Actualitate

Daniel Suciu: Zău, pentru asta nu noi suntem de vină!

”Recunosc… sunteți profesori la ipocrizie! Spuneți că respectați toate măririle prevăzute de legile în vigoare, dar nu mai măriți salariile cadrelor didactice din septembrie. Vă rupeți cămășile de pe voi când sunteți în opoziție de dragul copiilor, la putere faceți pe michiduț în patru să nu le măriți. Vă plângeți că nu aveți bani, dar faceți cadouri de miliarde celor mai bogați de pe piață. Votați în Parlament legi și în noaptea de Revelion le atacați la CCR. Vă împrumutați ca niciodată și ne prindeți de obraz că de fapt minusurile de la sănătate, educație și marile proiecte de infrastructură sunt măriri.

Sunteți cu adevărat un guvern de habarniști, incompetenți, amatori și hulpavi. Și zău, pentru asta nu noi suntem de vină! Așa sunteți pur și simplu voi, competenții liberali!”, spune deputatul PSD Daniel Suciu, fost vicepremier și ministru al Dezvoltării Regionale, într-o postare pe Facebook.

El a postat apoi, alături de un clip video ”PNL închide șantierele la autostrăzi”: ”Cât de proști credeți că sunt românii să vă creadă la nesfârșit? Nu mizați pe naivitatea celor care sperau investiții și pe lipsa noastră de reacție. Ați tăiat sume consistente la cele mai importante proiecte de infrastructură din țară cu un cinism incredibil. Asta este România normală? Apropo, nici măcar 30 de milioane pentru Autostrada Nordului nu ați găsit, dar aveți bani de spart pentru bănci?!”.

https://www.facebook.com/SuciuVD/posts/1452788234884843?__xts__[0]=68.ARAvzCNCfZI00J4XxupHK6DLlpbkYuZlliIbmKvoD4T98myuBqxFjJ430sOAbx7fiWs63aM5Q3omLdpT4DsaDery-v1o3f9hDXbFUeXWa-XDkSwEgUiRFdEMg291S2N2GQkrrh9gqLVP1NqEbVjIqQ-5YtzE66LEabZIoJ84qXRhCCBduOXi91ZBRnI8nKAMicjFdL7ovCUcH68ZLGH8UvIbFSW-YI7YznpPW2OCbIVLAi2zzdmvdGl_Du0W7fouSbH4DwoS2Dn4l7y_DPzSakACZTz5ZpgQurcM6fufSIPsaCGLcelZYHiODy4c1RtPyJMTkyAjK0eLhX6P1PeIcRW9LA&__tn__=-R
https://www.facebook.com/SuciuVD/videos/593000754822559/?__xts__[0]=68.ARDi6qptxvQogwoNZDGx0y22wboQRPsrpwXmL73P0sd5BKkcqIPCsbT0Pk10jy8U3JUj_tdO5UTCgU7AZ9W6E5jqDzQuKsO2NO_BfQJlXkJh94FrxQFZ4xeVL_cSoj6mylaWTZcfYiZYAFvy3h8QQ0mdqNRColfsGpnwEIF8lEvQQJqn_Ts-UJdTCG3sVION2z1zBrxUkPN3n5tyQPEfh1LRnU0WHzPplbKrPl2OJjRygJcQ8ofcOzUQ42Yok8IZqIwWBmgp-EMKureFw_iQRtMI1flQ0E8ytgrXJ8hcH1RfHuXHKQ-Tq3rH646jR7owJvvYjTiKq3hTJ7W4uPA3NaDLZNoe5h9shKBq9A&__tn__=-R

16 comentarii

  • Ma ., te ai trezit ?! Te Rog frumos vezi ți de calități. Nimeni nu te mai mai asculta acum. Mergi și fa i o o vizita la Sefu in penitenciar. Du i niște compot, zacusca și un cârnat. Unde nu are el de comentat. Cine esti tu ma ?! Esti cumva ceva personalitate și nu știm noi ?! Tu cu investiții gen sala polivalenta, terenuri sintetice pe Cocos umbli … s or și face la Paștele Cailor . Ha ha ha ha ha

  • Eu zic sa tratati tara ca pe un sac fara fund din care puteti da de toate la toti fara sa puneti nimic inapoi, si cand copiii nostrii o sa fie ingropati de tot in datorii si o sa plece din tara , puteti da vina pe strainii care va fura tara si sa va plangeti de mila.

