Actualitate

De săptămâna viitoare intră buldozerele în Wonderland. Încep lucrările la Aquapark

”Vom demara lucrările la Aquapark, avem alocate 3 milioane de lei în buget, din resurse proprii. Am semnat contractul de execuție și de săptămâna ce vine vor intra buldozerele și în zona respectivă pentru a începe lucrarea. Vom preda amplasamentul și vor începe lucrările la Aquapark Bistrița”, a anunțat primarul Ovidiu Crețu.

El a menționat că licitația a fost câștigată de o asociere de firme printre care se află și MIS Grup Anieș, valoarea contractului fiind de aproximativ 18 milioane de lei. ”Vom aloca acele 3 milioane ca să înceapă lucrările, practic ar trebui cu aceste 3 milioane să se iasă din pământ, cum spun constructorii, deci să se toarne fundații și toate celelalte, urmând ca apoi să se continue cu sume din bugetul local, din împrumut, din altă parte. Din punctul meu de vedere, este un obiectiv extrem de important și sunt sigur că va fi dus la bun sfârșit indiferent cine va fi primar”, a spus Ovidiu Crețu.

În 2017, Consiliul Local Bistrița a aprobat studiul de fezabilitate pentru obiectivul de investiţii ”Complex de agrement acvatic Aquapark Bistrița” din Wonderland. Capacitățile prevăzute: clădire cu bazine interioare – 2.492 mp, bazine exterioare – 1.210 mp, parcare – 146 locuri. Detalii aici.

25 comentarii

  • asa ma .,distractia continua,noi tot fara apa si canal in oras,de ce nu lasati ma privatul sa faca asa ceva?sa se ocupe de distractia idiotilor iar voi de iesirea din evul mediu a orasului.

  • Daca tot aveti pregstite buldozerele ar fi bine sa asfaltati pista de la aerodrom sa nu faceti doua drumuri. Daca nu sunteti in stare sa faceti un aeroport adevarat atunci macar puteti sa asfaltati pista de la aerodromul existent.

    • Bine Tănase! Stai jos că-ți ajunge câți bani a băgat Crețu-n pista ta. Apropo de câte ori a aterizat helicoperul pe minciuna de heliport pe care ți-a îndreptat Crețu terenul și ți-a făcut drum. Chiar așa, proști pe fața ne faci? Nu-ți ajung sutele de hectare date de pesediști pe gratis pe veci și investițiile de milioane de euro din bani publici ca să te dai tu singur cu tiriplișca cu sfârlează și fofează?! Vrei să te înțepi acum și la penele?

    • @Georgre Nu am priceput care este gluma cu intepatul la penele. Ei cat sunt sunt de prosti nu o sa prinda vreodata primaria.

    • @George Nu pricepe taranul cea ce este sofranu. Lasa pe alti care se pricep la avioane sa vorbeasca tu stai si ai grija de caru tau cu boi.

  • Sper sa asfaltati anul asta si strada dim Unirea la Aqua Parc, sa putem ajunge si noi cei din Unirea acolo deoarece acele terenuri au fost luate din izlazul celor din Unirea nu de la cei don Ginda. Aceste terenuri apartin celor din Unirea si ei ar trebui sa beneficeze prioritar de ele.

  • FILME BISTRITENE
    ERA 2017 -2020, SAU CA SI PARTIA SE VA AJUNGE PANA IN 2030 SA AVEM UN TUN SI ZAPADA..??? POI CAM ACOLO SE AJUNGE. BA LIPSESTE APA, BA VA LIPSI PERSONALUL, BA MAI TREBUIE UN IMPRUMUT, BA MAI TREBUIE UN ACOPERIS, BA MAI TREBUIE UN STUDIU, BA MAI TREBUIE O TARABA DE MICI, BA MAI TREBE UN PRIMAR CU CAP.

    MAI BINE O LASATI DREQ ASA.

  • ce aveti ma amaratilor cu aerodromul?aveti habar cati bani am bagat in el?
    cate orase din Romania pot sa se mandreasca ca le brazdeaza cerul avioane de agrement?

    • veveritzo esti cam comunista asa…..in suflet. pai hai sa te invatam noi despre capitalismul civilizat! Cand cineva face o investitie pe bani proprii, un aerodrom de exemplu, afacerea atrage turisti, clienti etc. deci intra intr-un circuit economic al zonei. Daca tu administratie nici macar atata bun simt nu ai sa intelegei ca trebuie sa vi si tu in ajutorul intreprinzatorului chiar si numai cu un amarat de drum asfaltat…..apoi atunci esti sortit falimentului ca si administratie!!! Primaria are tot interesul sa creeze infrastructura in zone care au potential de colectare a taxelor ulterior!!! gandirea asta comunista ne trage mult in spate!!! sa moara capra de pe aerodrom!!!

  • Ma intreb si eu, daca exista vreo legatura intre psd si miss grup..,, asta asa ca parca numai astia executa lucrari in orasul asta. N-or mai fi existand si alte firme?
    Curios!

  • Bravo PNL-istilor pentru propuneri.
    Votez Turc la primarie.
    Puteti jigni cat vreti dar ce a facut primarul asta cu banii bistritenilor este de noaptea minti.
    Arogantii, fuduli isi bat joc de oameni.
    Marile realizari-partia cate a mancat banii pe 20 de ani, veverite, struti, mere, tunuri de zapada, multi sefi si sefuleti, schiat in Austria, Italia, mobilat apartamente, angajat amante, chefuri la cabane.
    Jos nemernicilor ca va ajunge si sper sa platiti pentru toate astea.

    • vrem Turc! ca si Orban 1,2,3…………….::))) vrem la guvernare, ba nu mai vrem, dam ordonante fara avize obligatorii, nu ne pasa de CES si MES, Iohannis vrea ceva da nu stie de ce……………. da ! vrem Turc! se avem ceata totala!!! a

  • Aveti bani pentru astfel de ineptii?
    Bata va Dumnezeu oameni fara suflet si ratiune.
    DNA doarme?, sa va verifice proprietatile si casele si cheltuirea banilor pe distractii, plimbari si unii pe curvasarii si amante.
    DUMNEZEU NU DOARME.

  • Pentru Bici,
    La anul si la multi ani.
    Vor vopsi asfaltul , vor trage cateva linii cu zeci de milioane, doar au intrat in campanie.
    De ce de 4 ani de cand sunt promise aceste piste nu s-a facut nimic?
    MINCIUNI DE CAMPANIE.
    Vor azvarli milioane ca si cu asfaltarea strazilor asfaltate, vor zugravi asfaltul si cam atat.

  • Bă Crețule cam multe prosti faci crezi ca o sa mai fi Votat sunt Străzii ne asfaltate Cartiere fără Gaz, Canalizare și ție itii trebuie Schiurii, Pișcine nu ți-e rușine nu ai făcut mai nimica în județul Bistrița păcat ca ești primar dar bine ca e asfalt la tine în fata Căsi tale rușine să-ți fie

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.