Titus Iacob Gheorghe (foto Facebook) s-a înscris la concursul pentru dobândirea calităţii de notar stagiar din data de 22 şi 25 septembrie 2014 de la Cluj-Napoca, depunând la Camera Notarilor Publici Cluj cererea 5548 din 12 august 2014, care a fost declarată admisă.
El a susţinut proba orală, prima din concurs, în sediul Camerei Notarilor Publici Cluj, şi a primit pentru prestaţia sa cea mai mică notă dintre toţi cei 31 de candidaţi care s-au prezentat la examen, 3,63. Ca să fie admis nu i-ar fi ajuns nici măcar nota 10 la proba scrisă.
La proba scrisă, în dreptul numelui Titus Gheorghe Iacob e trasă linie. Este posibil să nu se fi nici prezentat din moment ce ştia că are nevoie de o medie mai mare de opt şi că, dintre cei 31 de candidaţi, doar patru vor fi adminşi, acesta fiind numărul total de locuri scoase la concurs şi repartizate zonei. De altfel, primii patru clasaţi au obţinut între 9,69 şi 9,94, doi dintre ei primind şi câte o notă de zece, unul la proba orală, altul la proba scrisă.
La proba scrisă, candidaţii au avut de completat răspunsurile la un test grilă cu 50 de întrebări.
Potrivit unor informaţii de pe Facebook, Titus Gheorghe Iacob (25 de ani) a absolvit Facultatea de Drept a Universităţii Creştine Dimitrie Cantemir din Cluj. Tot de aici, aflăm că a absolvit, în 2013. A absolvit gimnaziul la Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu”, dar cu rezultate destul de slabe (media 6,91) fiind repartizat la Grupul Şcolar „Grigore Moisil” pe care l-a absolvit în 2009 la profilul „tehnician proiectant CAD” cu media 8,45.
Să mai spunem că Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir” Cluj este una privată, cotată de Ministerul Educaţiei drept una dintre cele mai slabe din România, calificativul său fiind „D”, penultimul. Cele mai serioase şi bune facultăţi de profil sunt la Universitatea din Bucureşti; Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu şi la Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca.
Potrivit procurorilor DNA, în 4 noiembrie 2014, judecătorul Ovidiu Puţura, arestat pentru fapte de corupţie, s-ar fi întâlnit cu judecătoarea Corina Iacob (foto), în restaurantul unui hotel din Bucureşti, şi ar fi discutat despre faptul că fiul magistratului, Titus Gheorghe Iacob, nu a promovat concursul pentru dobândirea calităţii de notar stagiar, la care a participat în 22 septembrie.
În timpul discuţiilor, fostul secretar de stat în Ministerul de Justiţie ar fi lăsat să se înţeleagă că în urma unor intervenţii, prin intermediul unui funcţionar cu influenţă la nivelul comisiei de examinare a Camerei Notarilor Publici Cluj, îl va sprijini pe fiul judecătoarei să promoveze examenul în 2015, „prin fraudarea acestuia”, susţin anchetatorii.
În schimbul acestor promisiuni, judecătoarea Corina Iacob s-ar fi angajat să dea o soluţie favorabilă în dosarul Alinei Puţura, aflat la Tribunalul Bistriţa-Năsăud, în stadiul de recurs, şi totodată să convingă cel puţin una dintre colegele de complet să pronunţe aceeaşi decizie.
Pai ia cauta-l pe Facebook pe micul studios. Are poze numai din birturi. Cand sa mai studieze cu un program asa incarcat?
Pitziponc….
Si cati ca acest Titus Iacob nu ocupa functii importante in slujba statului roman? Putura si mama lui au considerat ca, unde incap 100 000 mai incape unul. Acuma ne putem da seama de ce s-au infiintat universitati particulare de doi bani, si cine profita de ele. Si ca sa merg si mai departe, doamna si domnul Iacob, magistrati in Romania(asa zisi), pentru cati bani au incasat pana acuma de la statul roman, ar trebui public sa-si dea demisia si sa explice de ce pe diferite cai ilegale vroiau sa-si promoveze odrasla? Nu o vor face.
COCALAR 100%
La cantemir la cluj poate vorbiti de economie nu de drept…dreptul are grad de incredere ridicat…scrie si pe siteul lor si pe siteul ministerului…inainte sa dati date verficiatile sa nu va treziti dati in judecata
Daţi click pe cuvântul scris cu roşu şi citiţi despre ce facultate e vorba şi cui îi aparţine evaluarea.
Am dat click si am gasit lista clasamentelor unde apar, la calificativul D, Universitatea „Dimitrie Cantemir” Bucuresti si Tg. Mures, cea din Cluj nu apare. Va rog sa verificati.
Facultatea dimitrie cantemir cluj e filiara a facultatii dimitrie cantemir din bucuresti, domnul ioan popa.
*filiala
tat un drac daca e sau nu bine cotata.Vorba e ca acest mic mic mic copil de corupti ar fi devenit un mare mare urmas al parintilor lui, ar fi nenorocit zeci de persoane fiind notar si s-ar fi imbogatit prin furaciune si coruptie pe spatele amaratilor….Sper sa nu i se mai acorde niciodata dreptul sa participe la un astfel de examen, in virtutea faptului ca ce se naste din pisica…….