  • Domnule, Breloc,socialist de caviar, dumneata nu mai ai cădere să vorbești public din două motive:
    1.Ai fost nul că și ministru adică pe înțelesul tau zero, dacă tot nu ai înțeles atunci ai fost NIMIC
    2.Dumneata nu ai lucrat niciodată în privat tot timpul ai trăit pe spatele românilor,ai fost și rămâi un cărător de geantă.
    Aproape toți sunteți cărători de geantă, Răducu,Ivan,A.Ivan și lista poate continua.
    Până nu o sa va primeniți ca și partid de toți cărători de genti,mape sau mai știu eu ce,nu mai veți fi la butoane.

  • Nenea Suciu, ati lasat visteria goala si nu e de unde. Asta nu vreti vedeti si sa recunoasteti si dati vina pe noii veniti. Nu e nici frumos si nici etic, dar nu e cu cine.

    • …dar era frumos, daca ati fi avut onoare, sa va cereti scuze de la populatia acestei tari pentru acesti trei ani de conducere dezastroasa si pentru situatia in care ati lasat Romania. Ati fi dat un semnal pozitiv pentru un inceput de reconciliere a oamrnilor din aceasta tara. Asa nu semanati decat ura si dezbinare, insuflat in populatie in urma cu 30 de ani, odata cu primele mineriade si continuand cu 10 august.

  • Nu îți este rușine, bre, impostorule! Latri în funcție de ce îți ordonă stăpânul tău? când scutură lanțul sari și muști. Păi, voi ați promis și ați votat tot felul de măgării și creșteri, încercând să-i cumpărați pe respectivii, să le cumpărați tăcerea, pentru a vă putea pune în aplicare toate nenorocirile. Bre, bage habarnist, ați mărit lefuri pe datorie, luând împrumuturi cu duiumul, la dobânzi colosale, pe care nu voi știoalna psdistă le rambursați, ci noi și generațiile viitoare. Asta poate să facă orice cretin, asta este buna guvernanță, să trăiești pe datorie? să dai ce nu ai, să te împrumuți cu nemiluita? Să înțesezi toate instituțiile numai cu inapți, dar bune slugi? Toată guvernarea voastră s-a bazat numai pe competență, ați numit în funcții numai pușlamale, nu uitați ce inși au populat pozițiile de prim-ministru, de ministru, nu vreau să mă gândesc la ce era sub ei… Mă, dar aveți tupeu nu glumă, să vorbiți voi de competență, moralitate, integritate, etc, este cu adevărat tragic-comic. Bănuiesc că și matale, bre, nene, te consideri vreo lumină a competenței. Nu vă este rușine, bre! voi, cei ce ați făcut din impostură artă, din hoție virtute, din incompetență – calitate, din slugăraie – literă de lege etc, îi arătați pe alții cu degetul? să fim serioși… Vă temeți că vă depășesc? stați liniștiți, nu au nicio șansă. Ați ridicat ștacheta (să-i transmiteți și breazului că ștacheta nu-i tot același lucru cu ștafeta, mai este și profesor universitar( la un asemenea nivel, încât nu se poate apropia altcineva. Calm, sluguță, nu vă ia nimeni locul. Alocațiile trebuia să le creșteți în „glorioasa” voastră guvernare, dacă ați vrut-o, dar nu va interesat deloc acest lucru, iar mizeriile ălea de taxe impuse de voi prin celebra ordonanță dracnea, furtcov, mârlando ne-au făcut și mai scumpă viața, au condus la creșterea prețurilor, și să știi că noi nu lucrăm la stat, să ne permitem să plătim oricât. Patriotismul ăsta deșănțat, fals în totalitate, și aerele prmiste v-au dus la groapă și, sunt sigur de acest fapt, vă vor și îngropa. Hai, ciocul mic, când îți mai este scuturată zgarda, dă-te lovit, te faci de râs, arbuștiule!

  • Voi,ciumatii rosii ati creat o noua categorie de cetateti:SPECIALII.Aceasta categorie formata din psdisti, pensionari ,bugetari,neamuri,securisti,comunisti sug tot ce capata de la voi,iar ceilalti(care nu sunt ciumati rosii speciali) suporta inflatia,scumpirile si ranjetul vostru de hiene brihanoase!!O sa vedem la vot care sunt mai multi!!

