Politică

Decizie radicală a fostului primar din Feldru, Ştefan Sîngeorzan: Nu voi mai face jocuri de partid

Fostul primar al comunei Feldru, Ştefan Sîngeorzan, a luat o decizie radicală acum, înainte de Paşte. Într-un interviu acordat Timp Online el a relatat motivele care l-au determinat să ia hotărârea respectivă şi a vorbit despre planurile sale de viitor care sunt îndrăzneţe şi au legătură cu anul electoral 2016.

Aţi luat o decizie acum înainte de Paşte. Înţeleg că aţi meditat mai mult asupra ei şi acum s-a cristalizat.

Aşa este. E bine ca hotărârile să nu le iei la supărare şi în pripă. După pierderea alegerilor locale, în 2012, eu am simţit că partidul nu a mai fost alături de mine. A fost foarte multă lume din Feldru care mi-a spus că m-ar vota pe mine, dar nu ar vota PSD. Am simţit toate acestea ca pe o povară. Nu m-am mai identificat nu doar cu PSD, nici cu politica făcută în România. Nu o să abandonez niciodată politica pentru oameni, pentru dreptate. La alegerile prezidenţiale, de exemplu, chiar şi familia mea a avut alte idei decât ale mele. A fost prima oară când nu toată familia a votat în acelaşi fel. Eu am votat cu Victor Ponta, dar nu am fost convins că e bine ce fac. Nu am votat altfel fiindcă nu am trădat niciodată în viaţa mea. Am mers cu PSD până la capăt, dar capătul e aici. Poate trebuia să fie mai devreme, dar am avut nevoie de un timp în care să-mi cristalizez decizia.

Înţeleg că vă despărţiţi de PSD. Cei de la partid ştiu?

Am fost până la domnul preşedinte Radu Moldovan. Înainte de a fi preşedinte de partid, Radu Moldovan şi Mircea Geoană sunt naşii copilului meu şi mi s-a părut corect să-i spun că am luat această decizie. Din păcate, nu a avut timp pentru mine. Era foarte grăbit. Şi atunci am ieşit. Sunt dezamăgit de reacţia asta. Nu voi arunca cu noroi în locurile din care am plecat şi nici în colegi. Sunt pur şi simplu dezamăgit fiindcă voiam să purtăm o discuţie sinceră.

Pe de altă parte înţeleg că, la Feldru, oamenii nu sunt de stânga.

Nu. Îi conduceam cu greu, ca şi cum ar fi fost împotriva valului. Când a fost suspendarea preşedintelui Traian Băsescu – nu o să uit niciodată – aveam pe geam acele afişe cu Jos Băsescu! şi trecea o femeie şi o fată. Fata i-a zis: Uite, mamă, domnul primar nu mai e cu noi, e cu ceilalţi! Atunci, 85% au votat împotriva suspendării, iar eu eram cu cei 15%. Până în 2012 nu era atât de multă ură în comuna noastră. Acum îi văd că se duc la nunţi şi se aşază la masă unii departe de alţii, cei cu PSD într-o parte, cei cu PNL în altă parte. Nu-mi place să văd aşa ceva. Ca urmare, am luat decizia să părăsesc PSD cu un an şi ceva înainte de alegeri ca cei de la PSD să îşi poată găsi om, echipă. Plec din partid, nu mai doresc nici măcar să rămân simplu membru. Să intre în Consiliul Local Feldru următorul de pe lista PSD.

Aţi hotărât ce veţi face mai departe?

Anul viitor, dacă voi fi sănătos şi vor fi de acord familia şi cetăţenii, voi candida independent pentru toate funcţiile: pentru cea de consilier local, pentru cea de consilier judeţean, dar şi pentru cea de primar al comunei Feldru. Vedeţi, pe Valea Someşului vin unii care se declară îndrăgostiţi de zonă, dar habar nu au, nu sunt de acolo. Nici Alexandru Pugna nu e de pe Valea Someşului, nici Ioan Oltean, nici alţii. Cu toţii declară diverse în timpul campaniilor electorale după care uită de zona aceasta. Pe Valea Someşului, a Bârgăului, nu sunt oameni de stânga. Sunt oameni din zone necolectivizate, cu simţul proprietăţii, care nu prea stau cu mâna întinsă. Eu am simţit, de multe ori, că pe feldrihani, peste voinţa lor, i-am împins şi i-am dus să voteze ceva ce nu îşi doresc. Lucrul acesta eu nu îl mai fac. Nu voi reveni asupra demisiei. Încă din timpul Revoluţiei, eu i-am mobilizat pe cetăţeni. Eram impegat de mişcare, în concediu atunci, şi m-am implicat total, am crezut că a venit binele pentru România, schimbarea. Acum, după 25 de ani, mă întreb oare care au fost mai trădători: cei forţaţi de comunişti să dea anumite declaraţii, să colaboreze cu Securitatea sau cei care acum îşi toarnă prietenii, fraţii? Eu cred că sunt cam în aceeaşi oală.

