Actualitate

Daniel Suciu lansează un avertisment public: Să nu îndrăznească nimeni să oprească investițiile!

”Săptămâna viitoare voi avea opt luni fix de mandat la Ministerul Dezvoltării Regionale și pentru județul meu mi-am propus niște lucruri foarte importante. Iată, pe scurt, ce mi-am propus și ce am realizat”, a declarat într-o conferință de presă vicepremierul Daniel Suciu, ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice:

”Mi-am dorit să ajungem această zi în care semnăm contractul pentru Complexul Sportiv din Unirea, discutăm despre una dintre cele mai frumoase săli polivalente din România, cu o valoare de 84 milioane lei.

De asemenea, după foarte mulți ani în care alții doar au vorbit degeaba despre Colegiul Național ”Liviu Rebreanu”, vă anunț că în 16 octombrie s-a închis licitația pentru reabilitarea, modernizarea și dotarea CNLR, iar din data de 16 în trei săptămâni vom avea desemnat câștigătorul. Discutăm de alte 54 milioane lei.

Mi-am asumat ca alt simbol al învățământului bistrițean, și anume Liceul teoretic ”Solomon Haliță” din orașul Sângeorz-Băi, să aibă același parcurs ca și CNLR. Pentru că nu am găsit nicio documentație, niciun studiu, tot împreună cu colegii de la CNI am făcut licitația pentru toate studiile, iar într-o lună și jumătate câștigătorul este obligat să ne prezinte toate studiile, astfel încât în termen foarte scurt să scoatem la licitație și modernizarea liceului din Sângeorz-Băi.

În plus, până în 4 noiembrie se depun oferte pentru baza sportivă din Sângeorz-Băi, o investiție în jur de 2 milioane de euro, aproximativ 10 milioane de lei, care așa cum am anunțat mi-aș dori foarte mult să poarte numele marelui nostru fotbalist Gabi Balint. Am și purtat o discuție și sunt mulțumit că această veste l-a găsit foarte bucuros.

Pentru complexul de la Năsăud, în 22 octombrie în comitetul tehnico-economic de la minister vom reaviza indicatorii tehnico-economici și sper că într-o viitoare ședință de guvern la care voi putea putea participa să introduc pe ordinea de zi acest obiectiv de investiții.

Pot să spun cu mâna pe inimă că mi-am făcut datoria față de locuitorii județului Bistrița-Năsăud, stau cu capul sus și pot să privesc pe absolut oricine pentru că această echipă a livrat rezultate pentru lucruri lăsate în paragină și obiective de care nimeni nu s-a interesat. Voi urmări cu foarte mare atenție aceste obiective de investiții pentru că noi le lăsăm în acest stadiu. Și lansez un avertisment public: să nu îndrăznească nimeni să oprească nici măcar una din aceste investiții”.

Vizită la Colegiul Național ”Liviu Rebreanu”

Vicepremierul Daniel Suciu și directorul CNI, Manuela Pătrășcoiu, au mers alături de președintele CJ Radu Moldovan și viceprimarul Cristian Niculae la Colegiul Național ”Liviu Rebreanu”, unde se vor derula lucrări de modernizare a clădirii vechi. Două companii au depus oferte pentru adjudecarea contractului.

https://www.facebook.com/dani.suciu.503/posts/10157200399166117?__xts__[0]=68.ARDXFphePkFsdwxyUAhASuhkI49fWtJPXPE4dnxGriPi4W775IdwfTe2QLkeZe5tHFIzNnhjWpPjFGMXxsNm7AorUlmQqp2CR0ZeYVR8jnynLQaiRwa4Q2VXZgaGSS6KGMnmdgT77QBDgf6EvA86reMweA4Hq-w9AsS8fKPfuKRXP3eL9FLr-ofc0qmi1gi0PVe8mg0BuZZPuusYOSRhB5G4AazptZNB-ubunwP1veYwDlTvTjnCSDZY10ZD_jCkAhzKvg&__tn__=-R
https://www.facebook.com/publicromanianperson/posts/902710550108491?__xts__[0]=68.ARDVsQ9_fJv9bT-IM4BNZKvVmvdoLgRPr2sdgwbbcas-oAkw9dDOSi347rIexW2MGSt6PkbtMG-JnlofocKjowtVeZmMZxyuqqpZBtngQymrfPeAJ2rjz3dM5wglEWxvIObwsOdyQIpTF06tRMHmA2pp1YzKx_ZxVV-1CbgG1itF5agP-Rhy78npKq2jYZ5V7aFjhbsLdDfGv3VRsphISt24zztcvSbGkglSaEr3T0vdPivuvFyQ2UgqYdzJqT3EubRiOGkEi9ojvA41sFgVYC6DsVQIcMbwIy9sQEko1chGILChOfZgRoEG0NgmyqyAP5opUDm6fJTH6I1sVDSXEp4&__tn__=-R

15 comentarii

  • Domnule Suciu, mi-as dori ca Romania sa mai aiba un ministru al dezvoltarii asa implicat! V-am urmarit activitatea si am vazut ceea ce nu am vazut la nici un alt ministru: Implicare si dorinta de implementare a proiectelor! Felicitari pentru munca depusa!

