Actualitate

De 1 Decembrie, paradă cum nu s-a mai văzut după 1989 la Bistriţa

Cu ocazia Zilei Naţionale a României, efectivele Brigăzii 81 Mecanizată “General Grigore Bălan”, Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, Inspectoratului Judeţean de Poliţie şi Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă vor participa sâmbătă 1 decembrie, pe pietonalul Liviu Rebreanu, la o paradă militară deosebită, cu tehnică de luptă.

Pentru prima dată după 1989, Garnizoana Bistriţa organizează în data de 1 Decembrie, de la ora 11.00, pe pietonalul “Liviu Rebreanu”, o paradă militară dedicată sărbătoririi Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918.

La paradă vor participa cu personal şi principalele categorii de echipamente din înzestrare, unităţile subordonate Brigăzii 81 Mecanizată “General Grigore Bălan”, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Bistriţa-Năsăud, Inspectoratul Judeţean de Poliţie şi Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa.

Locuitorii Bistriţei vor avea astfel prilejul să asiste la defilarea detaşamentelor structurilor participante şi să urmărească trecerea tehnicii care cuprinde de la autospecialele din dotarea Ministerului  Administraţiei şi Internelor, la tehnica militară a brigăzii, inclusiv mijloacele blindate, informează lt. col Florin Apăfăian, ofiţer cu informarea şi relaţiile publice la UM 01331 Bistriţa.

Desfăşurătorul paradei:

1. Parada este condusă de către colonel doctor Dorin BLAIU, locţiitorul Comandantului Brigăzii 81 Mecanizată „General GRIGORE BĂLAN”, participant la trei misiuni internaţionale: comandant al Batalionului 812 Infanterie “ENDURING FREEDOM”,  2002 – 2003, IRAK, comandant al Batalionului 812 Infanterie “COALIŢIE IRAK” , 2004 – 2005 şi comandant al contingentului naţional şi locţiitor al comandantului Combined Team Zabul, misiunea ISAF, Afganistan, mai – decembrie 2010.

2. Drapelul de luptă al Brigăzii 81 Mecanizată „General GRIGORE BĂLAN”, simbol al onoarei şi gloriei ostăşeşti, a fost decorat de către locţiitorul Şefului S.M.F.T., general de brigadă dr. Mircea Savu, cu Emblema de Onoare a Statului Major al Forţelor Terestre în data de 29.04.2011.

3. Primul detaşament al blocului de defilare este comandat de către colonel Cornel-Traian SCURT , comandantul Batalionului 812 Infanterie „BISTRIŢA”. Militarii din cadrul acestei unităţi au participat la misiuni în toate teatrele de operaţii externe la care a contribuit Armata României.

4. Defilează detaşamentul Batalionului 817 Artilerie „PETRU RAREŞ”, Prundu Bârgăului, comandat de către locotenent-colonel George SAS. Misiunea principală a acestei unităţi este asigurarea sprijinului prin foc a acţiunilor Brigăzii 81 Mecanizată „General GRIGORE BĂLAN”, în toate formele de luptă.

5. Defilează detaşamentul Batalionului 405 Sprijin Logistic „NĂSĂUD”, comandat de către locotenent-colonel inginer Ioan OLAH. Misiunea de bază a batalionului este de a asigura sprijinul logistic pentru unităţile şi subunităţile Brigăzii 81 Mecanizată „General GRIGORE BĂLAN”, participante la apărarea colectivă, în condiţiile înlocuirii sau rotirii unităţilor din forţele dislocabile destinate NATO şi UE.

6. Defilează detaşamentul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi „GELU VOIEVOD”, Bistriţa-Năsăud. Subunitatea mobilă de intervenţie este pregătită şi dotată pentru misiunile de asigurare şi restabilire a ordinii publice în special în cazul manifestărilor cu public numeros.

7. Defilează detaşamentul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud. Misiunea acestei structuri este de a asigura în zona de competenţă, în mod unitar şi profesionist, apărarea vieţii şi sănătăţii populaţiei, a valorilor materiale şi culturale, pe timpul producerii unor incendii, accidente sau a altor situaţii de urgenţă.

8. Defilarea continuă cu principalele categorii de tehnică de luptă din înzestrarea brigăzii:

–  Transportorul amfibiu blindat B-33 ZIMBRU, este o maşină de luptă amfibie pe roţi, dotată cu armament, care oferă protecţia prin blindaj a echipajului şi desantului, o mare mobilitate, destinată pentru folosirea în cadrul subunităţilor trupelor de uscat (de infanterie motorizată sau infanterie marină). TAB B-33 ZIMBRU se află în dotarea celor două batalioane de infanterie din subordinea brigăzii şi este echipat cu o mitralieră calibru 14,5 milimetri şi o mitralieră calibru 7,62 milimetri, asigurând o mare putere de foc.

–  Transportorul amfibiu blindat de cercetare, este o maşină blindată de luptă, folosită de către militarii din structurile de cercetare pentru culegera datelor, obţinerea informaţiilor şi transportul personalului.

Transportorul amfibiu blindat de cercetare de geniu, este o maşină blindată de luptă, folosită de către militarii din structurile de geniu pentru cercetarea de geniu a inamicului şi terenului, ziua şi noaptea pe diferite forme de teren cu asigurarea protecţiei colective a personalului.

