Coloana a pornit din faţa Prefecturii, după ce generalul de brigadă Dan-Florin Grecu, care a avut-o alături pe Ani Bob, prefectul judeţului, a deschis ceremonialul. În aplauzele bistriţenilor aflaţi pe trotuare şi sub privirile curioşilor de la balcoane cei 200 de militari au defilat, în luminile torţelor şi acompaniaţi de fanfara militară, pe strada Dornei, în Piaţa Centrală, pe pietonalul Liviu Rebreanu, strada General Grigore Bălan şi înapoi la garnizoană, pe strada Avram Iancu.
Cu toţii au strâns rândurile în faţa Primăriei Bistriţa, unde s-a intonat Imnul Naţional şi unde li s-a alăturat şi viceprimarul George Avram. Defilarea cu torţe, care a încheiat manifestările dedicate Zilei Armatei, a smuls aplauzele celor aflaţi în centrul vechi al Bistriţei.
Când au ajuns pe pietonalul Liviu Rebreanu, militarii au pătruns în plin ”Festival al luminii” şi au intrat pe un culoar format din gulguţe (cutiuţe confecţionate din hârtie în care au fost puse lumânări aprinse) pregătite de cercetaşii bistriţeni.
Retragerea cu torţe, un ceremonial spectaculos şi emoţionant totodată, care a avut mare priză la public şi de această dată, este un obicei păstrat din perioada romanilor, care, victorioşi după bătălii, se întorceau din luptă purtând torţe aprinse. Totodată, reprezintă o acţiune simbolică de cinstire a memoriei celor căzuţi la datorie.
Cei care nu au asistat la momentul de joi sau care vor să îi admire din nou pe militari vor avea ocazia să vadă o ceremonie similară de Ziua Naţională a României, în 1 decembrie.
Tot joi seară, cercetaşii bistriţeni de la Centrul Local ”Oskar Skrabel” au aşezat pe caldarâm aproape 2.000 de gulguţe care au luminat pietonalul Liviu Rebreanu, pentru a-i determina pe cei mai mari să-şi amintească de frumuseţea lucrurilor mărunte din viaţa lor.
150 de copii din cadrul proiectului “O şansă europeană pentru copiii români” din Năsăud, Josenii Bârgăului, Prundu Bârgăului, Tiha Bârgăului, Mureşenii Bârgăului, Tureac, Poiana Stampei şi Bistriţa, ajutaţi de elevi de la liceele din oraş, au contribuit la realizarea acestui eveniment deconectant, într-o atmosferă plăcută şi luminoasă, care a cuprins şi un program artistic.
Mai multe imagini de la retragerea cu torţe şi ”Festivalul luminii” – pe pagina noastră de facebook!
Adaugă comentariu