Victor Ponta, Emil Radu Moldovan, Iulian Stroe, Nicolae Moldovan, Ovidiu Creţu, Ioan Mircea Paşcu, Nicolae Bănicioiu, Dan Şova şi nu numai s-au suit pe scena amenajată în zona Hotelului Sălăuţa din Năsăud pentru a-l prezenta oamenilor pe Mircea Romocea, candidat la fotoliul de primar.
Liderul PSD Bistriţa-Năsăud, deputatul Emil Radu Moldovan, l-a întrebat pe Romocea dacă îşi asumă public schimbarea în bine a lucrurilor în cazul în care va ajunge edil, iar acesta a răspuns că îşi ia angajamentul de a face o altfel de politică.
Atât Radu Moldovan, cât şi Victor Ponta, au remarcat în discursurile lor starea proastă a drumului de la Bistriţa la Năsăud, primul spunând că îşi doreşte ca în cel mai scurt şoseaua să fie la fel de bună precum cea spre Cluj.
”Îmi doresc să mai vin aici, dar pe un drum normal. Alegerile locale vor fi corecte, nu se vor cumpăra voturi, cei care au de gând aşa ceva n-o să-şi poată folosi banii. Vreau ca în Năsăud, Bistriţa, Beclean, să fie oameni gospodari, pe care o să-i ajut. Să ne dea Dumnezeu minte şi cinste!”, le-a transmis Victor Ponta celor prezenţi, după care a făcut o scurtă baie de mulţime.
”Cireaşa de pe tort” a evenimentului, după cum s-a exprimat Radu Moldovan, a fost concertul susţinut în final de interpretul Aurel Tămaş.
Mai multe imagini de la Năsăud – pe pagina noastră de facebook!
Romocea, peste tot pe unde a fost s-a dovedit a fi un foarte bun om de afaceri. II dorim succes si la Primaria Nasaud. A fost preocupat de afaceri atat ca director la Liceul Economic Nasaud, la Inspectoratul Scolar ca general adjunct, fireste la firma lui, acum…urmeaza Primaria Nasaud SRL. Succes ! Nasaudenii merita ceva mai bun ! Votati Romocea, o politica pragmatica