  Transportorul amfibiu blindat de cercetare chimică, bacteriologică, radioactivă şi nucleară, este o maşină blindată de luptă, folosită de către militarii din structurile CBRN pentru cercetarea chimică, bacteriologică, radioactivă şi nucleară, a inamicului şi terenului, ziua şi noaptea pe diferite forme de teren cu asigurarea protecţiei colective a personalului.

–  Transportorul amfibiu blindat model 79 este o maşină blindată de luptă, folosită de către militarii din batalioanele de infanterie pentru executarea tragerilor cu aruncătorul calibrul 82 milimetri. Aruncătorul calibrul 82 mm este destinat pentru sprijinul cu foc al subunităţilor în toate formele de luptă. Aruncătorul funcţionează în cadrul companiei sprijin a batalionului de infanterie  şi execută misiuni de foc de pe transportor sau din poziţie de tragere, acoperită prin ochire indirectă.

DEFILEAZĂ TEHNICA de artilerie aparţinând Batalionului 817 Artilerie „PETRU RAREŞ” din Prundu Bârgăului

–  Autocamion DAC 8×8 folosit pentru tractarea obuzierului calibru 152 milimetri. Obuzierul calibru 152 mm. model 1981 este destinat sprijinului prin foc a unităţilor de manevră, şi execută de regulă misiuni de foc prin trageri prin ochire indirectă, având bătaia maximă de 17,2 km. Acest mijloc tehnic este deservit de o echipă formată dintr-un comandant de piesă şi 8 servanţi.

–  Autocamion DAC 6×6 folosit pentru tractarea tunului antitanc calibru 100 milimetri. Tunul antitanc calibru 100 mm. model 1977 este destinat ducerii luptei împotriva blindatelor şi execută de regulă misiuni de foc prin trageri prin ochire directă, având bătaia maximă de 20, 7 km. Mijlocul tehnic este deservit de o echipă formată dintr-un comandant de piesă şi 6 servanţi.

Autocamion DAC 6×6 folosit pentru tractarea tunului antiaerian calibru 30 milimetri. Tunul antiaerian este destinat pentru protecţia spaţiului aerian prin neutralizarea ţintelor aeriene.

–  Autospeciala VAMTAC din cadrul SICIB (sistem integrat de comunicaţii şi informatică  nivel batalion), asigură conducerea şi monitorizarea forţelor, pe timpul ducerii acţiunilor de luptă.

Autoturismul de teren ARO 243 D din cadrul plutonului de poliţie militară.

DEFILEAZĂ TEHNICA Inspectoratului de Jandarmi Judeţean „GELU VOIEVOD”, Bistriţa-Năsăud

–  Autospeciala de intervenţie rapidă este destinată efectivelor din structurile mobile.

Autoturismele inscripţionate JANDARMERIA destinate serviciului de patrulare şi intervenţie.

  Mijloace auto de deplasare în meniul montan , ATV-uri şi autoturisme de teren, folosite de structurile montane din Rodna şi Piatra Fântânele.

DEFILEAZĂ TEHNICA Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Bistriţa-Năsăud

Autospeciala din dotarea poliţiei rutiere prevăzută cu sisteme de supraveghere a traficului rutier, aparat radar de măsurare a vitezei din mers sau staţionare şi aparat etilotest.

Laborator criminalistic utilizat pentru investigaţii tehnico-ştiinţifice la locul faptei. Aceasta are în dotare aparatură specială care oferă multiple posibilităţi de descoperire, ridicare şi valorificare a urmelor sau mijloacelor materiale de probă.

Autospecială folosită de structurile de ordine şi siguranţă publică pentru patrulare în mediul urban.

Autospecială folosită de forţele de poliţie în cadrul unor acţiuni speciale de intervenţie operativă, prin folosirea unor mijloace specifice.

DEFILEAZĂ TEHNICA Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă BISTRIŢA

Ambulanţa tip C este destinată echipajului de terapie intensivă, deservită de 1 medic, 1 asistent medical şi 2 paramedici şi este utilizată în asigurarea intervenţiilor medicale de urgenţă, care implică operaţiuni de reanimare şi terapie intensivă.

–  Autospeciala pentru descarcerări grele este destinată intervenţiei pentru descarcerare şi salvare în cazul producerii diferitelor tipuri de accidente de circulaţie auto şi feroviare, tehnologice sau dezastre, pentru eliberarea persoanelor surprinse în vederea acordării primului ajutor calificat.

Autospeciala de stins incendii cu apă şi spumă de capacitate medie este destinată intervenţiei pentru stingerea incendiilor cu posibilitatea de a realiza rapid dispozitivul de intervenţie şi de a utiliza substanţele de stingere cu randament ridicat.

Centrul de comunicaţii mobil este destinat asigurării conducerii şi coordonării forţelor şi mijloacelor din teren, asigurării comunicaţiilor cu forţele cu care se cooperează precum şi cu eşalonul superior.

Autospeciala de primă cercetare şi evaluare CBRN  este destinată asigurării intervenţiei în cazul accidentelor nucleare, biologice, chimice şi radiologice.

1 comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.

GA vertical

Carliont

KissFM

KISS FM

Titlu Articole Recente

Articole recente

Titlu Comentarii recente

Comentarii recente

CleverADS