M-am trezit, azi, la conferinţa TNL fredonând imnul PNL ale cărui versuri îmi plac foarte mult. O parte din ele sună aşa: „Sunt un om de carne şi de vis/, De pământ şi cer/ Nimeni încă n-a ucis/ Partea mea de mister (…) Sunt un om, sunt real/ Între nuntă şi final/ Libertatea mea este libertatea ta/ Liber sunt nesupus/ Sunt un om spre polul plus/ Iar deasupra mea doar Dumnezeu va sta”. Când m-am uitat spre prezidiu, îi vedeam şi pe alţii cântând la fel ca şi mine. Unii în timp ce răsfoiau diverse hârtii. Cântau zâmbind. Aceasta mi se pare că e starea de spirit adecvată liberalilor. Cel puţin aşa cred eu.
I-am criticat adesea pe liberali fiindcă mă enervează când greşesc. Sunt exigentă, de regulă, cu cei de la care aştept mult. De ceilalţi nu-mi pasă. Dacă în 90% din situaţiiîmi vine să le reproşez câte ceva, azi am simţit nevoia să-i spun lui Ludovic Orban, fost ministru al Transporturilor, că mă gândesc la el când merg spre Cluj sau Suceava pe DN 17, acum un drum extraordinar. Ştiu că, dacă nu lua o decizie fermă la vremea aceea când era ministru, tot pe un drum cu gropi umblam mult şi bine. Dacă m-ar obliga cineva să spun pe repede înainte alte fapte măreţe ale politicienilor de la alte partide, cred că nu aş putea. Când merg pe DN 17, ştiu însă că Orban a contribuit ca el să fie azi un drum excepţional. Şi cred că merită să-l laud pentru asta.
Îmi place de liberali fiindcă la ei e mai puţină încrâncenare decât la alţii şi pentru că spiritul de turmă nu e o regulă, ci o excepţie. Se critică unii pe alţii, se mai şi faultează, dar important este că nu sunt adepţii mitului “numai unul ne poate conduce” şi doar el are voie să gândească şi să vorbească în numele nostru al tuturor. Dacă nu te simţi liber să te manifeşti ca om, la ce bun să le predici altora diverse?
Îmi plac tinerii liberali, entuziasmul lor şi trăiesc cu speranţa că nimeni nu va îndrăzni să ucidă partea lor de mister fiindcă sunt prea frumoşi aşa cum sunt.
Cristiana Sabău
Adaugă comentariu