Politică

Daniel Suciu: Dolha a votat în comisie împotriva Doinei Pană, Dobra a lipsit din Parlament

Deputatul PSD Daniel Suciu a fost foarte atent, marţi, în Parlament la ce fac liberalii. Într-o postare pe Facebook, el scrie că senatorul Dorin Dobra a lipsit de la şedinţa de învestire a Guvernului Ponta III, în timp ce deputatul Stelian Dolha a votat în comisie împotriva Doinei Pană. În mod surprinzător, Suciu nu ne spune ce a făcut Ioan Oltean, pe care-l monitorizează de obicei.

„Interesantă şi lungă zi în Parlament. Interesantă şi poziţionarea celor doi liberali de la noi din judet. Dorin a lipsit, iar Stelian a votat în comisia de agricultura împotriva Doinei Pană. Mda, chestiune de patriotism local şi disciplină de partid….”, scrie Suciu pe Facebook.

Guvernul Ponta III a primit, marţi, votul Parlamentului, fiind întrunite 346 opţiuni favorabile, în timp ce 192 senatori şi deputaţi s-au exprimat „împotrivă”. Potrivit Mediafax, pentru validare erau necesare minimum 288 de voturi. Parlamentarii au votat secret cu bile asupra proiectului de hotărâre privind modificarea structurii şi a compoziţiei politice a Guvernului României.

Conform anunţurilor făcute de lideri, PNL şi PDL au votat împotrivă.

La propunerea liderului deputaţilor PSD, Marian Neacşu, a fost introdus în proiect articolul potrivit căruia Guvernul şi-a asumat programul de guvernare cum a fost prezentat în şedinţa comună din 21 decembrie 2012, angajamentele USL fiind preluate şi asumate de formaţiunile politice care compun şi susţin actualul Guvern.

Premierul Ponta a declarat că speră ca preşedintele Băsescu să accepte noul Guvern, precizând că se află în Parlament în baza articolului 85 din Constituţie privind strict schimbarea compoziţiei politice a Guvernului şi că noul Executiv continuă programul de guvernare aprobat în 2012. El a arătat că, în baza unei decizii a Curţii Constituţionale, hotărârile Parlamentului, inclusiv de validare a noului Guvern, sunt obligatorii pentru preşedinte, iar un refuz al acestuia presupune încălcarea gravă a Constituţiei.

„Vreau să îmi exprim speranţa că vom aplica astăzi nu doar prevederile constituţionale foarte clare, explicite, din articolul 85, alineat 3 din Constituţie, prevederi de altfel de care s-a folosit atât Guvernul Tăriceanu în 2007, cât şi Guvernul Boc în 2009, dar îmi exprim speranţa că, dincolo de declaraţii politice, preşedintele României va respecta decizia 98 din 2008 a Curţii Constituţionale în care lucrurile sunt foarte clare: hotărârea organului reprezentativ suprem al poporului român, adică Parlamentul, este un act obligatoriu pe care preşedintele nu l-ar putea refuza decât prin săvârşirea unor fapte grave de încălcare a Constituţiei”, a spus Ponta, citând din decizia Curţii Constituţionale.

El a cerut tuturor oamenilor politici responsabili să ducă bătălia politică în limitele democratice, fără să apeleze la subiecte care pot inflama conflicte intertnice şi sociale şi a cădea, astfel, în capcanele extremiştilor. Premierul a transmis şi liberalilor că noul Cabinet îşi propune în continuare să nu schimbe cota de impozitare de 16% şi să discute cu Fondul Monetar Internaţional, în aprilie, despre neimpozitarea profitului reinvestit şi reducerea contribuţiilor de asigurări sociale.  El i-a rugat pe parlamentari să dea un vot de încredere tinerilor propuşi pentru funcţia de ministru.

Şeful Executivului a precizat că speră ca „din această seară” să fie avute în vedere obiectivele de asigurare a stabilităţii în România, chiar dacă, până la sfârşitul anului, va exista o instabilitate internă generată nu doar de declaraţii politice, ci de contestaţiile formulate de preşedinte prin care activitatea Parlamentului şi a Guvernului este împiedicată.

Foto: arhivă

2 comentarii

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.