  • Da,a făcut ceva bănuți in functiile date de bistriteni prin vot,Liviu Dragnea prin numiri și acum are curaj.S-a lăudat că a rezolvat problemele existente în sistemul de pensii referitoare la GRUPELE de muncă 1 și 2,a apărut în media bistriteana in acea perioada zilnic pentru ai asigura pe bistriteni ca este coautor a legii 221/2018 și ca toti cei îndreptățiți vor avea pensia mărită dat de fapt aleșii hunedoreni au scris legea,el fiind lider de grup numit de Dragnea, a semnat-o fara sa se documenteze sau sa o citeasca,rezultatul a fost su este ca cei din Hunedoara au pensii marite iar bistritenii au ramas cu votul dat lui si lui Pana pentru a deveni domni.Acea lege după spusele specialiștilor a creat cele mai mari inechitati in sistemul de pensii.L-ati auzit pe Suciu să își ceară scuze macar bistritenilor?NU!UN MIC PAPAGAL CU CONTURI BABANE,care a pierdut alegerile în Singeoz-bai ,dar care din lipsa de cadre a fost numit de Dragnea ministru unde s-a îmbogățit și acum are voce.Sper insa la alegerile viitoare să îl aducă din nou bistriteni cu picioarele pe pământ. Oricum nu-i va fi rău, are bani din ce trăi dar trebuie să își măsoare lungul nasului.Daca nu poate singur sigur Ogagau il va ajuta.

  • Constatare: cu cat injuraturile sunt mai mari, cu atat e mai evident ca omul are dreptate. Nici o referire la ce a spus suciu si are dreptate, doar postaci de serviciu care se leaga de el. Pe cine credeti ca pacaliti? Da-le suciule peste bot!

  • Doamne rău am ajuns în țara asta.După atîta manipulare și spălare pe creier am ajuns în situația în care nu contează ce excrocherii,hoții și nemernicii fac cei de la guvernare,dar bine că nu sunt ăia și sunt ai noștri.Nu dragilor,hoțul e hoț ,ori al nostru,ori al lor,prostul e prost și al nostru și al lor.Noi rîdem unul de altul,și dracul rîde de noi toți.Clar nu avem nici o șansă ca nație,ne sfîșiem între noi,iar politrucii fac p…a mare și merg mai departe.Ferice de voi cei plecați din mocirla asta,cu toate greutățile care le întîmpinați afară,vai vouă celor care vă credeți deștepți,dar răutatea va luat rațiunea,liniștea și sufletul.
    PĂREREA MEA!

  • Ce mariri mai vrei?Ati imprumutat tara si nu ati facut un drum cu patru benzi!!Nevasta ta unde lucreaza?De aia ati dublat salariile?Pentru nevestele voastre?Nesimtitilor!!

  • Dar femeia aia din Videle era competenta?A fost si cum ati inghitit un broscoi mare sau rahat cu polonicul!Dar ce mai conta,daca va lasa sa furati si sa va puneti ministrii?Ma intreb cum dracu va-ti ingrasat asa de cand ati fost stresati cu conducerea Romaniei?Eu cred ca va durut in cur de tara asta si ati halit pana era sa crapati !!

  • Nea IOANE ; asa este . Ferice de cei plecati care nu iti citesc tie postarile. Ti-ai adus aminte de felul in care atacai prin 2019 cu mocirla pe Balan, Cherji ? Ti-ai facut tot anul trecut o indeletnicire din asta si acuma vi si ne dai lectii de bun simt. Se dovedeste ca impostura este lipita de tine si in 2020.

  • PNL dupa bunul obicei nu se tine de cuvant. Baga in fata chestia aia ca PSD a lasat visteria goala. Stai sa mai treaca putin si pe la sfarsitul anului o sa-i vezi cum urla M_ie PNL! Sa-i friga un pic la buzunare sa-i vezi cum isi schimba atitudinea!

  • Imi amintesc de acest Suciu,de când făcea mare tam,tam cu redeschiderea tronsonului de cale ferată ilva mică la Rodna.O minune care a durat 3 zile. Așa că nu vă mai tot laudati atâta că nu ați făcut nimic din banii vostrii.

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.