Actualitate

De 8 Martie, în şcoli e liber la buchete de flori sau „cadouri simbolice”, spune ministrul Educaţiei

Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, a declarat la Bistriţa, într-un interviu acordat Timp Online, că nu vede nicio problemă în oferirea de flori şi cadouri “simbolice” profesoarelor cu prilejul zilei de 8 Martie, “o tradiţie şi un spirit pe care trebuie să îl păstrăm”, el subliniind însă cuvântul “simbolic”.

Remus Pricopie a fost întrebat dacă ministerul pe care îl conduce are vreo recomandare pentru elevi, părinţi şi profesori legat de cadourile de 1 şi 8 Martie, dată fiind situaţia recentă de la Şcoala 10 din Bucureşti.

“În sistemul de educaţie avem circa 400.000 de angajaţi, dacă vorbim de didactic, nedidactic, auxiliari, inspectorate, cluburi sportive, palate ale copiilor, etc. Dacă unul dintre aceşti angajaţi nu respectă legea şi bunul simţ şi ajungem să avem o situaţie ca cea de la Şcoala 10 nu înseamnă că este vorba de o situaţie generalizată”, a declarat Remus Pricopie pentru Timp Online.

Ministrul a spus că îşi aduce aminte cu plăcere de copilărie când, elev fiind, avea “ghiozdanul plin de mărţişoare” pentru colege şi profesoare.

“Am 44 de ani, astăzi sunt părinte şi profesor, dar, am fost şi eu elev şi mi-aduc aminte că mă duceam cu bucurie la şcoală de 1 Martie cu ghiozdanul plin de mărţişoare pe care le ofeream doamnelor profesoare şi colegelor mele. Eu cred că e o tradiţie şi un spirit pe care trebuie să le păstrăm şi să nu deturnăm cu un exemplu negativ sensul acestei zile şi sensul zilei de 8 Martie care este unul special şi cred că trebuie să îl respectăm. Trebuie să respectăm faptul că pe 8 Martie sărbătorim mama şi femeia, iar dacă în sistemul de educaţie, în marea majoritate a cazurilor avem cadre didactice femei este un lucru foarte bun, se întâmplă şi în alte sisteme. Nu văd care este problema să te duci cu un buchet de flori sau cu un cadou simbolic, atenţie simbolic, şi nu să transformăm acest moment – lucru care oricum nu cred că se întâmplă, dacă e să vorbim de sistem – într-o zi de mituire. E chiar un cuvânt urât pe care îl asociem unei zile şi unui moment frumos”, a spus Pricopie.

Ministrul Educaţiei s-a întâlnit, sâmbătă, la Bistriţa, cu directorii de şcoli din judeţ, iar vineri seara a avut o întâlnire cu mediul de afaceri.

El se află într-o vizită de două zile în judeţ alături de preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, şi ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.

3 comentarii

  • Multumesc pentru acest ”liber”! Nu am ajuns la mila nimanui. Pastrati-va florile si cadourile simbolice. Doresc un salariu onorabil, sa pot duce un trai decent, sa-mi pot oferi o floare in fiecare saptamana. Îl merit! O merit!!

    • Foarte bine spus,Cecilia !
      Ca parca majoritatea covarsitoare a femeilor din invatamant a primit vreodata altceva decat cadouri simbolice si flori ! Dar ne lipsim bucuroase si de astea!

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.