene.  Pe proiectul respectiv am făcut o fermă apicolă şi mai am şi câteva animale, vaci cu lapte pentru familie”, a spus Frăsincari.

El a  recunoscut că ştia doar lucruri teoretice despre creşterea albinelor, dar, după accesarea banilor europeni a învăţat câteva şi practice.

„Am reuşit să învăţ apicultura nu doar teoretic, ci şi practic. Sper să am o perspectivă pentru anii viitori în care sper să fiu un pic mai profesionist în ceea ce înseamnă exploatarea fermei. Eu lucrez în fermă, nu am angajaţi. Am timp liber mai puţin, dacă vreţi vă arăt şi palmele ca să vă convingeţi”, a spus şeful Camerei Agricole Bistriţa-Năsăud arătându-ne palmele vizibil însprite de munca la câmp.

„Diminiţea la şase merg la grajd, la 7.30 ajung acasă fac un duş şi vin la serviciu, la Camera Agricolă, iar seara iar merg la grajd. Am gospodăria la Livezile. E mult spus fermă. Am şase vaci cu lapte şi 50 de familii de albine. Prin proiect, am obligaţia să comercializez producţia de miere. Prin planul de afaceri am demonstrat viabilitatea afacerii”, a declarat Frăsincari, care spune însă că anul apicol 2012 a fost unul sărac.

Fondurile europene doar pentru PDL?

L-am întrebat pe Daniel Florin Frăsinari cum comentează acuzaţiile unor persoane care spun că APDRP Bistriţa-Năsăud a alocat banii europeni cu precădere unor membri PDL sau din sfera de influenţă a acestui partid ce are o reprezentantă în conducerea instituţiei în persoana Monicăi Miclea, aceştia motivând că li s-au respins proiectele pe motiv că nu ştiau că trebuie să depună cererea de aderare la o asociaţie de profil.

„E vorba de sesiunea de vară a anului trecut. Din vreo 30 de dosare pentru instalarea tinerilor fermieri depuse la APDRP au rămas doar patru spre finanţare deoarece li s-au diminuat nişte puncte din grila de selecţie pentru că, în loc de o adeverinţă pe care o elibera asociaţia, se cererea depunerea cererii de aderare la acea organizaţie avizată de Consiliul de Administraţie şi aprobată de Adunarea Generală. O astfel de cerere nu putea fi depusă în original, cel mult într-o copie fiindcă originalul rămânea la organizaţia respectivă. (…) Au fost absurdităţi, dar ce pot să vă spun este că am ajuns la autoritatea de management din Ministerul Agriculturii. Am explicat acolo că sunt anomalii cu privire atât la cerinţe, cât şi la proceduri”, a declarat Frăsincari.

Şeful Camerei Agricole a spus că ghidurile solicitantului prevăd şi lucruri absurde pe care, de-a lungul timpului, le-a semnalat de câte ori a putut.

„Ca să accesezi Măsura 112, până acum două sesiuni era nevoie să ai liceul. Mi s-a părut trasă de păr această condiţie fiindcă oamenii care au rămas să lucreze pământul în zona rurală poate că nu au depăşit zece clase. E important ca omul să aibă un nivel de instruire fiindcă trebuie să administreze ferma din punct de vedere economic, dar nu să aibă nu ştiu ce studii”, a spus el.

În ce priveşte posibila favorizare a membrilor PDL, respectiv accesul lor la informaţii pe care alţii nu le pot obţine, Frăsincari a spus: „Asta nu aş putea eu să vă spun. Ca membru şi simpatizant al PDL nu aş putea să spun că am fost favorizat în 2010 când am depus proiectul la APDRP”.