Mai ţineţi legătura cu domnul Geoană? Nu v-aţi gândit să vă alăturaţi partidului domnei sale? 

Cu domnul Mircea Geoană voi ţine legătura cât va dori familia dânsului. Când merg la Bucureşti, îl vizitez. Ne sunăm de sărbători. Sigur că mi-a propus să mă alătur partidului său, dar eu nu plec din PSD ca să merg în alt partid, de la un cumătru la altul (de la Radu Moldovan, la Mircea Geoană -n.r.)

Nu aveţi încredere în partidul lui Mircea Geoană?

Nu neapărat. Partidele sunt formate din oameni, din români în cazul nostru, iar noi ştim gena noastră de români cam cum e. Nu am o speranţă că va fi altceva. Va fi aceeaşi Mărie cu altă pălărie. Eu pe Mircea Geoană îl consider un om bine intenţionat, cu multă pregătire, am fost în familia lui, o respect pe doamna Mihaela, dar i-am spus că nu mă voi implica în altă formaţiune politică.

Pentru moment sau e o decizie definitivă?

Eu sper din tot sufletul să rămân independent de acum înainte. Şi când am candidat prima oară, în 1992, am candidat independent şi am avut foarte mulţi susţinători. Pentru un consilier local atunci era nevoie de 150 de voturi, dar eu am avut peste 700 ca şi independent. Cred că a revenit vremea independenţilor. Oamenii sunt dezamăgiţi de toate partidele şi au toate motivele.

Nu vă mai tentează dreapta? La un moment dat aţi făcut parte din PD.

Pe dreapta eu m-am simţit mult mai bine. În 2000, am candidat pe listele PD de atunci. În 2002, am trecut peste 20 de primari de la PD la PSD. A fost o momeală, dar care cel puţin s-a concretizat. Atunci era mare problemă cu cele 17.000 de hectare de pădure de la Coşna. Adrian Năstase se purta de parcă erau ale lui şi s-a înţeles cu domnul preşedinte al CJ de atunci, Gheorghe Marinescu, că, dacă trece el cu primarii la PSD, ne dă şi jumătatea de suprafaţă de pădure pe care voia să ne-o ia prin Legea 400, adică cele 17.000 de hectare. Feldru avea peste 2000 de hectare de pădure acolo, o avere mare. Ne-a promis că, dacă trecem la PSD, ne dă pădurea înapoi. Şi aşa s-a şi întâmplat. Prin Ordonanţă de Urgenţă, i-a împroprietărit cu 17.000 de hectare şi pe cei din Coşna, cu 17.000 de ha pe noi. Şi-a respectat cuvântul. Judeţul a avut de câştigat atunci prin trecerea noastră de la PD la PSD.

Cum aţi simţit despărţirea de PD?

Eu am rămas prieten cu foarte mulţi colegi din fostul PD şi sper să rămân în continuare prieten şi cu cei care sunt în PSD, dar mă voi concentra în perioada următoare pe acţiunile Asociaţiei Pro Someş unde sunt preşedinte. Din asociaţie fac parte 26 de primari de toate culorile politice. Mă voi concentra pe fapte caritabile. Vedeţi şi această acţiune din a doua zi de Paşte, acţiunea caritabilă, mulţi o percep ca pe o acţiune de partid, dar nici vorbă aşa ceva.  Le voi spune celor care nu citesc ziare la acest spectacol caritabil că am demisionat din PSD şi că nu mai au nicio obligaţie să voteze prin mine PSD, să nu se mai identifice cu PSD datorită mie, ci să gândească liber şi să-şi exprime părerile. Nu înseamnă că eu nu voi mai fi activ în Consiliul Local. Chiar dacă mă retrag şi vine următorul de pe listă, voi participa la şedinţele CL Feldru.

Ce veţi putea face ca simplu cetăţean?

Când va greşi administraţia voi lua poziţie şi voi spune public ce cred. Uitaţi, am avut acţiunea aceasta cu munţii (referitoare la păşunat -n.r.). Am simţit că 99% din populaţie nu vrea ceea ce vrea primarul Grigore Ţiolan, să dea munţii pe 10 ani la cinci persoane. Acum se vede că ceea ce am spus  era corect. Hotărârea de Consiliu Local a fost declarată ilegală, iar, mai mult, asociaţiile nu au dreptul să mai primească bani de la APIA. (…) Voi rămâne activ, dar niciodată nu voi mai face jocuri de partid, indiferent despre ce partid e vorba. Că voi mai avea vreo simpatie, acest lucru e posibil, dar încredere în partide nu o să mai am, nici în politicienii de la vârf. Foarte mulţi primari îşi calcă pe principii fiind constrânşi de anumite situaţii. Cum noi am fost cu pădurile, ei sunt cu proiectele, cu dosare, cu unele, cu altele, iar cu lucrul acesta nu sunt de acord.