    • Domnule Suciu, mi-aș dori ca și Franța să aibă un ministru al dezvoltării așa implicat ca dv. Dar ce zic eu Franța? Mi-aș dori ca și Maria Britanie, ca Germania, ca Canada să aibă un ministru așa implicat. Că ca dv. și ca dl. Orlando Teodorovici implicați în toate cele, apoi n-a mai fost absolut nimeni. Așa să știți.

  • Halal!
    Hai lasa vrajeala, acuma cand e sabia deasupra capului.
    Ce investitii, astea din fonduri publice, care sunt incerte(fondurile pe care nu le colectati)???
    V-ati imprumitat de la banci si de aiurea, cine o sa plateasca, tot noi fraierii???
    Ce faceti cu banii dati de UE? Nu se pot ”sifona” asai?
    In rest 0 (zero) la MDRAP, unde sunt specialistii platiti cu carute de bani, unde sunt reglementarile actualizate si armonizate cu legislatia UE?!.
    Eu nu astept rasuns, voi…???

    • O sa te si vad in curand la ghiseu la banca platind pentru imprumuturile facute! Si copii si nepotii tai vor merge si ei in fiecare luna banca sa plateasca in ziua de salar! Noroc cu PNL-ul asta dar mai ales cu Iohannis care o sa ne salveze!

  • Acum la prăbușirea regimului PSD, mare atentie la cheltuirea banului public! Dupa unele surse, Dragnea a angajat în administrația centrală, inclusiv in ministere peste 3500 de apropiați ai interpușilor și complicilor săi! Ar fi vorba despre rude, amante, prieteni, colegi ai tuturor celor care, în timp, l-au ajutat, într-un fel sau altul, să prospere în afaceri, dar și să scape nevătămătat din cele mai multe dosare în care a fost vizat. De asemenea, spun surse din PSD, ca ar fi vorba si de rude de foști ofițeri de rang înalt din serviciile secrete, de procurori, judecători, miniștri, funcționari de rang înalt. Urmand exemplul liderului suprem, angajarea unor apropiati in functii publice s-a petrecut si la nivel local, conform principiului PSD-ist legat de nepotism: „Pentru că putem”.

  • Cat se mai plateste comentariul negativ? Ba desteptilor, asta a facut! Voi astialalti doar bateti din gura! Felicitari Moldovan si Suciu pentru tot ce ati facut! Iar comentatorilor de pe margine, dupa ce o sa va puneti guvern, ca inca va scremeti, sa va vedem. Nu o sa fiti in stare veci sa faceti pentru judet ce au facut astia.

    • Tie îti dam minusuri si puie gratis.
      N-o sa fii în stare în veci sa te trezesti la realitate din cauza ca prostia e incurabila.
      Astia n-au facut pentru tine si judet cât au facut pentru ei si neamurile lor.
      Tu stai si lingi tastatura cazut pe spate ca au asfaltat niste strazi care erau ok, iar ei îsi fac concediile (pe tichete de vacanta si salarii babane) acolo unde tu doar te uiti pe monitor.

  • Mare om, mare caracter! Și când te gândești că toate cele amintite au fost mizilicuri pe lângă marile realizări pe care această echipă le-a livrat țării, Europei și umanității. Cum ar fi:
    https://timponline.ro/social-democratii-bistriteni-mitingul-apararea-democratiei-statului-drept-foto/
    Căci, ce sunt autostrăzile, spitalele regionale, căile ferate de mare viteză față de apărarea democrației penalilor și pușcăriașilor. Și, dă-le peste ochi nesimțiților de pesediști care de 7 ani n-au făcut nimic pentru CNLR!
    Să nu uităm nici frumoasele albume de fotografii cu șăfu de sală și Wanabe. Că doar campania se face pe local. Dă-o-n tusă țară și minister! Să nu ne uiți Suciule nici la următoarele alegeri că la ultimele a ieșit bine:
    https://timponline.ro/impreuna-primarii-care-acceptat-tacit-radu-moldovan-partid-mesajul-sefului/

  • Ministrul de buzunar Daniel Suciu face pe nervosul: „să nu îndrăznească nimeni”.Investițiile sunt făcut atunci când le finalizează constructorul și își încasează toți banii. Daniel Suciu a făcut planșe de desen tehnic și dosare cu hârtii, mari realizări, ZERO.

  • Chestia asta cu sa nu indrazneasca nimeni…suna ca dracu si mai ales din gura unui ministru. Vreau sa-i amintesc tanarului deputat ca alte guvernari au demerat, pe buna dreptate, o serie de Campusuri Scolare care au ramas in acel stadiu fara nici o finalizare de catre noul guvern ( PSD ). Au fost incepute doua spitale regionale care au ramas la stadiul initial. Asa ca „CIOCU MIC” citand din clasici in viata(Miky Spaga).

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.