Veseli nevoie mare. Aşa sunt democrat-liberalii bistriţeni în toate fotografiile de la marele miting anti-USL de la Bucureşti. Zici că s-au dus într-o excursie de plăcere din care au vrut să rămână cu multe amintiri, ceea ce au şi reuşit ca nişte oameni politici hotărâţi ce sunt! Graţie activităţii intense de pe Facebook a preşedintelui Partidei Rromilor Pro Europa, Emil Neia Lăcătuş, am putut vedea că delegaţia bistriţeană a fost foarte ocupată cu imortalizatul momentelor „istorice”, motiv pentru care este foarte posibil să-i fi scăpat scopul deplasării cu peripeţii la Bucureşti. Potrivit unor surse, autocarul cu care s-a plecat în trombă spre Capitală a cedat la mai puţin de 30 de km de Bistriţa, iar excursioniştii au avut de aşteptat vreo două ore sosirea altui mijloc de transport. Nimic însă nu a putut lua din bucuria excursiei.
Într-una din fotografii (foto principal) apare liderul organizaţiei, Ioan Oltean, prim-vicepreşedintele Florin Urîte, consilierul judeţean Vasile Negruşeri, Gabriela Montoiu (în plan secund), Emil Neia Lăcătuş şi Luca Iancu, fericiţi că o au alături pe blonda PDL Raluca Turcan şi pe „vecinul” de la Cluj, Alin Tişe. Doar Neia Lăcătuş şi Luca Iancu nu poartă nimic portocaliu, ceilalţi fiind în ton cu evenimentul.
În altă fotografie (foto 1 jos), Florin Urîte şi Vasile Negruşeri o studiază atent pe Raluca Turcan care îşi lasă privirea în jos, sfioasă, în timp ce Emil Neia Lăcătuş zâmbeşte, galeş, la aparat ştiind că această clipă istorică va imortalizată. Ioan Oltean nu s-a dat nici el înapoi de la poze. A îmbrăţişat pe toată lumea din preajma-i, femei, bărbaţi, oameni cu funcţii şi fără funcţii. Nu îl vedem însă alături de Vasile Blaga care a preferat să se fotografieze doar cu Neia şi pe Vasile Negruşeri, niciunul PD-ist la origine. Aşa cum se ştie, primul a fost „adoptat” de PDL în 2012, iar al doilea a trădat PSD ca să-i iasă cărţile lui Liviu Rusu în CJ.
În cele două fotografii de grup (care amintesc de momente din şcoala generală când copiii se fotografiau în excursie, la ieşirea de la muzeu), Vasile Blaga stă lângă Neia şi Cristian Florian, iar Oltean e ţinut la distanţă avându-l alături doar pe credinciosul Luca Iancu.
Aşa se scrie istoria, cu imagini care spun mai mult decât o mie de cuvinte!
:))), eu ma intreb in fiecare zi, cat de prost e poporul? Adunatura asta de manelisti vor face si au facut legile pe care noi trebuie sa le respectam. Vor mai face niste legi si vor mai avea si salarii platite de noi. :))) Niste tarani domn’le, niste tarani!
ma nu stiu cat de tarani sant dar imi place la nebunie cei doi blonzi- neia-turcan,un cuplu care o face geloasa pe montoiu a noastra care nu mai incape in imagine si totusi nu se poate rabda si a-si pune nitel capul pe umarul ferm si muschiolos al maestrului neia,fabulos,bravo ,oltean si restu…
Ii place la tigan in poza. Nu lipseste in niciuna. Tare de tot a ajuns PDL BN daca reprezentant de seama e Lacatus.
Primarul din Ilva Mica ca sa nu se puna rau cu Moldovan si-a trimis reprezentant la mitingul PDL la Bucuresti „femeia” de servici sau bodyguard pe ce post e angajat in primarie Salica Nistor ?Unul din multi platiti din banii nostri sa taie frunza la caini si pesemne folosit in situatii de criza (pe banii cuiva si ursu joaca dapai Lica decat sa munceasca doamne fereste ).Fara suparare dar prosti oameni suntem cei din Ilva Mica.
doar nu crezi ca primeste LIKE pe facebook daca pune o poza cu mine…..