„Nu vreau să cred că sunt favorizaţi consultanţii sau membrii PDL care depun proiecte. Nu pot să verific acest lucru, dar eu am văzut beneficiari de toate coloraturile politice şi am văzut şi oameni cărora li s-au respins cererile. Ca director aici, la Camera Agricolă, am depus a doua cerere de finanţare pe Măsura 312 – sprijin pentru microîntreprinderi – care mi-a fost respinsă şi proiectul dat neconform. Eu am mers acolo şi am vrut să văd de ce mi l-au dat neconform. Lipsea semnătura mea şi nu mai putea fi pusă ulterior. Dacă ar fi fost o situaţie de bunăvoinţă pro-PDL sigur că se găsea bunăvoinţa colegilor de a mă lăsa să dau o semnătură şi de a merge mai departe, dar, nu. Am aşteptat încă un an de zile până am depus din nou un proiect şi o cerere de finanţare pe măsura respectivă. Încă nu e afişat raportul de selecţie, dar sper să primesc aprobare pe acest proiect”, a declarat Frăsincari.

Nu vrea să vadă o” incompatibilitate”

L-am întrebat pe Daniel Frăsincari dacă vede vreo incompatibilitate între statutul său de şef al Camerei Agricole Bistriţa-Năsăud şi cea de tânăr fermier la Livezile, beneficiar de fonduri europene.

„Eu nu aş vrea să văd vreo incompatibilitate. Suntem funcţionari publici, dar ar fi incompatibilitate dacă aş depune un proiect şi eu aş fi cel care l-aş verifica. Eu sunt specialist în zona agricolă şi doar întâmplarea face că sunt angajat la o instituţie care oferă consultanţă pe domeniul agricol. Faptul că fac şi practic nu ar trebui să creeze nicio suspiciune”, a spus Frăsincari.

El a declarat că a mai scris şi alte proiecte care au primit finanţare, dar s-a mai întâmplat şi să înregistreze câte un eşec.

„Am avut proiecte la Măsura 141 care e una simpluţă care mi-au fost date neconform din cauza unor greşeli. Chiar şi la Măsura 112. Din volumul mare de lucru, am avut două proiecte care au mers fără CD. Nu am reuşit să le leg. Am zis că poate le dă număr de înregistrare şi apoi duc şi restul documentaţiei, dar nu au fost primite şi oamenii au rămas pentru o sesiune viitoare. Proiectele lor erau finalizate din punct de vedere redacţional, tipărite, dar nu am reuşit să le scanez, să le imprim pe CD şi să le leg. Era muncă de încă o jumătate de oră. Nu i-am taxat pe oameni decât în momentul în care aceste proiecte  au intrat la finanţare. La Măsura 141, într-adevăr, le-am taxat pe toate pe care le-am făcut şi tarifele erau mai mici, în jur de 300 de lei pe proiect”, a declarat el.

Nu se simte în „pericol”

În ceea ce priveşte funcţia de şef al Camerei Agricole Bistriţa-Năsăud, instituţie subordonată CJ (condus de USL -n.r), Daniel Frăsinari spune că se va da la o parte dacă i se va cere.

„Dacă există alt specialist doritor care poate face mai mult ca oricare dintre noi cei de aici, în clipa imediat următoare îi ofer posibilitatea să facă acest lucru. Nu mă ţin de scaun. De-asta sunt şi fermier pentru ca nu cumva în viaţă să am o dezamăgire profesională şi să spun că am muncit atât şi m-au aruncat de pe scaun când aveam mai mare nevoie. Tot timpul voi fi fermier. E un fel de a fi, e un stil de viaţă”, a declarat el.

Daniel Florin Frăsincari este şi şeful Comisiei de agricultură a PDL Bistriţa-Năsăud.

Cristiana Sabău

   

2 comentarii

  • Felicitari domnului DANILA ca isi ajuta mult colegii de partid,intotdeauna a facut asta.Asa trebuie sa se comporte un director,sa elaboreze viziuni si strategii constructive,solutii alternative.Noi cei din PDL ne mindrim cu astfel de oameni si constatam ca ciuda si invidia va face sa scriet-ti astfel de articole.Apropoo,si fiul donului Rapan(USL,APDRP-BN) care este student la stomatologie la Cluj,este finantat cu 40.000Eur ca fiind tinar fermier (cum ca cica se ocupa de oi)si vad ca nu va sesizati.Va cer mai multa obiectivitate nu subiectivism.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.