Actualitate

Testare pe scară largă pentru verificarea nivelului de imunizare a populației și a răspândirii Covid

Autoritățile anunță că se va face o testare a populaţiei la nivel naţional prin Institutul Naţional pentru Sănătate Publică. Ea va avea rolul de a verifica nivelul de imunizare a populaţiei, dar şi de răspândire a virusului, la trei luni de la debutul pandemiei în România.

Probele pentru testarea populaţiei vor fi recoltate în luna iunie, iar în lunile iunie- iulie vor fi realizate testele, urmând a fi făcute ”probabil” zeci de mii de teste. Se vor folosi cele mai bune teste existente pe piaţă în acel moment pentru a vedea care este procentul de populaţie care a trecut deja prin boală – la nivel regional şi local – şi pentru a putea fi făcute aprecieri cu privire la ce urmează.

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat, duminică: “Noi avem o testare prin Institutul Naţional pentru Sănătate Publică şi Centrul pentru Supravegherea şi Controlul Bolilor Transmisibile pe care o să o facem cam la trei luni de la debutul pandemiei tocmai pentru a evalua starea atât a imunizării populaţiei, cât şi a evoluţiei ulterioare pe care o avem în colaborare cu OMS şi o facem la trei luni”.

El a menţionat că această campanie va începe după data de 1 iunie.

“Va începe după 1 iunie. Noi trebuie să vedem când se termină pandemia sau prima etapă a pandemiei, fiindcă noi nu coborâm. Astăzi avem 231 de cazuri, dar în contextul în care ieri a fost o zi de sâmbătă în care testările sunt un pic mai puţine decât în timpul săptămânii”, a transmis Nelu Tătaru.

El a precizat că evaluarea va fi făcută în funcţie de numărul de cazuri care va fi la acel moment, iar bugetul depinde de modul cum vor fi realizate testele, dacă vor fi serologice sau moleculare.

Aceste teste vor fi făcute şi în funcţie de zone, unele cu focar mai mare şi altele cu focar mai mic, urmând să fie testaţi voluntarii, potrivit News.ro.

Etichete

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.