Politică

Daniel Suciu şi Mihai Sturzu: Referendumul solicitat de Băsescu, găselniţă de ultim moment

Propunerea preşedintelui Traian Băsescu, un referendum prin care poporul să spună din nou că vrea doar 300 de parlamentari şi o singură cameră decizională, este considerată de deputaţii PSD Daniel Suciu şi Mihai Sturzu ”o jucărie a lui Traian Băsescu, un populism”. Ei au precizat că Parlamentul trebuie să rămână bicameral, altfel ”e periculos pentru democraţie”.

”Procedural, solicitarea preşedintelui trebuie să primească un aviz din partea Parlamentului, ştiu că luni sau cel puţin marţi se vor reuni birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului şi se va pune pe ordinea de zi acest aviz şi vom vedea ce aviz va da Parlamentul. Aceasta e jucăria domnului Băsescu, găselniţa de ultim moment”, a declarat Daniel Suciu, vineri, într-o conferinţă de presă.

Întrebat de jurnalişti dacă se va prezenta la referendum, Suciu a spus că va merge la vot: ”Bineînţeles, eu voi merge, penibili nu suntem noi ci colegii noştri din partea cealaltă. Vom avea un referendum pentru întrebarea domnului Băsescu la care cetăţenii sunt îndemnaţi de PDL-işti să meargă la vot, iar în octombrie vom avea un alt referendum unde cetăţenii vor fi îndemnaţi de PDL-işti să nu meargă la vot”. El a menţionat că nu e normal ca în Parlament să fie aproape 600 de deputaţi şi senatori şi că oricum viziunea USL este de reducere a numărului de parlamentari.

O poziţie similară a exprimat şi deputatul Mihai Sturzu, component al trupei Hi-Q, cu care va cânta vineri la Năsăud şi sâmbătă la Feldru. ”Cred că Băsescu a uitat că în 2009 a întrebat populaţia acelaşi lucru, acum se apucă să facă un nou referendum. Eu sunt convins că oamenii vor spune 300 de parlamentari şi Parlament unicameral, personal mi se pare periculos un Parlament unicameral. Doar dictaturile au astfel de Parlament, e periculos să pui puterea în mâna unui singur om. Încă un referendum mi se pare de fapt instrumentul cu care Băsescu vrea să lanseze Mişcarea Populară ca partid politic”, a spus Sturzu, adăugând că susţine formula Parlament bicameral-parlamentari mai puţini.

Mihai Sturzu militează pentru mediul înconjurător. Acesta a depus un proiect de lege care obligă toate primăriile din ţară să planteze câte un copac pentru fiecare nou-născut.

“Într-un oraş de mărimea Bistriţei se nasc între 150 şi 200 de copii pe an, deci o să coste Primăria 300 de lei. Oricum, sumele nu sunt mari, e vorba de câteva sute de lei pe an, copii care se vor naşte vor şti de la părinţi că în ziua în care s-au născut a apărut un copac, au frate din natură. Ei nu se vor transforma în tăietori sau oameni care vor defrişa pădurile peste 20-30 de ani, scopul nostru e să plantăm  mici seminţe de responsabilitate”, a precizat Sturzu.

Julia Popa

5 comentarii

  • La Fontaine spunea că: „nimeni nu este suficient de inteligent ca sa poata convinge un prost ca este prost”… d-apăi când ai de-a face cu proştii ce ştiu să repete doar ce li se spune de sus, de la şefi?
    … unul, cel putin, mai bine ar cânta doar, la maimuţăreală e as!

  • Faceti o grava eroare , nu Basescu a uitat de 2009 , voi ati uitat ceea ce a dorit majoritatea populatiei prin votul liber exprimat de cei prezenti la vot. Asta e mare problema pe care voi ,cei dela putere, o igorati cu nerusinare.D.aca procedati asa si in continuare sa nu va mire ca nu va fi liniste in tara. Abia am uitat de terfelirea oamenilor cu mineriadele lui Iliescu si acum o facem din nou sub alta forma. Noi v-am ales sa ne fie bine si sa merge inainte nu sa va bateti joc de noi si sa ne credeti prosti.

  • Speculând lipsa de simpatie a cetățenilor față de omul politic, Băsescu dă apă la moară. Dar care e diferența? Ce argumente are domnul Suciu – ce zice Băsescu nu e bine, ce zicem noi e bine. Unde sunt valorile democratice ale căror de depozitari sunt parlamentarii, care sunt argumentele unei democrații bicamerale? Care este câștigul județului cu opt parlamentari, sau doi? Atât timp cât aceștia nu reprezintă decât propriul lor interes și 300 sunt prea mulți cum și președinte jucător să dea doar la ciolane este o pacoste.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.