Social

Lucrările la Judecătoria Beclean, frânate de tâmplăria antiglonţ

Dintre toate instanţele din raza de competenţă a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, doar sediul Judecătoriei Beclean nu asigură condiţii normale de desfăşurare a activităţii pentru judecători şi personalul auxiliar pe de o parte, iar pe de altă parte, pentru justiţiabilii care se adresează acestei instanţe.

“Pe baza analizei făcute de conducerea tribunalului privind asigurarea unei locaţii corespunzătoare desfăşurării actului de justiţie, s-a constatat că actualul sediu este impropriu, iar investiţii în amenajare nu sunt oportune, atât pentru că elementele de construcţie nu permit o adaptare corespunzătoare, iar investiţia nu şi-ar atinge scopul, cât şi pentru că locaţia a intrat în procedura Legii nr.10/2001, fiind revendicată de fostul proprietar. Concluzia a fost că, edificarea unui nou sediu este cea mai bună soluţie pentru asigurarea unui act de justiţie de calitate şi a evitării riscului punerii în pericol a personalului şi a integrităţii bunurilor”, se arată în raportul de activitate al instanţei judeţene.

În luna aprilie 2009 a fost demarată licitaţia de proiectare ce a fost finalizată în luna august 2009, s-a întocmit proiectul tehnic şi detaliile de execuţie şi au fost înaintate spre aprobare Consiliului Tehnico -Economic din cadrul Ministerului Justiţiei, lucrările începând la data de 31 octombrie 2011, în baza contractului de execuţie nr.1.932/20.10.2011.

Pe parcursul derulării contractului au apărut numeroase probleme, inclusiv necesitatea efectuării unor lucrări Judecatoria Becleansuplimentare, neincluse în contractul iniţial, determinate de constatarea că, la adâncimea prevăzută în proiect, terenul nu era corespunzător din punct de vedere geotehnic, impunându-se adâncirea săpăturii şi realizarea unei perne de balast, optându-se pentru aplicarea procedurii prevăzută în art. 122 lit i din OUG nr.34/2006, respectiv cea a negocierii fără publicarea unui anunţ prealabil de participare. Lucrările suplimentare în cauză, după derularea procedurii de negociere directă cu executantul, au fost executate şi achitate acestuia în luna martie 2014, în sumă de 67.324,56 lei.

De asemenea, de la începutul investiţiei până în prezent execuţia lucrărilor a fost întreruptă temporar, pe mai multe perioade de timp, din lipsa fondurilor bugetare, totalul întreruperilor fiind de 490 zile.

La data de 31.12.2015, stadiul fizic atins, reprezintă realizarea integrală a structurii de rezistență a clădirii între cotele -3.00 și + 16,97, ca și a acoperișului, executarea în proporție de 98% a pereților structurali ai anvelopei clădirii și a pereților structurali interiori și montarea în proporție de 10% a tâmplăriei exterioare. Din punct de vedere valoric, stadiul fizic este realizat în proporţie 22,18%.

Din cauza alocaţiilor bugetare insuficiente termenul de punere în funcţiune (PIF), stabilit iniţial pentru data de 30.04.2014, nu a putut fi respectat, iar în toamna lui 2015 lucrările au intrat din nou în impas datorită discuțiilor legate de achiziționarea și montarea tâmplăriei antiglonț, considerată prea costisitoare de către conducerea Ministerului Justiției, deși fusese prevăzută ca atare în tema de proiectare și caietul de sarcini, problema fiind în curs de analiză la Direcția de investiții a ministerului.

Deși suma alocată în 2015 a fost mai mare decât cea din anii anteriori (1.600.000 lei față de 1.000.000 lei în anii 2014 și 2015) nerezolvarea cât mai rapidă a aspectului arătat poate duce la întârzieri semnificative sau chiar la imposibilitatea folosirii întregii sume până la sfârșitul anului.

Sursa foto principal:Website Primăria Beclean

Adaugă comentariu

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.