Cale de întoarcere mai există?

Sub nicio formă. Nu sunt obsedat de funcţii, dar vreau să le ofer cetăţenilor şi altă variantă, în afară de: dacă nu e PNL, să fie PSD şi invers. Când eram primar, am susţinut peste tot să se dea o lege ca toţi primarii, după ce sunt aleşi, să fie independenţi ca să nu mai fie percepută comuna ca PSD-istă, PNL-istă sau de altă culoare. Dar nimeni nu a fost de acord. Drept urmare, eu am ales singur calea independenţei şi sper să fie o alegere bună.

Interviu realizat de Cristiana Sabău

16 comentarii

  • Radu Moldovan , nasul fiului lui , nu a avut timp pentru Sangeorzan , era foarte grabit . Chelnerul merge la vanatoare si in Saptamana Mare de-i atat de grabit ?

  • Radu a majorat ilegal tarifele la gunoaie cu 63% ( incalcand contractul cu Vitalia )ascunzandu-se dupa o hotarare de CJ . Cand a vazut ce combinatii sunt acolo , Sangeorzan s-a temut sa mai semneze . Urmeaza sa vina DNA si apoi sa vedeti spectacol si arestari .

  • Adio….dar rămân cu tine…..frecție….PSD-ul a pierdut alegerile datorită ție….ai urlat în cămin și făceai ca toți dracii….ai lovit cu pumnul cameramanul pe drum….ai lovit cu masina ta masina de campanie a lui Tiolan….daca stateai linistit si acum erai primar….PSD-ul trebuia de mult sa isi reformeze filiala de la Feldru….Grigore Tiolan va fi primar si din 2016….viceprimarul nu candideaza….asta este boala voastra a psd-istilor….va pupati in fund iar apoi va sapati unii pe altii….barem cei ai lui Oltean au meritul ca sunt intotdeauna uniti….

  • MA NACAZULE DE CAND ESTI NIMIC SI NU PRIMAR ESTI CAM BOLNAV UITATE LA TINE ACUM SI UTATE CAND ERAI PRIMAR.DAR ASA ESTE VIATA NU MAI SUFERI .CE AI FOST NU O SA MAI FI NICIODATA.MULTUMESTE-TE DACA AI SANATATE SI IN REST MUCLES. SARBATORI FERICITE SA AI TU SI FAMILIA IN REST NU FII SUPARAT.

  • Mare respect primarului in functie.Sarbatori fericite maEstre ce VEI fi primar pe multi ani de acum.TE VOM VOTA TOT TIMPUL.

  • Domnul TIOLAN,PE sangeorzan lai lasat fara ciolan,dar vrea sa incerce marea cu degetul dar JABA ce a fost verde sa uscat .dar prostia nu sa VINDECAT.SARBATORI FERICITE TUTUROR.

  • apropiatii domnului fane in politica din feldru au fost slabanogii satului cum ar fi nica pauci,spartanii etc……cu astia nu faci nimic mister Buftea

  • daca iesiti din psd sunteti intelept! va felicit! d-vs sunteti un barbat de caracter,harnic,promotor,adica ceea ce inseamna de dreapta,stanga e doar o utopie a celor lenesi,fedrihanii sun oameni harnici,buni crestini si iubitori de proprietate ceea ce inseamna adevarata dezvoltare a principiilor sanatoase,morale si stabile pe termen lung. Sunt absolut sigur ca ati iubit mai mult satul si oamenii decat partidul,dar ati sperat ca acest partid o sa va ajute insa v-a dezamagit…….nu-i un partid pentru ardeleni,d-vs sunteti ardelean!

  • Domnule Stefan nu ti-a placut sa ai oameni cu caracter langa d-voastra.Ati avut toata pleava si la Nepos(Grigore Cifor si Nelu Morosan) care v-au tras numai in jos.Ati vrut sa conduceti prin manipulare,nu prin colaborare(din motivul asta ati ales numai PLEAVA)

  • Ce fraier si buftea asata ..ca asociatile nu mai au dreptu sa primeasca bani de la APIA …mai fraiere asociatiel sunt toti crescatori de oi din comuna si din cauza ta oameni au perdut bani de la apia pe 2015 ca ai contesta tu un fraier

Apasă aici ca să comentezi

Reguli pentru comentarii. Click aici.